Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
91 views
Analizând hotărârea contestată, în raport cu conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prealabil, referitor la excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 05.04.2024, persoana solicitată şi-a dat consimţământul de a fi predată autorităţilor competente ale statului german, dar după ce finalizează afacerile judiciare din România, respectiv dosarul în care are calitatea de inculpat, aflat pe rolul Judecătoriei Moineşti.
Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Bacău că o astfel de manifestare de voinţă a persoanei solicitate reprezintă un consimţământ condiţionat la predare, ce echivalează cu lipsa unui acord la predare către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania – Judecătoria Ulm la 23.03.2023, în dosarul cu referinţă nr. x.
Drept urmare, întrucât persoana solicitată nu a consimţit la predarea către autorităţile judiciare germane emitente ale mandatului european de arestare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, astfel că sentinţa prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare nu este definitivă.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii căii de atac este nefondată, sentinţa penală nr. 30/MEA din 05 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bacău fiind susceptibilă de reformare prin promovarea contestaţiei.
În continuare, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Alin. 2 al aceluiaşi text de lege statuează că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, modificată prin Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 81/24 din 27 martie 2009.
Prin urmare, mandatul european de arestare este un instrument al cooperării judiciare internaţionale în materie penală, care răspunde nevoii statelor membre de a reacţiona prompt la stimulii infracţionali, în vederea realizării scopurilor Uniunii Europene.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la evaluarea motivelor de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
În cauză, persoana solicitată A. este cercetată de pentru săvârşirea de infracţiuni de întreţinere de relaţii sexuale, viol, prevăzute de art. 177 (1), (5), (6) C. pen. german, reţinându-se, în esenţă, că, în dimineaţa zilei de 10.07.2022, după ora 09:45, victima B. s-a dus să se întâlnească cu C. în barul „D.” de pe strada x, 16, Goppingen, unde era prezent şi suspectul A.. C. i-a oferit cocktail-uri cu vodka, cât şi cocaină. După ce victima a consumat două sau trei pahare de vodkă şi o unitate de cocaină în toaleta bărbaţilor, C. i-a spus să îl urmeze în subsol ca să consume cocaină acolo. Victima s-a dus împreună cu C. şi suspectul. C. i-a lăsat singuri pe cei doi acolo. Apoi, suspectul a început să o dezbrace şi a început să o sărute împotriva voinţei ei. El a împins victima la podea astfel încât victima a avut o poziţie de îngenunchiere în faţa lui, el şi-a dat jos pantalonii şi chiloţii şi i-a spus victimei să facă sex oral. Pentru o perioadă de aproximativ 2 minute victima i-a făcut sex oral suspectului. Ea a declarat că nu şi-a dorit să facă acest lucru şi a încercat să se ridice şi să fugă. Totuşi, suspectul nu a lăsat-o, împingând-o cu putere de mai multe ori, ordonându-i în limba engleză să nu se oprească până când nu ejaculează. Suspectul a ridicat victima, a împins-o cu partea de sus a corpului de o cutie, a stat în faţa ei şi i-a penetrat vaginul cu penisul. În timp ce a avut relaţii sexuale neprotejate până când a ejaculat, el i-a pus mâna în mod repetat în jurul gâtului şi a strâns-o. Potrivit legii penale din Germania, fapta descrisă anterior este pedepsită cu o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.
Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis la 23.03.2023 de către autorităţile judiciare din Germania – Judecătoria Ulm, în dosarul cu referinţă nr. x, pe numele persoanei solicitate A., are forma şi conţinutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aşa încât nu era necesar să se solicite informaţii suplimentare.
Deopotrivă, instanţa constată că infracţiunea de viol, pentru care este cercetată persoana solicitată A. de autorităţile judiciare din Germania, este menţionată la art. 97 alin. (1) pct. 28 din Legea nr. 302/2004, regăsindu-se, astfel, în categoria infracţiunilor care dau loc la predarea în baza unui mandat european de arestare fără a mai fi necesară verificarea condiţiei privind dubla incriminare, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani (condiţie ce este îndeplinită în cauză).
Totodată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative, enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 302/2004 prevăd că, în scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.
În ceea ce priveşte critica contestatorului, în sensul că, în mod greşit, instanţa de fond nu a dispus amânarea predării până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Moineşti, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prevăd că în situaţia în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluţionarea definitivă a cauzei. Astfel cum rezultă din acest text de lege, amânarea predării persoanei solicitate în situaţia indicată anterior este facultativă, iar nu imperativă.
La momentul analizării incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, prima instanţă a avut în vedere complexitatea cauzei instrumentate de autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, stadiul procedurii penale în cauza respectivă, natura faptelor din cauza penală aflată pe rolul organelor judiciare române, stadiul procedurii, dacă s-au dispus măsuri preventive şi situaţia personală a persoanei solicitate.
Înalta Curte constată că, în mod corect, a apreciat prima instanţă că nu se justifică amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Moineşti, întrucât această amânare ar îngreuna în mod substanţial soluţionarea cauzei instrumentate de autorităţile judiciare germane şi, implicit, ar împiedica-o şi pe persoana solicitată să-şi exercite drepturile procesuale şi să-şi facă apărări în acea cauză. În acest sens, s-a avut în vedere că dosarul penal instrumentat de autorităţile judiciare din România vizează o infracţiune (lovirea sau alte violenţe) de o gravitate mai redusă faţă de cea care face obiectul mandatului european de arestare (viol), precum şi stadiul procesual al cauzei aflate pe rolul Judecătoriei Moineşti, împrejurarea că inculpatul A. nu se află în cauza respectivă sub vreo măsură preventivă, iar acesta se afla în Germania pe perioada desfăşurării urmăririi penale în această din urmă cauză (conform celor menţionate în rechizitoriul nr. x/2022 din 29.11.2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti).
Persoana solicitată are posibilitatea să participe la judecarea cauzei aflate pe rolul Judecătoriei Moineşti prin intermediul videoconferinţei de la locul de detenţie provizorie de pe teritoriul Germaniei şi poate solicita instanţei din România desemnarea unui apărător din oficiu sau să îşi angajeze un apărător ales.
Referitor la motivul formulat de contestatorul persoană solicitată, în sensul de a se dispune o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arestul la domiciliu sau controlul judiciar, Înalta Curte reţine că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
Drept urmare, constatând că nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile judiciare din Germania a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 sau facultative enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 30/MEA din 05 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2024.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul prevederilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Sursa informației: www.scj.ro.
