Verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile. Recurs în casație respins ca nefondat (NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 352/RC/2018

NCPP: art. 275 alin. (2), art. 433, art. 434, art. 438 alin. (1) pct. 7, art. 440 alin. (4), art. 448 alin. (1) pct. 1

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării în cazul în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Totodată, Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpata A. nu se încadrează în cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, ci se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În prezenta cauză, recurenta a precizat că cererea de recurs în casație vizează numai latura civilă a cauzei și este întemeiată în drept pe cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. referitor la condamnarea sa nelegală, pe latură civilă, la plata sumei de 1.263.243 RON reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală,

A susținut că, deși, D.R.V.I. București, o unitate subordonată părții civile, a comunicat la dosarul cauzei cu adresa nr. x din 15.06.2015, faptul că S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., nu figurează cu niciun fel de debite în evidența Biroului Vamal Băneasa, s-a apreciat de către instanța de apel că prejudiciul cauzat părții civile este urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, cuantumul acestuia fiind de 1.263.243 RON, conform raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Cu alte cuvinte, inculpata solicită, ca pe baza probelor existente la dosar, să se constate că partea civilă a renunțat implicit la pretențiile civile și în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 1.263.243 RON, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii până la data plății efective a debitului.

Analizând motivul de casare invocat, se constată că în realitate, inculpata solicită pe calea recursului în casație de față reanalizarea circumstanțelor comiterii faptelor și o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea, ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 368 din data de 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală este nefondat, urmând ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. să fie respins.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.