Verificarea legalității procedurilor de alegere a membrilor CSM. Reluarea procedurilor de alegere și stabilirea candidaților pentru care se vor relua procedurile

• Constituția României: art. 147 alin. (4)
• Legea nr. 317/2004: art. 16 alin. (3)
• Legea nr. 317/2004: art. 17 alin. (5)
• Legea nr. 317/2004: art. 18 alin. (1)
• Legea nr. 317/2004: art. 54 alin. (1)
• Legea nr. 317/2004: art. 7 alin. (9)
• Legea nr. 317/2004: art. 8 alin. (4)
• NCPC: art. 453 alin. (1)

Prin Hotărârea nr. 113 din 19 iulie 2022, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestațiile formulate de judecătorul A., președintele Curții de Apel Craiova și de judecătorul B., președintele Tribunalului Dâmbovița și, pe cale de consecință, a aprobat buletinul de vot, potrivit Anexei nr. 1 și calendarul de desfășurare a turului 2 de scrutin (pentru cel de-al treilea membru judecător din partea curților de apel și pentru cel de-al doilea membru judecător din partea tribunalelor), potrivit Anexei nr. 2 și a sesizat secția pentru judecători pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (la art. 1).

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1496 din 28 iulie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Luând în examinare motivul comun de nelegalitate vizând nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 – prin organizarea turului doi al alegerilor, în opinia contestatorilor I. și J. și, respectiv, prin neorganizarea turului doi al alegerilor, în opinia contestatorilor E. și F. -, Înalta Curte reține următoarele:

Judecătorii și procurorii, părți litigante, afirmă în esență două teze opuse: pe de o parte, se susține aplicarea, în mod corespunzător, a regulii majorității de voturi în adunările generale, cu consecința organizării turului doi al alegerilor pentru categoriile de instanțe și parchete corespunzătoare gradelor de jurisdicție vizate; pe de altă parte, se susține, dimpotrivă, aplicarea unor reguli diferite, și anume regula majorității de voturi în adunările generale pentru Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (și, după caz, regula numărului cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor) și regula numărului cel mai mare de voturi la nivel național pentru toate celelalte instanțe și parchete inferioare, cu consecința ocupării tuturor locurilor eligibile conform centralizării rezultatelor votului exprimat în primul tur de scrutin.

Verificând legalitatea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în interpretarea și aplicarea normelor juridice incidente, a apreciat în sensul necesității organizării turului doi al alegerilor pentru locurile rămase neocupate la instanțele enunțate în cele preced, dispunând luarea măsurilor care se impun conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În esență, au fost reținute aplicabilitatea normei de trimitere stipulate la art. 16 alin. (3) și necesitatea cumulării condiției de a obține numărul cel mai mare de voturi la nivel național (în ordinea descrescătoare a voturilor exprimate și în limita locurilor eligibile corespunzătoare fiecărui grad de jurisdicție), cu condiția de a obține majoritatea de voturi exprimate. Totodată, au fost avute în vedere rațiunea reprezentativității și caracterul unitar al procedurilor de alegere a tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu considerentele general obligatorii statuate în cuprinsul par. 44 și 48 din decizia nr. 374/2016 a Curții Constituționale.

Dispozițiile legale vizate de criticile de nelegalitate au următorul conținut:

„Art. 8 – (1) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție aleg, în adunarea generală, prin vot secret, direct și personal, 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, dintre judecătorii care și-au depus candidatura.

(2) Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii de la Direcția Națională Anticorupție și procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aleg, în adunarea generală comună a procurorilor din acestea, prin vot secret, direct și personal, un membru pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care și-au depus candidatura. În cadrul adunării generale votează și procurorii din structurile teritoriale ale acestor parchete.

(3) Sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la Direcția Națională Anticorupție ori de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care au obținut majoritate de voturi în adunările generale.

(4) În cazul în care niciunul dintre candidați nu obține majoritate de voturi, se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii și procurorii clasați pe primele două locuri. Este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obținut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor”.

„Art. 16 – (1) Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripțiile tuturor curților de apel și ale parchetelor de pe lângă acestea.

(2) Sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

a) 3 judecători de la curțile de apel, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

b) 2 judecători de la tribunale și tribunalele specializate, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

c) 2 judecători de la judecătorii, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curțile de apel, care a obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

e) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale și tribunalele specializate care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

f) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, care a obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național.

(3) Dispozițiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător”.

Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 374/2016 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constat că depozițiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 sunt constituționale în măsura în care persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant își exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

Efectuând, așadar, controlul de constituționalitate, Curtea Constituțională a statuat asupra interpretării care face textul compatibil cu dispozițiile Legii fundamentale, și anume că este vorba despre durata de 6 ani a mandatului constituțional și legal al Consiliului Superior al Magistraturii în ansamblul său, ca organism colegial și autoritate publică de rang constituțional, iar nu a unor mandate individuale, exercitate autonom de fiecare membru în parte.

În considerentele deciziei s-au statuat, în cuprinsul paragrafelor 44 și 48, următoarele:

„44. Din analiza sistematică a dispozițiilor legale rezultă că procedura de alegere a Consiliului Superior al Magistraturii este o procedură unitară, care se desfășoară simultan pentru toate categoriile de judecători și procurori, în funcție de instanțele sau parchetele corespunzătoare”.

„48. În continuare, potrivit art. 16 și 17 din lege, Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripțiile tuturor curților de apel și ale parchetelor de pe lângă acestea, dobândind calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii persoanele care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național: 3 judecători de la curțile de apel, 2 judecători de la tribunale și tribunalele specializate, 2 judecători de la judecătorii, 1 procuror de la parchetele de pe lângă curțile de apel, 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale și tribunalele specializate și 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii. Dispozițiile legale stabilesc în sarcina Consiliului obligația de a centraliza rezultatele votului, transmise de către cele 6 adunări generale (3 ale judecătorilor și 3 ale procurorilor), precum și de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și de a verifica legalitatea procedurilor de alegere a tuturor membrilor Consiliului. După centralizarea rezultatelor și soluționarea eventualelor contestații, în temeiul art. 18 alin. (1) din lege, Consiliul Superior al Magistraturii alcătuiește lista finală cuprinzând magistrații aleși și o transmite Biroului permanent al Senatului. Dispozițiile legale fac vorbire despre „lista finală”, deci despre alegerea în cadrul aceleiași proceduri a tuturor membrilor Consiliului, rezultatul votului fiind centralizat într-un document care cuprinde judecătorii și procurorii care au obținut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au obținut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor. În cazul în care opțiunea legiuitorului ar fi fost în sensul unor alegeri individuale, vizând fiecare membru în parte, aceste prevederi ar fi inutile, având în vedere că, în prealabil, dispozițiile art. 4 și 5 din lege stabilesc componența fiecărei secții a Consiliului, iar reluarea soluției legislative în acest context ar fi redundantă. Or, legiuitorul reiterează întreaga componență a Consiliului ca rezultat al voturilor exprimate în cadrul alegerilor, tocmai pentru a sublinia caracterul unitar și simultan al procedurii și caracterul general al alegerilor, aspecte importante în calificarea duratei de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului ca fiind inerentă organului colectiv”.

Din perspectiva naturii juridice și a efectelor specifice de drept constituțional ce se atașează deciziilor Curții Constituționale, decizia precitată constituie, potrivit clasificărilor doctrinare, o decizie interpretativă, mai exact una de constatare a constituționalității cu rezervă de interpretare (sintagma „în măsura în care”), instanța de contencios constituțional statuând că norma juridică se interpretează numai într-un anumit sens, orice altă interpretare fiind eo ipso neconstituțională.

Se remarcă, în jurisprudența mai recentă a Curții Constituționale, o anumită tendință de îndepărtare de la rolul tradițional de „legislator negativ”, prin conturarea unei ponderi crescânde a deciziilor interpretative, astfel încât, conferindu-se o interpretare a normei juridice care să o compatibilizeze cu Constituția, textul de lege este „salvat”, în sensul că el va putea fi în continuare aplicat, însă în interpretarea obligatorie stabilită de către Curtea Constituțională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituțională.

Este în afara oricărei discuții obligativitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, consacrată în art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit cu care „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al Românei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

În acest punct, se cuvine a fi amintit faptul că, expresie a unității date de dispozitiv și considerentele care îl susțin, precum și a importanței deosebite a considerentelor și a necesității punerii în aplicare a dispozitivului prin prisma considerentelor, efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale se atașează, în egală măsură, dispozitivului și considerentelor pe care se întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic.

Este aceasta consecința rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției.

Obligativitatea considerentelor a fost proclamată începând cu decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 și mai apoi reiterată în mod constant în jurisprudența ulterioară a acesteia.

Cu titlu de exemplu, sunt de amintit considerentele expuse în decizia nr. 415/2010, prin care s-a statuat că:

„potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reține că atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, (…) atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii”.

În același sens sunt și considerentele din decizia nr. 414/2010, potrivit cu care, „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul prezentei decizii”.

Nu în ultimul rând, prin decizia nr. 448/2013, Curtea Constituțională a reafirmat faptul că, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, atât instanțele judecătorești, cât și organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare”.

Revenind, în lumina acestor considerente cu valoare de principiu, la cercetarea măsurii în care, în procedura adoptării actului administrativ-jurisdicțional prin care s-a hotărât organizarea turului doi al alegerilor, erau relevante considerentele deciziei nr. 374/2016 pentru dezlegarea aspectelor litigioase și, pe cale de consecință, autoritatea publică intimată era sau nu ținută de obligația legală de a le respecta și de a se conforma întocmai forței obligatorii a acestora, Înalta Curte reține următoarele:

Păstrând în fondul activ al dreptului textul legal care a format obiectul controlului de constituționalitate (art. 54 alin. (1) teza întâi), instanța de contencios constituțional și-a construit raționamentul juridic ce a condus la pronunțarea respectivei decizii interpretative, pe ideea caracterului unitar și simultan al procedurii și a caracterului general al alegerilor (par. 44-50).

Argumentația care sprijină necesar această ideea esențială de drept se fundamentează pe interpretarea sistematică, în întregul său, a Capitolului II – Secțiunea a 2-a – Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile legale din corpul secțiunii fiind enunțate generic în par. 43, pentru ca mai apoi, în par. 44-50, să fie determinate și explicate conținutul și sensul dispozițiilor art. 6 alin. (2), art. 14 alin. (3), art. 16, art. 17, art. 18 alin. (1) și art. 22 din lege.

Astfel, în activitatea interpretativă, se pornește de la dispozițiile art. 6 alin. (2) referitoare la data alegerilor, fiind circumstanțiat caracterul unitar și simultan al procedurii; se analizează apoi dispozițiile art. 14 alin. (3) referitoare la obligația alegerii numărului de membri corespunzător categoriei de instanțe sau parchete, ceea ce evidențiază caracterul de generalitate al alegerilor; în continuare, se examinează prevederile art. 16, art. 17 și art. 18 alin. (1) din lege, referitoare la centralizarea rezultatelor votului, dobândirea calității de membri aleși, verificarea legalității procedurilor de desemnare și de alegere, precum și alcătuirea listei finale și transmiterea ei către Biroul permanent al Senatului, fiind subliniat caracterul unitar și simultan al procedurii și caracterul general al alegerilor (par. 48 anterior redat); în fine, se ajunge la prevederile art. 22 referitoare la ședința de constituire, fiind reiterat caracterul de procedură unică.

Așa fiind, rezultă cu forța evidenței faptul că au fost interpretate sistematic inclusiv articolele 16 și 17 (în întreg conținutul lor), precum și art. 18 alin. (1), care se referă la lista finală și care face trimitere la art. 8 alin. (3) (regula majorității de voturi în adunările generale pentru Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) și la art. 16 alin. (2) (regula numărului cel mai mare de voturi la nivel național).

Or, în par. 48 al deciziei antereferite, într-o manieră concluzivă de redactare, instanța de contencios constituțional clarifică sensul și definește noțiunea de „listă finală” (cuprinzând magistrații aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii) drept „documentul care cuprinde judecătorii și procurorii care au obținut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au abținut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor”.

Drept urmare, reținut fiind caracterul general obligatoriu al considerentelor deciziei nr. 374/2016, cu privire specială asupra par. 44 și 48, nici instanța de judecată, și nici organul administrativ nu ar mai putea atribui textelor de lege în discuție vreo altă interpretare decât cea stabilită de către Curtea Constituțională care a arătat înțelesul constituțional al normelor juridice vizate de criticile contestatorilor.

În raport cu rațiunile anterior enunțate, nu ar putea fi primite nici susținerile contestatorilor I. și J. și ale intimatului G. care atribuie alte sensuri textului art. 16, inclusiv trimiterii din alin. (3) la prevederile art. 8 alin. (4). Sunt avute în vedere aici afirmațiile privitoare la aplicarea unor reguli diferite la instanțele și parchetele inferioare (și anume, regula numărului cel mai mare de voturi la nivel național ori regula diversității opțiunilor de vot), față de regula majorității de voturi aplicabilă la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, aceeași forță obligatorie a interpretărilor conferite prin considerentele deciziei precitate se opune construcției argumentative propuse de către contestatorii I. și J. și intimatul G. prin care se atribuie un alt conținut normei de trimitere din art. 16 alin. (3), afirmându-se că sintagma „în mod corespunzător” ar restrânge domeniul real al normei la care se face trimitere (art. 8 alin. (4), numai la ipotezele parității de voturi, ori a situației în care legea alocă un singur loc pe grad de jurisdicție sau, în subsidiar, a cazului în care niciunul dintre candidați să nu fi obținut majoritate de voturi ori să fie vorba exclusiv de candidați clasați pe primele două locuri, iar nu și pe locurile 3-4.

Sub un alt aspect, trebuie subliniat și faptul că este nereală susținerea contestatorilor I. și J., potrivit cu care decizia instanței de contencios constituțional ar fi fost pronunțată în contextul factual dat de organizarea alegerilor doar pentru cel de-al doilea membru din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se cuvine observat că, dimpotrivă, procesul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, ce a primit interpretarea general obligatorie statuată prin decizia nr. 374/2016, a avut ca obiect suspendarea executării hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338/2016 prin care, în precedentul ciclu electoral, fusese declanșată procedura de alegere doar pentru 6 membri ai Consiliului, și anume reprezentanții următoarelor categorii de instanțe și parchete: 1 judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 judecători de la curțile de apel, 2 judecători de la judecătorii și 1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale. Așadar, contextul factual a fost circumstanțiat la ansamblul tuturor categoriilor de instanțe și parchete implicate în procesul electoral.

Dintr-un alt unghi de analiză, prin raportare la forma în vigoare a legii, nu poate avea decât semnificația unui contraargument susținerea potrivit cu care, prin expunerea de motive ce însoțește un proiect de act normativ aflat în consultare publică, se propune simplificarea procesului electoral și eliminarea regulii majorității.

Nefondat este și argumentul bazat pe existența unei interpretări diferite a normelor juridice, în practica administrativă anterioară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Aceasta întrucât, pe de o parte, este necontestat în proces faptul că, în precedent, nu a fost criticată o atare interpretare și aplicare a legii, prin utilizarea mijlocului procedural specific de contestare în procedură administrativ-jurisdicțională pus la îndemână de textul art. 17 alin. (1)-(5), cu atât mai puțin nu a fost valorificată calea de atac în justiție, prin exercitarea controlului judecătoresc prevăzut de art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9).

Pe de altă parte, ar echivala cu o excludere de plano și o negare a însuși dreptului la controlul judecătoresc reglementat printr-o lege organică, asupra modalității în care organul administrativ-jurisdicțional realizează procesul de interpretare și aplicare a dreptului, lato sensu.

Mai mult decât atât, a conferi asemenea valențe juridice unei practici administrative a autorității publice ar însemna prejudicierea și chiar golirea de conținut a dreptului la contestație în instanță, precum și nesocotirea sau lipsirea de orice efect a întregii proceduri legale de soluționare a contestației și a garanțiilor care o însoțesc, dreptul de acces la justiție devenind, în consecință, unul teoretic și iluzoriu.

Cât privește aspectul că nu este menționată în calendarul de desfășurare a turului doi posibilitatea susținerii candidaturilor în fața colectivelor de magistrați, se cuvine observat faptul că această critică a fost invocată pur formal de către contestatoarea I., așa cum rezultă din susținerile orale făcute în ședință publică și consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, în sensul că un atare presupus prejudiciu procesual excedează limitelor cadrului procesual configurat în calea de atac pendinte.

În fine, cu referire la jurisprudența CEDO, hotărârea din 2 martie 2010 în cauza Grosaru împotriva României, Înalta Curte are în vedere că aceasta a fost pronunțată în circumstanțe factuale fundamental diferite în raport cu cele din litigiul pendinte, neputând fi reținută vreo similitudine de natura celei pretinse.

Astfel, respectiva procedură internă a vizat un litigiu în materia contenciosului post-electoral, în cadrul căruia reclamantul s-a plâns de refuzul autorităților în a-i atribui un mandat de deputat în numele minorității italiene cu ocazia alegerilor parlamentare din anul 2000, iar în fața instanței europene s-a invocat încălcarea drepturilor garantate de art. 3 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (potrivit cu care „Înaltele Părți Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condițiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”) și de art. 13 din Convenție (potrivit cu care „Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale”).

Reținând încălcarea acestor norme convenționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere, ca argument determinant, faptul că nicio instanță națională nu s-a pronunțat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la atribuirea mandatului, instanța supremă respingând ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei Biroului Electoral Central, pe motiv că este definitivă.

Or, spre deosebire de hotărârea CEDO anterior evocată, în litigiul pendinte instanța supremă este învestită prin lege organică să efectueze controlul judecătoresc de legalitate asupra procedurii de desemnare și de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv din pespectiva modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Așadar, în accepțiunea normelor convenționale, competitorii electorali beneficiază în mod concret și efectiv de un remediu intern pentru apărarea drepturilor lor subiective, în fața celei mai înalte instanțe din România, remediu a cărui eficacitate este evidențiată de însăși posibilitatea anulării hotărârii Consiliului și a examinării pe fond a susținerilor și apărărilor invocate de părți, cu referire la organizarea/neorganizarea turului doi al alegerilor.

Ca atare, și acest motiv de contestație este nefondat.

Concluzionând, Înalta Curte reține că interpretarea și aplicarea legală a dispozițiilor incidente, în acord cu considerentele general obligatorii ale deciziei nr. 374/2016 a Curții Constituționale, impun necesitatea organizării turului doi al alegerilor pentru al treilea membru judecător de la curțile de apel, al doilea membru judecător de la tribunale, respectiv, pentru identitate de rațiune, al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale și membrul procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, astfel încât constată că sunt întemeiate contestațiile procurorilor F. și E. și, respectiv, neîntemeiate contestațiile judecătorilor I. și J..

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată a fi de prisos examinarea și a motivelor de nelegalitate invocate de contestatorul E. cu privire la modalitatea de desfășurare a adunărilor generale la unele unități de parchet.

II.3. Asupra legalității hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000 din 19 iulie 2022

Reținând caracterul subsecvent al acestei hotărâri, prin care au fost luate măsurile necesare conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 – în sensul că secția pentru judecători a stabilit reluarea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la nivelul curților de apel, pentru cel de-al treilea membru, și al tribunalelor, pentru cel de-al doilea membru și, totodată, a stabilit candidații pentru care se vor relua procedurile de alegere, în ordinea descrescătoare a voturilor obținute în primul tur de scrutin, respectiv judecătorii I. și A. la nivelul curților de apel și judecătorii J. și B. la nivelul tribunalelor -, și având în vedere argumentele expuse în precedent în baza cărora au fost apreciate ca fiind neîntemeiate contestațiile judecătorilor I. și J., ce își păstrează valabilitatea și în privința celei din urmă hotărâri atacate, Înalta Curte apreciază neîntemeiate căile de atac exercitate împotriva hotărârii nr. 2000 din 19 iulie 2022.

Raportat tuturor considerentelor expuse, în baza dispozițiilor art. 17 alin. (6) coroborat cu art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestațiile procurorilor E. și F., va anula în parte hotărârea nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce privește dispozițiile art. 3 și, admițând contestațiile, va obliga Plenul Consiliului să aprobe buletinul de vot, precum și calendarul de desfășurare a turului doi al alegerilor pentru un membru procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, precum și pentru cel de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale și să sesizeze secția pentru procurori pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii sus-menționate. Va respinge contestațiile judecătorilor I. și J. împotriva hotărârilor nr. 113 din 19 iulie 2022 și nr. 2000 din 19 iulie 2022.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la plata către contestatorul F. a cheltuielilor de judecată în sumă de 682,49 RON reprezentând cheltuieli de transport, fiind reținut caracterul lor real, necesar și proporțional în baza înscrisurilor depuse la dosar.

Sursa informației: www.scj.ro.