Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost inclusă în Consorțiul UNIVERSITARIA

9 sept. 2021
Vizualizari: 266

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina oficială (www.ulbsibiu.ro), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a informat că vineri, 3 septembrie 2021, Consiliul de Administrație al UNIVERSITARIA a votat în unanimitate pentru includerea ULBS în consorțiu.

Astfel, Consorțiul UNIVERSITARIA reprezintă cea mai prestigioasă alianță de universități din România, cuprinzând Academia de Studii Economice din București, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea din Craiova, fiind înființat în anul 1996.

Totodată, Consorțiul UNIVERSITARIA și-a asumat în mod constant drept scop „colaborarea partenerilor pentru ridicarea nivelului cercetării științifice și a activității didactice, în vederea recunoașterii naționale și internaționale a prestigiului acestora și a clasificării lor în categoria universităților de referință în Europa, inițierea îmbunătățirii cadrului legislativ al desfășurării învățământului superior și a cercetării științifice universitare (…)”.

De asemenea, potrivit rectorului Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, „Intrarea în Consorțiul UNIVERSITARIA marchează un moment definitoriu pentru istoria universității noastre. Acest act constituie în egală măsură o recunoaștere, o oportunitate și o obligație: o recunoaștere, pentru că în acest fel am fost validați la modul cel mai oficial ca una dintre universitățile de elită ale României; o oportunitate, pentru că vom avea ocazia și chiar ne dorim să ne implicăm mai mult în elaborarea de strategii comune, propuneri și soluții în domeniul legislației și al reglementărilor învățământului superior românesc; dar și o obligație, pentru că acest nou statut antrenează o serie de responsabilități academice, administrative și etice, pe care, însă, sunt convins că avem capacitatea să le îndeplinim într-o manieră performantă și onorabilă”.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut 4 stele în sistemul QS Stars

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost inclusă în Consorțiul UNIVERSITARIA was last modified: septembrie 9th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: