„Vocea din Ministerul Educației trebuie să se facă auzită în ansamblul dezbaterilor din Guvern”. Interviu cu prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara

6 sept. 2021
Vizualizari: 147

Luni, 6 septembrie 2021, pe site-ul prouniversitaria.ro a fost publicat un interviu interesant cu rectorul Universității de Vest din Timișoara, domnul prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, cu titlul „Vocea din Ministerul Educației trebuie să se facă auzită în ansamblul dezbaterilor din Guvern”.

 

Redăm, în continuare, câteva fragmente din interviul Domniei Sale:

„Consorțiul Universitaria acoperă practic cea mai mare parte din suprafața de expunere universitară și de cercetare a României în plan internațional, grupând universitățile în care componenta de internaționalizare este una majoră, mai ales prin dimensiunea factorului de prezență în rankingurile academice internaționale și în circuitele științifice internaționale.”

 

„Fără bani, fără un orizont al bugetării predictibil și corect dimensionat, universitățile publice nu își vor putea exercita rolul lor de factori catalizatori ai dezvoltării regionale, din centrele universitare-cheie, văzute ca epicentre ale creșterii calității vieții.”

 

„Consorțiul Universitaria a indicat și unele vulnerabilități sistemice, pe care merită să le rezolvăm: mă refer la alinierea sistemului educațional românesc la sistemul internațional de clasificare a domeniilor de studii ISCED, dar și la evaluarea urgentă a studiilor doctorale (domenii, școli, IOSUD), ori la analiza și îmbunătățirea reglementărilor privind selecția membrilor și funcționarea ARACIS, pentru a asigura o bună reprezentare a specialiștilor și a membrilor comunităților academice, bazată pe principiul meritocrației și al reprezentării.”

 

„La UVT am înțeles că o universitate reprezentativă pentru întreaga regiune, în secolul XXI, este o universitate implicată și responsabilă, care comunică public cu administrația și mediul de afaceri și antreprenorial, pentru a se implica în strategiile de care depinde viitorul comunității.”

 

„Vor fi mai multe evoluții neașteptate în sistemul educațional, mai ales cel universitar, pentru că acum competitivitatea universităților nu mai este atât de legată de granițe și zone geografice, este una globală, în care universitățile românești concurează direct cu cele din capătul opus al Europei, prin noile sisteme de pregătire și comunicare online.”

Interviul integral poate fi accesat pe site-ul Pro Universitaria.

 

Prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea este autorul unor numeroase studii ce vizează deciziile de politică financiară ale societăților comerciale, privitoare la selecția investițiilor, alegerea structurii financiare, destinația profiturilor și finanțarea externă.

De asemenea, activează ca membru în echipe de cercetare științifică orientate spre studierea unor probleme ce vizează finanțarea, costul resurselor de finanțare, analiza poziției financiare a structurii și costului capitalului unor companii din diferite domenii de activitate (pe bază de contracte).

Născut la 28 noiembrie 1973, a absolvit, în 1997, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Economice, specializarea Finanțe-Bănci. Anul următor obținea o diplomă de master în Fiscalitate, iar în 2002 devenea doctor în Economie, susținând o teză cu tematica „Managementul trezoreriei întreprinderii”. Întregul său parcurs academic se leagă de instituția de învățământ superior din Banat, care l-a format ca intelectual și ale cărei trepte ierarhice le-a urcat pas cu pas. În 2008, prodecan și apoi decan al Facultății de Economie și de Administrarea Afacerilor, iar din 2012, rector al Universității de Vest din Timișoara. De-a lungul timpului, a fost lector invitat la universități din La Coruna, Taragona, Barcelona (Spania) sau Roma (Italia).

A primit mai multe distincții, printre care: Diplomă Recunoștință Națională, împreună cu Medalia Jubileului cu prilejul aniversării a 90 de Ani de la Marea Unire și a Ediției a XII-a a Congresului Spiritualității Românești, Alba Iulia (2008); Diplomă de excelență pentru prodigioasa activitate științifică și didactică, de formare a generațiilor de specialiști și de promovare a valorilor învățământului economic, acordată de ASE București (2009); Distincția Profesor emerit, acordată de Asociația Facultăților de Economie din România – AFER (2011); Diplomă de excelență pentru contribuția la implementarea și perfecționarea Sistemului Național de Protecție a Informațiilor Clasificate, acordată de către Guvernul României (2012).

 

Revista Pro Universitaria cuprinde și o broșură, care este gratuită, „Admiterea în anul universitar 2021-2022”, ca prefață la respectivul an de studii. Această premieră editorială are menirea de a-i informa, corect și într-o manieră destinsă, pe toți cei interesați de programele de licență și masterat, cu privire la aspectele utilitare care țin de alegerea și înscrierea într-o universitate de stat sau privată.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Pro Universitaria.

„Vocea din Ministerul Educației trebuie să se facă auzită în ansamblul dezbaterilor din Guvern”. Interviu cu prof. univ. dr. Marilen-Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara was last modified: septembrie 6th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: