Vot istoric în Parlamentul de la Chişinău

17 mart. 2023
Vizualizari: 236

Deschidem Revista din această seară cu o decizie istorică a Parlamentului Republicii Moldova.

„Parlamentul Republicii Moldova a votat, joi, în a doua și ultimă lectură proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei «limba moldovenească» cu «limba română» în toate legile Republicii Moldova, inclusiv în Constituție”, informează Deschide.md, Radio Chișinău și Newsmaker, scrie Cotidianul.

„Documentul a fost susținut de 57 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS, proeuropean) al Maiei Sandu, și de deputatul Gaik Vartanean, de la «Mișcarea Alternativa Națională», o majoritate de 58 de voturi. Votul a fost aplaudat în picioare de deputații PAS, în timp ce colegii lor socialiști și comuniști au afișat pancarte cu inscripții care făceau trimitere la sintagma sovietică de «limbă moldovenească», conform media citate”, mai arată Cotidianul.

Prefectul Vasile-Adrian Niță a anunțat, joi, că a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Ionel Arsene, președinte al Consiliului Județean (CJ) Neamț.

„Urmare a faptului că au fost îndeplinite toate condițiile procedurale prealabile prevăzute de O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că secretarul general al județului Neamț a înaintat, astăzi, instituției noastre referatul constatator nr. 7927 din 16.03.2023, alături de toate înscrisurile din care rezultă motivul legal al propunerii, a fost emis Ordinul prefectului nr.96 din 16.03.2023 privind încetarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț al domnului Ionel Arsene”, a declarat prefectul Vasile-Adrian Niță, scrie Agerpres.

Presa mai scrie, azi, și de prescripția faptelor în cazul fostului europarlamentar PDL, Petru-Constantin Luhan.

„Tribunalul București a dispus încetarea procesului penal împotriva liberalului Petru-Constantin Luhan, fost europarlamentar PDL, acuzat că și-a decontat ilegal cheltuieli de transport în valoare de 50.000 de euro pentru deplasările către Strasbourg sau Bruxelles, după ce judecătorii au constatat că faptele de care este acuzat s-au prescris”, scrie Agerpres.

„Petru-Constantin Luhan face parte dintr-o lungă listă de oameni trimiși în judecată pentru diverse infracțiuni care scapă de acuzații ca urmare a aplicării unor decizii ale Curții Constituționale privind prescrierea faptelor. De menționat că liberalul a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2019, însă a fost nevoie de trei ani pentru ca judecătorii de la Tribunalul București să ajungă la o concluzie, procesul având 28 de termene de judecată. Petru-Constantin Luhan a fost acuzat de DNA că a folosit și prezentat cu rea-credință documente false pentru a obține pe nedrept fonduri de la Parlamentul European, infracțiunea fiind în formă continuată”, mai notează Agerpres.

Creșterea prețurilor RCA și măsura anunțată de Executiv, de plafonare temporară a acestora este comentată și de fostul Premier, Florin Cîțu. Acesta susține că plafonarea prețurilor pentru polițele de asigurare este cea mai proastă soluție dintre toate soluțiile posibile.

„Plafonarea prețurilor pentru polițele de asigurare este CEA MAI PROASTĂ soluție dintre toate soluțiile posibile! Mai bine închidem tot și ne cumpărăm asigurări din Bulgaria. Mai mult, România va avea încă un dosar de infringement de la CE și vom ajunge la 111 dosare”, spune senatorul Florin Cîțu, scrie News.ro.

„Voi vota împotriva unei astfel de măsuri care este împotriva românilor dacă o să fie propusă în forurile de conducere ale PNL. DOAR COMPETIȚIA pe piața polițelor de asigurare reduce prețul! Restul este propagandă socialistă”, mai susține Cîțu, notează News.ro.

După ce Comisia Europeană a acordat compensații agricultorilor din estul Europei, afectați de importurile de grâne la prețuri mici din Ucraina, în coaliția de guvernământ apar primele nemulțumiri.

„Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina. Din primele informații, țara noastră va primi cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care primește 30 de milioane de euro și Bulgaria, care primește 16 milioane de euro” a transmis, joi, Dan Motreanu, scrie News.ro.

Europarlamenterul liberal afirmă că „toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii”.

„Aceste sume se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele agriculturii din cele trei țări. România este în mod clar dezavantajată, având în vedere că prin țara noastră a trecut cea mai mare cantitate de grâne din Ucraina. Încă sper că lucrurile pot fi schimbate, pe baza argumentelor.”, a mai scris europarlamentarul liberal, notează News.ro.

„Exporturile fermierilor români au scăzut cu aproximativ 1,5 milioane de tone de grâu, iar prețul unei tone de grâu a scăzut cu peste 100 de euro”, a mai arătat Motreanu, scrie News.ro.

„Președintele Poloniei Andrzej Duda a anunțat joi că țara sa va preda Ucrainei patru avioane MIG-29 în zilele următoare. Polonia devine prima țară NATO care va face acest pas, SUA au evitat până acum acest lucru, iar aliații occidentali s-au arătat la fel de reținuți”, scrie The Guardian, citat de Libertatea.

„În primul rând, literalmente în următoarele câteva zile, vom preda Ucrainei, din câte îmi amintesc, patru aeronave în stare de funcționare deplină. Restul sunt în curs de pregătire, de reparare”, a spus Președintele Andrzej Duda, scrie Libertatea.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Cu toate protestele din stradă, Premierul francez, Elisabeth Borne, a folosit o procedură specială pentru a promova Proiectul de lege privind reforma pensiilor în Adunarea Națională a Franței, fără a-l supune la vot.

„Mișcarea, folosind articolul 49:3 din Constituție, va asigura că proiectul de lege care ridică vârsta de pensionare cu doi ani la 64 de ani este adoptat după săptămâni de proteste și dezbateri marcate de discordie”, scrie Reuters, citată de România liberă.

„La reluarea sesiunii, Borne a luat cuvântul, dar discursul ei a fost în mare parte înecat de huiduieli și scandări din partea membrilor parlamentului opoziției și strigăte de «demisie», în scene haotice care nu sunt foarte dese în parlamentul francez”, relatează România liberă.

„Nu putem miza pe viitorul pensiilor noastre, această reformă este necesară”, a spus Borne parlamentarilor, pentru a explica de ce a folosit procedura 49:3, mai scrie România liberă.

Seară liniștită!

 

Vot istoric în Parlamentul de la Chișinău was last modified: martie 17th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: