Vrei o carieră de succes? Programul FUTURE realizează ultimele înscrieri pentru studenții și profesorii universitari

14 mart. 2023
Vizualizari: 148

Studenții și cadrele didactice din mediul universitar se pot înscrie în programul gratuit FUTURE, cel mai complex program de orientare în carieră ce pregătește studenții – profesorii – angajatorii pentru viitor. Organizat alături de compania internațională EXL, programul FUTURE conectează tinerii – profesorii de piața muncii pentru a-i ajuta pe aceștia să se pregătească pentru schimbările care apar în mediul de business din țară.

Primul loc de muncă este o provocare tot mai mare atât pentru studenți, cât și pentru companiile care recrutează constant noi talente. „Criza de personal este dată de faptul că oamenii nu își cunosc pasiunile, se angajează pe poziții care nu li se potrivesc și renunță rapid deoarece nu țin pasul.”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programul FUTURE.

FUTURE este primul program de #EducațieAltfel din România ce include studenții – profesorii – companiile cu scopul de a pregăti studenții pentru primul loc de muncă. Lansat la Cluj-Napoca în luna martie 2018, programul FUTURE continuă cea de-a 7-a ediție a programului cu suportul companiei EXL ce oferă servicii de management operațional, analiză decizională și platforme digitale organizațiilor din diverse industrii incluzând asigurări, servicii bancare, servicii financiare, utilități, transport și călătorii.

Programul include include sesiuni de training, sesiuni individuale de orientare în carieră și o serie de oportunități de angajare pentru studenții înscriși în program.

Studenții înscriși în programul FUTURE ediția EXL beneficiază gratuit de:

• 14 ore (6 sesiuni) de training de #EducațieAltfel începând cu 29 martie

• Întâlniri practice cu accent pe realitatea din piața muncii

• O sesiune de orientare în carieră individuală

• Oportunități de angajare în cadrul care susține ediția 7 a programului: EXL

• Feedback personalizat pe CV

• Simulări practice cu accent pe interviul de angajare

• Discuții directe cu angajatorii EXL prin care participanții înțeleg mediul de lucru din cadrul unei companii internaționale

• Dezvoltă competențe soft de organizare, comunicare, rapiditate, lucrul în echipă, creativitate sau responsabilitate.

• Învață diferit prin activități 100% practice ce conectează tinerii și profesorii de piața muncii

Profesorii universitari din cadrul programului FUTURE ediția EXL beneficiază gratuit de 3 sesiuni de training fizice unde:

• Văd cum reacționează studenții la metode diferite de predare bazate pe metode din: educația experiențială, pedagogie sistemică și consultanță.

• Învață metode diferite de predare pe care le pun în aplicare din postura de participant

• Pot duce metodele de predare noi învățate direct la cursuri/seminarii

• Au contact direct cu angajatorii EXL și înțeleg ce caută angajatorii azi de la studenți

• Înțeleg cum funcționează piața muncii și care sunt competențele de bază

• Pot realiza parteneriate precum stagii de practică/conferințe direct în facultate împreună cu angajatorii

• Resurse și metode ce pot fi integrate la cursuri/seminarii cu accent pe piața muncii, viitor

• Sprijin în implementarea metodelor

 

O nouă abordare în educație sau cum se face #EducațieAltfel
Programul FUTURE – Construiește cu pasiune este cel mai complex program de orientare în carieră care a ajutat +1200 de tineri și profesori din țară să se pregătească pentru cariera lor. Programul FUTURE include ediții umbrelă precum: FUTURE Manager, FUTURE Student și se bazează pe metode de educație experiențială bazate 100% pe activități practice #FărăPowerPoint.Programele FUTURE ajută tinerii să facă trecerea de la liceu la facultate. De la facultate la piața muncii.

Despre EXL

EXL este compania multinațională care, în parteneriat cu clienții săi, oferă soluții digitale și de analiză pentru a îmbunătăți rezultatele de afaceri și a-și dezvolta potențialul de creștere. Compania oferă servicii de management operațional, analiză decizională și platforme digitale organizațiilor din diverse industrii incluzând asigurări, servicii bancare, servicii financiare, utilități, transport și călătorii.

Echipa globală este formată din mai mult de 40.000 de angajați în cele peste 50 de centre, incluzând 3 sedii în Europa. Centrul din Cluj oferă servicii pentru clienți din domeniile: călătorii, finanțe și contabilitate și utilități, operând cu peste 250 de angajați în 5 limbi străine.

Compania susține noua generație prin programe intensive de formare lingvistică și dezvoltarea abilităților interpersonale, oferindu-i în același timp experiența unei culturi organizaționale fondate pe valori precum inovația, colaborarea, excelența, integritatea și respectul. EXL se alătură inițiativei Asociației Eduspace pentru a oferi studenților și profesorilor programul FUTURE, angajându-se să sprijine comunitatea, educația și practicile sustenabile.

 

Vrei o carieră de succes? Programul FUTURE realizează ultimele înscrieri pentru studenții și profesorii universitari was last modified: martie 14th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: