Venitul minim de incluziune (Legea nr. 196/2016)

4 nov. 2016
Vizualizari: 2052

 

Actul normativ publicat în Monitorul OficialSumar
Legea nr. 196/2016
(M. Of. nr. 882 din 3 noiembrie 2016)
Cap. I („Dispoziții generale”)
Cap. II („Stabilirea cuantumului venitului minim de incluziune”)
Cap. III („Acordarea venitului minim de incluziune”)
Cap. IV („Plata, suspendarea, modificarea și încetarea dreptului la venitul minim de incluziune”)
Cap. V („Alte drepturi complementare venitului minim de incluziune”)
Cap. VI („Răspunderea juridică”)
Cap. VII („Dispoziții tranzitorii și finale”)

           

În M. Of. nr. 882 din 3 noiembrie 2016, a fost publicată Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

În continuare, vom prezenta structura respectivei legi.

Cap. I („Dispoziții generale”)

Cap. II („Stabilirea cuantumului venitului minim de incluziune”)

Cap. III („Acordarea venitului minim de incluziune”)

Cap. IV („Plata, suspendarea, modificarea și încetarea dreptului la venitul minim de incluziune”)

Cap. V („Alte drepturi complementare venitului minim de incluziune”)

Cap. VI („Răspunderea juridică”)

Cap. VII („Dispoziții tranzitorii și finale”)

În continuare, vom prezenta dispoziții ale respectivei legi.

Cap. I („Dispoziții generale”) din Legea nr. 196/2016

Cap. I prevede faptul că prin dispozițiile respectivei legi se reglementează venitul minim de incluziune, beneficiu de asistență socială acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială.

Situația de dificultate este situația în care se află persoanele care, la un moment dat, pe parcursul vieții, din cauze socioeconomice, de sănătate și/sau care rezultă din mediul social de viață, și-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacități de integrare socială.

Venitul minim de incluziune face parte din categoria beneficiilor de asistență socială selective definite la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările ulterioare.

Cap. II („Stabilirea cuantumului venitului minim de incluziune”) din Legea nr. 196/2016

Cap. II dispune asupra condițiilor generale, asupra stabilirii cuantumului ajutorului de incluziune, asupra stabilirii cuantumului ajutorului pentru familia cu copii, precum și asupra stabilirii cuantumului suplimentului pentru locuire.

Cap. III („Acordarea venitului minim de incluziune”) din Legea nr. 196/2016

Cap. III stabilește condițiile generale de acordare și de stabilire a dreptului, modalitățile de facturare și plată a energiei termice furnizate în sistem centralizat, condițiile speciale de acordare a suplimentului pentru locuire, obligațiile beneficiarilor, precum și obligațiile autorităților administrației publice locale și ale altor instituții.

Cap. IV („Plata, suspendarea, modificarea și încetarea dreptului la venitul minim de incluziune”) din Legea nr. 196/2016

Cap. IV dispune asupra suspendării și încetării dreptului, asupra plății drepturilor, precum și asupra recuperării sumelor încasate necuvenit.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Cap. V („Alte drepturi complementare venitului minim de incluziune”) din Legea nr. 196/2016

Cap. V stabilește: contribuția de asigurări sociale de sănătate se asigură și se stabilește conform Legii nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, numai pentru sumele reprezentând ajutor de incluziune, după cum urmează:

a) pentru titularul venitului minim de incluziune, în cazul în care nici acesta, respectiv niciunul dintre membrii familiei, nu sunt asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

b) pentru membrul de familie neasigurat conform legii și care nu poate fi considerat coasigurat pentru niciunul dintre ceilalți membri majori ai familiei.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate prevăzută la alin. (1) se plătește de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială, pentru fiecare persoană aflată în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1).

Agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială au obligația să vireze lunar organelor fiscale teritoriale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la alin. (1) și să transmită evidența obligațiilor de plată către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

De asemenea, în situația prevăzută la art. 78, sumele cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate nu se mai recuperează.

Cap. VI („Răspunderea juridică”) din Legea nr. 196/2016

Cap. VI prevede faptul că constituie contravenție, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții, încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează nerespectarea prevederilor prezentei legi, după cum urmează:

a) cu amenda de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, emiterea de către primar a dispoziției de aprobare în prealabil a cererii privind venitul minim de incluziune cu nerespectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de prezenta lege, respectiv cele cu privire la veniturile și componența familiei, verificarea documentelor doveditoare și a obligațiilor beneficiarilor;

b) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, emiterea, de către directorul executiv al agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială, a deciziei privind stabilirea dreptului la venitul minim de incluziune, în lipsa dispoziției primarului de aprobare în prealabil a cererii;

c) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, nerespectarea de către personalul serviciilor publice de asistență socială de la nivelul primăriilor a prevederilor art. 33 alin. (1) și (2) și art. 35 alin. (1);

d) cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, nerespectarea de către primar a prevederilor art. 33 alin. (3), art. 34 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) și (4), art. 48 alin. (2), art. 50 alin. (4), art. 60 alin. (1) , art. 62 alin. (3), art. 66 alin. (2), art. 69 alin. (4) și art. 71 alin. (1);

e) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, nerespectarea de către furnizor a prevederilor art. 45, art. 47 alin. (3), art. 52 alin. (1), art. 55 alin. (1) și art. 66 alin. (2);

f) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, nerespectarea de către asociația de proprietari a dispozițiilor art. 52 alin. (1), alin. (3) sau (4) și art. 54;

g) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, nerespectarea de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială a prevederilor art. 63 și ale art. 64 alin. (2);

h) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, nerespectarea de către inspectoratele școlare a prevederilor art. 65 alin. (1);

i) cu amendă de la 500 de lei la 2.000 de lei, fapta titularului dreptului de a completa cu date și informații incorecte formularul de cerere pentru acordarea dreptului, precum și nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 40 alin. (1), art. 47 alin. (4), art. 50 alin. (2) și art. 56.

De asemenea, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către:

a) organele cu atribuții de control ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și ale agenției naționale pentru plăți și inspecție socială pentru contravențiile prevăzute la alin. (1);

b) inspectorii sociali din cadrul agenției naționale și agențiilor teritoriale pentru plăți și inspecție socială, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1), cu excepția lit. b);

c) primar, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. c), e), f) și i).

În situația în care aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către unul dintre organele de control prevăzute la alin. (2), la verificarea efectuată de alt organ de control, în raportul de inspecție sau de control se va consemna acest fapt și nu vor fi aplicate din nou sancțiunile prevăzute la alin. (1).

Procesele-verbale întocmite de către personalul cu atribuții de control prevăzut la alin. (2) lit. a) se transmit, în fotocopie, primarului comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București, după caz.

Cap. VII („Dispoziții tranzitorii și finale”) din Legea nr. 196/2016

Cap. VII dispune faptul că inspectorii sociali din agenția națională pentru plăți și inspecție socială efectuează controale periodice la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în scopul verificării respectării aplicării prevederilor respectivei legi.

La solicitarea directorului executiv al agenției teritoriale pentru plăți și inspecție socială, inspectorii sociali prevăzuți la alin. (1) efectuează vizite în teren la beneficiarii de venit minim de incluziune, în scopul verificării îndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru acordarea dreptului.

De asemenea, sumele constatate ca fiind primite necuvenit cu titlu de ajutor social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, de alocație pentru susținerea familiei acordate în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de ajutor pentru încălzirea locuinței acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare, nerecuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se recuperează în condițiile art. 78 – 80.

Pentru sumele prevăzute la alin. (1), termenul de 180 de zile se calculează de la data intrării în vigoare a respectivei legi.

Pentru stabilirea drepturilor prevăzute de respectiva lege, cererile se pot depune cu 60 de zile înainte de intrarea în vigoare a acesteia, inclusiv în cazul beneficiarilor drepturilor de ajutor social stabilite în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare, și a celor de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La data intrării în vigoare a respectivei legi se abrogă:

a) Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare;

b) Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 22 noiembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare;

c) O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, publicată în Monitorul Oficial nr. 629 din 2 septembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Alte prevederi relevante

Respectiva lege intră în vigoare la data de 1 aprilie 2018, cu excepția art. 95, care intră în vigoare la data de 1 februarie 2018.

 

Venitul minim de incluziune (Legea nr. 196/2016) was last modified: noiembrie 4th, 2016 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.