Viitorul poate însemna haos. Alegerea jobului tău nu ar trebui să fie

12 oct. 2021
Vizualizari: 139

Un raport recent al Institutului de Studii Fiscale (IFS) sugerează că promoția din 2020 va avea dificultăți la absolvirea unei facultăți datorită schimbărilor puternice ce au loc la nivel mondial din punct de vedere financiar. „Experiența din recesiuni anterioare ne spune că absolvenții vor fi mai puțin predispuși să găsească de lucru și vor începe în ocupații cu salarii mai mici decât s-ar fi așteptat”, menționează studiul. De această dată, piața muncii „la momentul absolvirii este probabil mai dificilă decât în ​​2008-09, sugerând un impact mai mare asupra perspectivelor de angajare și a câștigurilor”.

Anul acesta, studenții și elevii pot să descopere din timp ce înseamnă piața muncii pentru un viitor angajat, participând la webinar-ul practic Cum te pregătești pentru primul job?, organizat în 21 octombrie 2021. Webinar-ul este unul gratuit, menirea sa fiind aceea de a ghida tinerii în drumul lor prin piața muncii și a le asigura modalitățile necesare dezvoltării lor ca viitori angajați. Participanții vor primi detalii despre organizarea întâlnirii online completând formularul de înscriere.

Studenții au nevoie azi de competențe precum responsabilitate, comunicare sau adaptabilitate. Aceste competențe se dezvoltă în timp, iar pe parcursul webinar-ului vom face primii pași în această direcție. Este esențial ca tinerii să știe azi cum arată și cum funcționează piața muncii pentru a-și dezvolta competențele de care este nevoie”, declară Mădălina Hodorog, trainer și consultant ce va susține evenimentul online.

Dintre studenții proaspăt absolvenți, un număr ridicat de tineri privește piața muncii ca un mediu haotic în care e nevoie de experiență. „Ca să fiu sinceră, mă simt puțin înfricoșată, fiind la început și neavând atât de multă experiență, experiență pe care am văzut că mulți angajatori o urmăresc. Am încercat de mai multe ori să mă angajez, însă fără prea mult succes”, declară unul dintre tinerii care urmează să finalizeze facultatea în acest an.

O altă studentă declară: „Unul dintre obiectivele mele principale este acela de a fi independentă din punct de vedere financiar. Deși este greu, consider că studenții ar trebui să intre pe piața muncii, să experimenteze și să muncească propriu-zis, ca metodă de responsabilizare. Totodată, trebuie să existe un echilibru între muncă și timpul liber, pe care să îl dedicăm pasiunilor noastre. Doar așa putem afla cu adevărat ce ne place și ne trezește interes”.

Responsabilitatea, munca în echipă, leadership-ul sunt doar câteva dintre competențele necesare unui angajat de succes, în drumul lui spre jobul mult visat. De aceea, webinar-ul gratuit „Cum te pregătești pentru primul job? vine în ajutorul tuturor celor care vor să experimenteze piața muncii.

Astfel, joi, 21 octombrie 2021, de la ora 19:00, tinerii descoperă:

− cum arată piața muncii,

− ce caută angajatorii,

− ce să faci înainte de angajare prima dată,

− tips&tricks pentru viitorul tău.

Înscrierea la eveniment se face completând formularul disponibil pe pagina Eduspace.

Despre trainer

Mădălina Hodorog construiește de 9 ani programe de #EducatieAltfel prin joc, energie și multă inspirație pentru a ne pregăti pentru azi și pentru viitor. La sesiunile ei de training sau consultanță participă antreprenori, profesori, studenți sau angajați care doresc să își descopere pasiunea și să aibă din nou acea „sclipire din ochi”.

Mădălina a construit cel mai complex program de #EducatieAltfel intitulat FUTURE – Construiește cu pasiune care pregătește studenții pentru primul loc de muncă alături de profesori și angajatori. Ediția 5 a programului FUTURE organizată împreună cu BCR include sesiuni de training și sesiuni de orientare în carieră pentru studenți, profesori, angajatori.

Viitorul poate însemna haos. Alegerea jobului tău nu ar trebui să fie was last modified: octombrie 12th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: