Valul 4 al pandemiei. Când intrăm în scenariul roşu?

18 aug. 2021
Vizualizari: 470

Deschidem Revista din această seară cu un sondaj realizat de publicația Politico, care demonstrează erodarea coaliției de guvernare și creșterea spectaculoasă a PSD în întențiile de vot ale românilor.

„Conform sondajului, PNL este la 18% în intenția de vot a electoratului român (față de 25,2% la alegerile din 2020), iar PSD – la 34% (față de 28,9% în 2020). O creștere semnificativă înregistrează și AUR, la 14%. USR PLUS se situează pe locul 4, cu 12%, în scădere (față de 15,4% la alegeri)”, relatează Cotidianul.

Adevărul scrie despre valul 4 al pandemiei și publică un articol interesant, pornind de la un studiu al cercetătorului Octavian Jurma.

„Cercetătorul Octavian Jurma susține că Valul 4 al pandemiei de COVID-19 a intrat în a cincea săptămână de creștere accelerată și, cum vaccinarea este un eșec, iar măsurile de prevenție sunt aproape inexistente, până la finalul lunii septembrie, în mod clar evoluția pandemiei va fi neîngrădită în următoarele șase săptămâni. La începutul școlii, pandemia ar putea fi în scenariu galben sau chiar roșu”, scrie Adevărul.

„Potrivit cercetării, la finalul lunii septembrie, vor fi județe unde incidența va depăși 6 la mia de locuitori. Printre acestea: Vrancea, Teleorman, Suceava, Sibiu, Satu Mare, Maramureș, Ilfov, Hunedoara, Bistrița Năsăud, Bacău, dar și capitala. Cel mai afectat de Valul 4 ar urma să fie județul Covasna. Cazuri foarte multe vor fi însă și în Vrancea, Teleorman și Ilfov. Mai puține cazuri, spre deloc, ar urma să fie în Sălaj, Mehedinți, Alba și Harghita”, mai notează Adevărul.

Social-democrații cer Guvernului să prezinte sumele cheltuite pentru achiziția dozelor de vaccin anti-COVID-19.

„Afirmația ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, că astfel de informații ar fi «confidențiale» este inacceptabilă, având în vedere că este vorba de bani publici, colectați din taxele și impozitele plătite de cetățeni și că destinația acestor fonduri este de interes public”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PSD, notează România liberă.

„Social-democrații solicită Guvernului să prezinte contribuabililor români, în cel mai scurt timp, următoarele informații: 1) Câte doze din fiecare tip de vaccin anti-COVID-19 au fost contractate de Guvern și la ce preț total? 2) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost deja achiziționate până în prezent de Guvern și cât au costat în total? 3) Câte dintre dozele din fiecare tip de vaccin au fost administrate efectiv în România și câte au fost irosite ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau a expirării termenului de garanție? 4) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost revândute către alte state și care a fost prețul total obținut? 5) Câte doze din fiecare tip de vaccin au fost donate altor state?”, mai scrie România liberă, arătând că PSD se angajează să folosească toate căile parlamentare și juridice pentru a afla adevărul.

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a denunțat, marți, eșecul fostei Administrații de la Kabul în contracararea insurgenților talibani și a pledat pentru o soluție politică în scopul stabilizării Afganistanului.

„«Consiliul Nord-Atlantic s-a întrunit pentru a discuta despre situația din Afganistan. Situația este extrem de gravă și impredictibilă. Orașul Kabul a căzut, iar talibanii au preluat controlul asupra celor mai multe zone din țară. Sunt profund întristat de ceea ce văd că se întâmplă în Afganistan», a declarat, marți, Jens Stoltenberg, conform unui comunicat postat pe site-ul NATO și vizualizat de MEDIAFAX”, scrie Cotidianul.

„În momentul de față, NATO se concentrează pe evacuarea în siguranță a personalului din statele membre și partenere, precum și a afganilor care ne-au ajutat. NATO lucrează încontinuu pentru menținerea activității pe Aeroportul din Kabul. Aproximativ 800 de angajați civili din cadrul NATO au rămas acolo pentru a oferi asistență în circumstanțe foarte dificile”, a adăugat Jens Stoltenberg, mai arată Cotidianul.

O aeronavă a Forțelor Aeriene Române a plecat, marți, spre Afganistan, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, cu scopul de a evacua cetățenii români din această țară.

„O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a decolat marți pentru a efectua o misiune de urgență, având drept scop evacuarea cetățenilor români din Afganistan. La bordul aeronavei se află, pentru protecție, o echipă a Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României”, a anunțat MApN, pe Facebook, scrie România liberă.

„«În cursul nopții 16/17 august au părăsit Afganistanul încă 16 cetățeni români. De la momentul apelului MAE de ieri către cetățenii români aflați încă în Afganistan și care nu-și notificaseră prezența de a contacta Ambasada României de la Islamabad a fost înregistrată prezența a încă șapte cetățeni români. În acest moment, conform evidențelor MAE, mai sunt 27 de cetățeni români în Afganistan», se arăta într-o precizare de presă transmisă de MAE”, mai arată România liberă.

Citând surse MAE, Libertatea scrie că România evaluează posibilitatea de a prelua cetățeni afgani care au asistat prezența militară a României sau au cooperat cu alte misiuni ale organizațiilor internaționale europene și euroatlantice.

„România își manifestă deschiderea și evaluează la nivel interinstituțional posibilitatea de a prelua, acolo unde se consideră justificat, personalul local afgan care a sprijinit autoritățile române, după o analiză a fiecărui caz în parte, inclusiv din punct de vedere securitar”, a precizat MAE, la solicitarea Libertatea.

Seară frumoasă!

Valul 4 al pandemiei. Când intrăm în scenariul roșu? was last modified: august 18th, 2021 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: