Vot favorabil României, în Parlamentul European, pentru admiterea în Schengen

18 oct. 2022
Vizualizari: 298

Extinderea Spațiului Schengen s-a aflat marți în atenția Parlamentului European, reunit la Strasbourg. Rezoluția adoptată este favorabilă României și Bulgariei și stabilește un termen clar privind intrarea acestor țări în Spațiul Schengen.

Într-o rezoluție adoptată marți, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023. Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri”, notează Digi 24.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a scris, marți, pe Facebook, că este îngrijorat de abținerile reprezentanților din grupul Renew și de la PPE la votarea rezoluției privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen.

„Singurul grup politic care a votat integral în favoarea acestei Rezoluții a fost grupul social-democraților europeni! Nicio abținere, niciun vot împotrivă! Acest rezultat confirmă că demersurile făcute de PSD au fost corecte și demonstrează încrederea și sprijinul de care beneficiem în interiorul familiei noastre europene. De altfel, această Rezoluție a fost inițiată chiar de grupul S&D din Parlamentul European. Cu adevărat, sunt îngrijorat de abținerile reprezentanților din grupul Renew și de la PPE. Le solicit tuturor partidelor românești care fac parte din cele două familii politice europene să facă toate demersurile pentru a-și convinge colegii că #România merităînSchengen,” a scris liderul PSD pe Facebook, notează G4 Media

Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost adoptat, luni, de plenul Senatului, în calitate de for decizional.

„Au fost înregistrate voturi 86 «pentru», 37 împotrivă și trei abțineri. Potrivit documentului adoptat de Camera Deputaților pe 20 septembrie, însușit cu unele amendamente și de Senat, membrii CSM se aleg din rândul judecătorilor și procurorilor numiți de președintele României, cu o vechime de cel puțin șapte ani în funcția de judecător sau procuror definitiv și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii trei ani, cu excepția situației în care a intervenit radierea sancțiunii”, notează Agerpres.

„Unul dintre amendamentele adoptate de Comisia specială pentru Legile Justiției și adoptat de Senat prevede eliminarea din forma actului normativ adoptat de Camera Deputaților exercitarea de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ sau de către președintele ÎCCJ a acțiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârșite de procurori/judecători, această acțiune revenindu-i doar Inspecției Judiciare”, mai scrie Agerpres.

Premierul Nicolae Ciucă susține că Legile Justiției votate, luni, în Parlament, „pun bazele unei adevărate modernizări a sistemului, aliniază justiția la principiile europene și îi consolidează independența”.

„Am votat astăzi Legile Justiției în Senatul României. Noul pachet de legi a fost adoptat de Parlament și va merge la promulgare. Cele trei legi care au primit votul camerei decizionale astăzi reprezintă un angajament asumat prin PNRR și un obiectiv important în ridicarea MCV. Pun bazele unei adevărate modernizări a sistemului, aliniază justiția la principiile europene și îi consolidează independența, asigurând totodată respectarea drepturilor și libertăților cetățenești”, a scris premierul Ciucă, pe Facebook, notează Agerpres.

„Noile legi sunt rezultatul unei ample consultări pe care ministrul PNL, Cătălin Predoiu, a întreprins-o cu toate instituțiile responsabile din domeniu, iar în redactarea lor au fost implementate recomandările Comisiei de la Veneția, MCV și ale instanțelor judiciare”, a mai adăugat premierul Nicolae Ciucă, scrie Agerpres.

Uniunea Salvați România (USR) anunță că va ataca la Curtea Constituțională cele trei Legi ale Justiției, pe care le consideră că „sunt mult mai proaste decât cele din regimul Dragnea”.

„USR va ataca la CCR legile justiției promovate de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și susținute de coaliția de guvernare. Azi, în Plen, toți senatorii USR au votat împotriva celor 3 legi. USR a cerut, inițial, scoaterea de pe ordinea de zi a dezbaterilor din Plen ale legilor justiției, reîntoarcerea lor la comisie și prelungirea termenului de dezbatere până când autoritățile române vor primi punctul de vedere al Comisiei de la Veneția pe propunerile de modificare”, se arată într-un comunicat de presă al USR transmis luni Agerpres.

Presa scrie azi despre un nou dosar a fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

„Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii, fapte comise pe vremea când era președinte al CJ Teleorman”, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, Agerpres, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Liviu Dragnea, „pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) și instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”.

Seară liniștită!

Vot favorabil României, în Parlamentul European, pentru admiterea în Schengen was last modified: octombrie 18th, 2022 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: