Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
91 views
Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată şi anume:
a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Se constată, aşadar, că instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Verificând realizarea condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura examinării recursului declarat de către o parte din proces, respectiv recurentul A., împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată; excepţia invocată în prezenta cauză are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fără ca norma criticată să fi fost declarată neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Textul de lege criticat, respectiv art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., are următorul conţinut, „La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte”.
În ceea ce priveşte cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă, în raport, cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale.
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în speţă, doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia invocată având doar o legătură formală cu soluţionarea cauzei.
Astfel, se constată, că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. reglementează modul în care se calculează termenele procedurale „pe ore”, iar pe fondul nemulţumirii în legătură cu momentul expirării termenului de 48 de ore de la pronunţare, în care se poate declara recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul critică, în realitate, normele referitoare la expirarea termenului şi efectele produse, fără a menţiona textele de lege şi a indica motivele de neconstituţionalitate.
Totodată, se constată că, o a două critică a recurentului vizează, în concret, dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fiind, în realitate, critici suplimentare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a acestui text de lege, a cărui neconstituţionalitate a fost invocată iniţial, fiind la originea cererilor succesive de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte, excepţia este inadmisibilă având în vedere şi modalitatea de exercitare a acesteia în cadrul unei căi de atac ce are caracter repetitiv. În concret, excepţia este invocată de recurent în cadrul unui nou recurs declarat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea unui alt text legal, situaţie în care excepţia nu are legătură cu cauza.
Prin urmare, în raport, cu argumentele recurentului, nu se poate reţine, în speţă, o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
