Vacanță succesorală. Uzucapiune (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 259/2017

NCPC: art. 9 alin. (2), art. 131, art. 135 alin. (4), art. 137 alin. (1)

În litigiul pendinte, reclamantul a învestit Judecătoria Brașov, la data de 6 august 2015, cu cererea de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că autorul său, defunctul B., decedat la 15 noiembrie 2011, a dobândit în timpul vieții dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CP x Brașov, nr. top x/40, loc de casă în cartierul muncitoresc Regele Carol al II-lea, către drumul Sânpetrului, în suprafață de 393,01 mp situat în Brașov, jud. Brașov, prin uzucapiunea de lungă durată.

La data de 21 ianuarie 2016, la solicitarea Judecătoriei Brașov, reclamantul a indicat că are calitatea de pârâtă în cauză Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Brașov și a precizat că obiectul cererii de judecată vizează, pe lângă recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului prin uzucapiune, și constatarea succesiunii vacante a proprietarului tabular al acestuia, în favoarea pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Ulterior, prin răspunsul la întâmpinarea depusă de acest pârât, reclamantul a învederat că, pentru constatarea uzucapiunii, nu este necesară formularea capătului de cerere vizând vacanța succesorală, deoarece Statul Român stă în judecată în virtutea vocației sale generale de moștenitor.

Această precizare a fost reiterată verbal de mandatarul reclamantului, în fața Judecătoriei Brașov, la primul termen de judecată, iar, la solicitarea instanței, la data de 18 mai 2016, reclamantul și-a exprimat și în scris această poziție procesuală, arătând că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind constatarea moștenirii vacante a Statului Român.

Potrivit principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, reglementat de dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Conform art. 131 C. proc. civ., „(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop”.

Față de prevederile legale mai sus citate, Înalta Curte reține că, în cauză, la primul termen de judecată. Judecătoria Brașov a considerat că sunt necesare lămuriri pentru stabilirea competenței acestei instanțe, raportat la capetele de cerere formulate de reclamant, sens în care a solicitat ca acesta să-și exprime poziția procesuală în scris.

În atare condiții, Înalta Curte constată, în raport de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., că reclamantul a dedus judecății o acțiune prin care a solicitat să se constate dreptul de proprietate al autorului său, prin uzucapiune, asupra imobilului situat în Brașov, jud. Brașov. Acesta nu a înțeles să mai susțină capătul de cerere privind constatarea vacanței succesorale.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul.

Textul legal menționat reglementează competența teritorială exclusivă a instanței în circumscripția căreia se află imobilul.

Având în vedere că imobilul asupra căruia reclamantul solicită constatarea dreptului de proprietate al autorului său, prin uzucapiune, este situat în municipiul Brașov, jud. Brașov, în aplicarea prevederilor legale anterior menționate, Înalta Curte consideră că instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Brașov.

Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, instanța în raza căreia este situat imobilul în litigiu.

Sursa informației: www.scj.ro.