Victor Negrescu, fost ministru pentru afaceri europene, propus de PSD – comisar european

29 oct. 2019
Vizualizari: 758

Guvernul Orban se află la un pas de validarea sa în Parlament. Premieul Orban susține că va avea suficiente voturi pentru învestirea guvernului PNL.

Dacă vă spun că șansele de a obține votul de învestitură sunt foarte mari, așa este, credeți-mă. Am purtat discuții individuale cu foarte mulți parlamentari, cu parlamentarii care sunt independenți, cum este domnul Dohotaru, cu doamna Bîzgan. (…) Cu siguranță vor fi voturi și dintre parlamentarii care astăzi sunt în PSD și vor fi voturi, probabil, și de la parlamentari Pro România, care nu vor agrea această poziție de obstrucție, pe care a abordat-o domnul Ponta și care e aproape aceeași ca poziția PSD”, a afirmat Orban la Digi24, scrie Agerpres.

Azi, la audierile din comisiile Parlamentului, unul dintre miniștri cheie ai Guvernului Orban, Florin Cîțu, propus pentru portofoliul de la „Finanțe” a primit aviz negativ.

„Ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la MFP, Florin Cîțu, a primit marți aviz negativ din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Membrii celor două comisii au avizat negativ noul mandat cu 19 voturi pentru, 19 împotrivă și nicio abținere”, notează Agerpres.

În timp ce în Parlament continuă audierile noilor miniștri propuși de liberali, Viorica Dăncilă a transmis, pe final de mandate, la Bruxelles a treia propunere de comisar european: Victor Negrescu, fost ministru pentru afaceri europene.

„Întrebată marți, la ieșirea din Primăria Săndulești, județul Cluj, despre informațiile potrivit cărora Victor Negrescu ar fi propunerea Guvernului pentru funcția de comisar european, Viorica Dăncilă a spus că «Da, este o variantă domnul Negrescu, având în vedere experiența de care se bucură: a fost europarlamentar, a fost ministrul pentru Afaceri Europene, deci îl recomandă experiența pe care o are pentru funcția de comisar european»”, relatează Adevărul.

Președintele Klaus Iohannis critică decizia premierului de a face o nouă propunere, în condițiile în care Guvernul Dăncilă a fost demis.

„Premierul demis, doamna Viorica Dăncilă, refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european, care îi revine României. O avertizez din nou pe doamna Dăncilă să înceteze orice demers legat de nominalizarea unui candidat pentru această poziție și să nu transmită nicio propunere către președinta aleasă a Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen. Desemnarea unui comisar european din partea țării noastre de către un guvern care nu mai are niciun fel de atribuții constituționale și legale în acest sens este un gest iresponsabil, de sfidare atât a cetățenilor români, cât și a partenerilor europeni”, a reacționat președintele Klaus Iohannis, mai scrie Adevărul.

Raportul Comisiei Europene privind  aplicarea MCV este comentat azi de președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. Tăriceanu a afirmat că UE ar trebui să înceteze monitorizarea țării noastre prin Mecanismul de Cooperare și Verificare și să abandoneze „acest mecanism tendențios, incorect și inegal”, care reprezintă „un atac direct la suveranitate”.

„E România pedepsită cu MCV, pe mai departe, pentru că nu s-a predat încă total? Pentru că încă mai are zvâcniri de orgoliu și de demnitate și nu înghite necondiționat tot ce i se livrează din exterior? Cred că a venit momentul ca povestea să înceteze, iar UE să abandoneze acest mecanism tendențios, incorect și inegal numit Mecanismul de Cooperare și Verificare, în fapt o riglă de bătut la palmă copiii care nu își fac „lecțiile” strict conform viziunii „profesorilor’ de la Bruxelles”, a scris marți Tăriceanu pe Facebook, notează Agerpres.

„Sunt câțiva ani de când tot atrag atenția public că ceva nu e în ordine cu rapoartele MCV privind România. Par să fie compuse după ureche, ori poate sunt livrate gata scrise de cineva din țară, iar la Bruxelles sunt doar semnate și asumate. De altfel, asta susțin și unele asociații profesionale ale magistraților de la noi, legat de ultimul MCV și nu doar de el, atunci când denunță public faptul că oficialii europeni sunt profund subiectivi. Rapoartele MCV au excelat, ne amintim, inclusiv în a cere eludarea unor decizii legitime ale Parlamentului, consfințite și de CCR, adică un atac direct la suveranitate”, mai notează Tăriceanu, arată Agerpres.

Presa mai scrie azi că CEC Bank, în prezent a șaptea bancă din România, deținută integral de statul român din 1864, va fi recapitalizată.

„Ministrul interimar al finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a salutat miercuri decizia Comisiei Europene, prin care se atestă faptul că majorarea capitalului social al CEC Bank cu 940 milioane de lei nu se încadrează în categoria măsurilor de ajutor de stat”, informează un comunicat de presă al MFP, scrie Agerpres.

„După decizia promovării Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă secundară, decizia Comisiei Europene prin care se atestă faptul că majorarea capitalului social al CEC Bank, ce urmează a fi efectuată de către statul român, prin MFP, nu este o măsură de ajutor de stat, este o nouă decizie istorică pentru sectorul financiar-bancar românesc, dar și pentru companiile românești”, a declarat Eugen Teodorovici, arată Agerpres.

„Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat, în ședința de marți, modificarea licenței audiovizuale pentru Realitatea Plus, care va transmite programele Realitatea TV, după ce acest post a pierdut licența. În aceeași ședință, CNA a respins cererea de prelungire a licenței Realitatea TV, licență care expiră miercuri”, mai anunță azi Agerpres, care scrie despre viitorul postului de televiziune Realitatea.

 

Seară frumoasă!

Victor Negrescu, fost ministru pentru afaceri europene, propus de PSD – comisar european was last modified: octombrie 29th, 2019 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: