Verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare. Achitarea persoanei solicitate. Termenul de prescripție a executării pedepsei (NCP, NCPP, Legea nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 1189/2017

NCP: art. 228, art. 229, art. 367; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pc.1 lit. b); Legea nr. 302/2004: art. 84, art. 85, art. 86, art. 98, art. 107 alin. (1), art. 110; TUE: art. 6; C. pen. francez: art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-13, 311-14, art. 450-1, 450-3, 450-5; Deciziei-cadru nr. 2002/584: art. 3, art. 5

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de contestație invocate de contestatorul persoană solicitată și din oficiu, în raport de dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, cu referire la dispozițiile cuprinse în legea ante-menționată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, Înalta Curte le constată a fi îndeplinite, așa după cum și prima instanță a reținut în mod corect.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare”.

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că în virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Franța (Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar – Franța), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Franța (Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar – Franța), a unei persoane solicitate, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Infracțiunile pentru care s-a cerut predarea sunt cele de furt calificat prev. de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-13, 311-14 C. pen. francez și constituirea unui grup organizat prev. de art. 450-1, 450-3, 450-5 C. pen. francez, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări; în legislația penală română infracțiunile descrise în mandatul european de arestare fiind reglementate de art. 228, 229 C. pen. și art. 367 C. pen.; termenul de prescripție a executării pedepsei nu este împlinit.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, fiind emis la data de 28 noiembrie 2017 de către Parchetul Tribunalului de Mare Instanță din Colmar – Franța.

La termenul de judecată din 29 noiembrie 2017 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. (fila 58 dos. fond), care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Franța și a precizat că nu renunță la regula specialității, declarându-se nevinovat.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că acestea sunt aceleași pe care persoana solicitată le-a invocat inițial în fața instanței de fond, instanță care a motivat judicios și pertinent respingerea lor.

Astfel, susținerile persoanei solicitate în sensul că faptele reținute în sarcina sa, de care nu se face vinovat, pot face obiectul unui proces penal, care să se judece în România, iar audierea sa să se facă prin intermediul videoconferinței, nu pot constitui motiv de refuz la predare, întrucât nu se regăsesc printre cazurile limitativ prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, astfel că vor fi respinse.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate apărările formulate de către persoana solicitată A. cu privire la faptul că a mai fost cercetată timp de 1 an de zile, într-o altă cauză, după care s-a dispus achitarea sa, stabilindu-se faptul că alte persoane au săvârșit faptele, precum și aprecierea că ar putea fi audiată prin intermediul videoconferinței, față de cadrul și limitele analizei pe care le poate realiza instanța de executare a unui mandat european de arestare.

Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Curtea nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru nr. 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Leymann și Pustovarov, C-388/08 hotărârea din 1 decembrie pct. 51, Curte de Justiție a Uniunii Europene, cauza Mantello, C-261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, pct. 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la art. 5 din decizia-cadru menționată.

Pe de altă parte, așa după cum anterior s-a arătat, potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În privința măsurilor preventive dispuse în cauză, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că măsura privativă de libertate este motivată, în procedura mandatului european de arestare și în acord cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. f) (teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care este vorba despre detenția legală a unei persoane împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare”, deoarece mandatul european de arestare se execută în conformitate cu principiul recunoașterii și încrederii reciproce, consacrat de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, față de gravitatea faptelor pentru care este acuzată persoana solicitată de către autoritățile judiciare din Franța, respectiv săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și constituirea unui grup organizat, prejudiciul total cauzat prin comiterea faptelor fiind estimat la suma de 1 milion euro, precum și raportat la împrejurarea că persoana solicitată are multiple antecedente penale, fapt rezultat din fișa de cazier judiciar aflată la fila 11-12 dosar parchet, coroborat și cu faptul că aceasta este bănuită și cercetată de săvârșirea mai multor infracțiuni grave pe teritoriul unor țări străine, dar și pentru buna desfășurare a procedurilor, se constată că instanța de fond a dispus în mod corect asupra cererii de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Franța, pe numele persoanei solicitate A.

În raport de argumentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că solicitarea contestatorului de înlocuire a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu apare ca nefondată, nejustificată și inoportună la acest moment procesual, o altă măsură neprivativă de libertate nefiind suficientă pentru atingerea scopului procesului penal.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 810/PI din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 425^1 alin. (7) pc.1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.