Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost inclusă în Times Higher 2022 pentru Științele Sociale

20 oct. 2021
Vizualizari: 155

Potrivit paginii oficiale (www.ulbsibiu.ro), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu informează că a fost inclusă în clasamentul pe domeniul Științelor Sociale al „Times Higher Education World University Rankings by Subject 2022”.

Astfel, din totalul de 870 de universități din lume incluse în ranking-ul în domeniul Științelor Sociale, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este pe poziția 601+, fiind una din cele șase universități din România ce ocupă poziții în acest clasament.

Totodată, universitatea menționează că ierarhizarea în THE World University Rankings by Subject se face după aceleași criterii ca în clasamentul internațional cu caracter general (THE World University Rankings), mai exact: activitatea didactică (30%), activitatea de cercetare (30%), impactul cercetării cuantificat prin citări (30%), veniturile atrase din mediul de afaceri (2,5%) și gradul de internaționalizare (7,5%).

De asemenea, conducerea ULBS a declarat că „Nu este puțin lucru accederea și vizibilitatea Universității «Lucian Blaga» din Sibiu în topurile internaționale în domeniul educației. Menținerea acestor poziții și creșterea standardelor de performanță și excelență sunt obiective prioritare ale ULBS”.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. SmartHub organizează workshopul online „Managementul carierei”

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost inclusă în Times Higher 2022 pentru Științele Sociale was last modified: octombrie 20th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: