USR a sesizat Comisia de la Veneţia referitor la Proiectele Legilor Justiţiei

15 sept. 2022
Vizualizari: 356

Legile Justiției continuă să fie subiectul unor dispute parlamentare care depășesc spațiul politic și juridic românesc. Uniunea Salvați România a anunțat, miercuri, că a sesizat, prin deputatul Iulian Bulai, Comisia de la Veneția referitor la cele trei proiecte ale Justiției, propuse de Ministrul Cătălin Predoiu, cerând un aviz al acestui for.

„Comisia de la Veneția va emite o opinie pe cele trei legi ale Justiției. Asta am cerut astăzi în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Solicitarea a fost admisă cu majoritatea voturilor. PSD-PNL ar trebui să nu se grăbească: să aștepte punctul de vedere solicitat și să-l implementeze în raport cu prevederile MCV și GRECO”, a declarat Iulian Bulai, potrivit comunicatului USR, scrie Agerpres.

Deputatul USR, Stelian Ion, a afirmat, la rândul său, că este necesar un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneția.

„În ciuda angajamentelor din programul de guvernare, domnul ministru Predoiu s-a opus din răsputeri obținerii unui asemenea aviz din partea Comisiei de la Veneția. Luând în considerare dezbaterile din Comisia specială și faptul că foarte multe asociații profesionale critică aceste proiecte, cu argumente substanțiale, este esențial să avem la îndemână avizul Comisiei de la Veneția și să dăm un vot în cunoștință de cauză. Solicităm coaliției PSD-PNL-UDMR să fie date rapoarte pe cele trei legi după ce vom vedea argumentele Comisiei de la Veneția”, a transmis fostul Ministru al Justiției, Stelian Ion, mai arată Agerpres.

Tot miercuri, în Parlament, Comisia specială pentru examinarea legilor din domeniul Justiției a respins în bloc amendamente depuse de USR și AUR, dar și de CSM și de asociații de magistrați.

„Senatorii și deputații au mai respins toate amendamentele USR, prin care unul potrivit căruia Colegiul de conducere al fiecărei Curți de apel și al fiecărui Parchet de pe lângă acestea centralizează candidaturile depuse de judecătorii și procurorii din circumscripțiile lor. Un alt amendament USR și al Asociației «Forumul Judecătorilor din România», respins și el, viza ca judecătorii militari să își depună candidatura la Curtea Militară de Apel București și să fie incluși pe lista cuprinzând candidații de Curțile de apel, respectiv pe lista cuprinzând candidații de la Tribunale și Tribunale specializate. Totodată, se prevedea ca procurorii militari să își depună candidatura la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București și să fie incluși pe lista cuprinzând candidații de la Parchetele de pe lângă curțile de apel, respectiv pe lista cuprinzând candidații de la Parchetele de pe lângă Tribunale și Tribunale specializate”, relatează Agerpres.

„Comisia a respins și amendamentele parlamentarilor AUR. Unul dintre acestea viza ca membrii CSM să răspundă și în fața întregii societăți: «Consiliul Superior al Magistraturii este independent și se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în fața judecătorilor și procurorilor, precum și în fața întregii societăți pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului». Un amendament respins, inițiat de CSM, AUR și AMASP, stipula că sunt desemnați pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii și procurorii care au obținut majoritate de voturi în adunările generale, care vor fi trimise Colegiului de conducere al Curții de apel, respectiv al Parchetului de pe lângă aceasta, care stabilește rezultatul votului”, mai scrie Agerpres.

Alianța pentru Unirea Românilor(AUR) a depus, miercuri, în Parlament un Proiect de Lege privind interzicerea utilizării insectelor în producția de hrană pentru populația umană.

„În condițiile în care omenirea este supusă unei manipulări oribile, zeloase și din ce în ce mai agresive, pentru a normaliza utilizarea în alimentația umană a insectelor și larvelor, considerăm absolut necesară și de extremă urgență reglementarea interzicerii consumului insectelor și viermilor, atât ca alimente de sine stătătoare, cât și ca ingrediente. Prin această propunere legislativă, susținem interzicerea producerii, importului, publicității și comercializării acestora, respectiv interzicerea alocării de fonduri pentru a cerceta introducerea gândacilor în alimentația umană”, se arată într-un comunicat de presă al AUR, scrie Agerpres.

Presa mai scrie despre schimbările ordonate de Executiv în două Prefecturi: Gorj și Giurgiu.

„Astfel, a fost eliberat din funcția de prefect al județului Gorj Marcel-Petrică Iaconescu și numită în locul lui Cristina Cilibiu.  Executivul a aprobat, tot printr-o hotărâre și numirea Anei-Maria Voevozeanu în funcția de subprefect al județului Giurgiu”, notează News.ro.

Reprezentanții angajaților din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță declanșarea grevei generale.

„După aproape două luni de la ultimele negocieri eșuate, la ședința de azi a Comisiei paritare de dialog social, privind noul Contract Colectiv de Muncă la nivel grup de unități din Ministerul Afacerilor Interne – (CCM), care reglementează drepturile/interesele personalului contractual, așa cum prevăd Codul Muncii și Legea dialogului social nr. 62/2011, a fost înregistrat un nou eșec în discuții. MAI nu a aceptat nici măcar propunerea de a acorda o zi liberă plătită personalului contractual (aprox. 6.300 angajați), cu ocazia zilei de naștere, deși, inițial, acceptase ca respectiva zi liberă să fie recuperată, invocând prevederi justificative din materia Dreptului muncii. Stupoare: la negocierile de azi, ministrul Lucian Bode s-a întors la 180 de grade în ceea ce privește ziua liberă pentru personalul contractual, ceea ce ne determină să nu semnăm CCM-ul și să acționăm în consecință!”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), scrie România liberă.

Agerpres mai scrie că Guvernul a aprobat, miercuri, un Proiect de Lege, care prevede interzicerea achiziționării și utilizării de către autoritățile și instituțiile publice, de la nivel central și local, a produselor și serviciilor software de tip antivirus cu proveniență din Federația Rusă.

„Guvernul precizează că, în cazul în care există deja astfel de servicii deja achiziționate și/sau instalate, acestea vor fi deconectate și/sau dezinstalate, cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autorității pentru Digitalizarea României, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale”, notează Agerpres.

„Măsura a fost luată în contextul în care specialiștii avertizează că prezența software-urilor rusești de tip antivirus reprezintă o vulnerabilitate la adresa securității cibernetice a autorităților și instituțiilor românești. Tendința tuturor statelor membre ale Uniunii Europene este de a emite recomandări sau acte normative care impun propriilor instituții publice să schimbe soluțiile antivirus dacă le folosesc pe cele care provin direct sau indirect din Federația Rusă, deoarece există riscul ca Rusia să exploateze aceste soft-uri într-un atac cybernetic”, se arată într-un  comunicat al Guvernului, scrie Agerpres.

Seară liniștită!

USR a sesizat Comisia de la Veneția referitor la Proiectele Legilor Justiției was last modified: septembrie 15th, 2022 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: