Universitatea ca vector de accelerare al tranziției ecologice și digitale – Modelul Universității Ecologice din București (UEB)

Lumea noastră cunoaște, în prezent, două tranziții majore și concomitente: tranziția ecologică și tranziția tehnologiilor digitale și de inteligență artificială (IA). Ele au ca punct comun, înainte de toate, faptul că ambele desemnează și implică transformarea unui sistem pentru a trece de la o stare stabilă la alta.. Dar, în timp ce amândouă ne promit a ne ajuta să ne structurăm un viitor mai bun și realizarea obiectivelor dezvoltării naționale și internaționale, ele sunt percepute adesea ca distincte, iar, sub anumite aspecte, chiar incompatibile. Acțiunile și măsurile în favoarea promovării tranziției digitale sunt mai dificil de conciliat cu exigențele de sobrietate și eficiență ale tranziției ecologice, deși în multe privințe și mai ales prin efectele lor ultime, modernizatoare pentru societate și condiția umană, sunt benefice și se potențializează reciproc. Tehnologiile inteligenței artificiale reprezintă un vector tot mai important de reducere a amprentei ecologice, în general și a celei de carbon, în special și, totodată, un mijloc de adaptare ecoclimatică.

Desigur, nu putem ignora nici ipostaza lor de factor de amplificare a impactului asupra mediului și climei, prin generarea de noi probleme sau agravarea celor existente, precum surplusul de consum energetic și sporirea amprentei de carbon, nevoi mai ridicate de materii prime și materiale (siliciu, pământuri rare) și cereri suplimentare de resurse (apă și amprenta de carbon a materialelor informatice).

Asumându-și, prin proiectul Academia Terra XXI, în contextul liniilor directoare de dezvoltare în perioada 2025–2050, ca obiectiv afirmarea sa ca școală de formare a competențelor și atitudinilor active, pentru tranziția ecologică și digitală, Universitatea Ecologică din București își propune să pună într-o ecuație comună, în interdependența lor, cerințele educaționale și de formare ale acestora, în cadrul unei formule inovante.

1. Educația adecvată și formarea profesională pertinentă reprezintă cheia de a face să conveargă cele două tranziții, într-o ecuație a durabilității. Procesul aferent are ca scop pregătirea de specialiști determinați și cu competențe capabile să valorifice puterea tehnologiilor digitale spre a alimenta și accelera tranziția ecologică și a realiza obiectivele sale. Noile tehnologii, în frunte cu aplicațiile IA, ne pot ajuta la aprofundarea cunoștințelor privind schimbarea climatică și atingerea neutralității carbon, oferind o platformă pentru difuzarea cunoștințelor și interacțiunea dinamică cu acestea, contribuind la formarea competențelor și transmiterea cunoștințelor necesare pentru reechilibrarea relației fundamentale a omului (societății) cu clima și mediul natural.

Avansurile tehnologice pot întări învățământul experiențial și promova astfel acțiunea climatică, propunând experiențe practice, de aprofundare a cunoștințelor privind dezvoltarea durabilă și pregătind, în acest fel, specialiștii domeniilor în transformare structurală și susținută a modelului de dezvoltare.

Tehnologiile noi, și în special cele ale IA, sunt esențiale pentru a dinamiza cercetarea și inovația în domeniul energiilor verzi. Ele pot, în special, optimiza sursele de energie regenerabilă precum cea solară și eoliană, accelera punerea în aplicare a strategiilor  de adaptare la schimbările climatice, favoriza  agricultura durabilă ori ameliora gestiunea deșeurilor și promovarea economiei circulare.

Pentru aceasta, și poate înainte de toate, este vorba de a transmite și deprinde cunoștințe și competențe și a forja aptitudini și comportamente care să permită rezolvarea problemelor ridicate de marile provocări contemporane, deopotrivă ale revoluției ecologice și ale celei implicate de  IA. Dacă sunt utilizate în mod reflexiv și cu o perspectivă critică, tehnologiile pot fi instrumente puternice și polivalente în serviciul educației și formării profesionale. Pentru a exploata întregul lor potențial, învățământul, inclusiv, și în primul rând, cel universitar, se cuvine să acorde prioritate abordărilor care combină alfabetizarea digitală, dezvoltarea durabilă, participarea etică, creativitatea și inteligența emoțională, într-un demers instructiv-formativ complex și eficient.

Având ca repere în timp general asumate 2030 – pentru realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile ale ONU și reducerea cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în Uniunea Europeană – și 2050 spre atingerea neutralității climatice – strategiile în domeniu se impun a fi corelate într-o conjugare interdependentă, cu deziderate instructiv-formative. Sub impactul noilor tehnologii, învățământul superior își reinventează metodele didactice – de învățare și evaluare –, trecându-se, în privința abordării, de la simpla detectare, la integrarea instrumentelor de inteligență artificială.

În pofida acestor interdependențe majoritar pozitive și a caracterului lor implacabil, prezența celor două tranziții în curricular universitară și preocuparea de învățare este gradual diferită. Fără îndoială, și în parte explicabil oarecum, avansul joacă în favoarea celei digitale, deja antamată pe larg, sistemele de  informare a instituțiilor de învățământ superior fiind gestionate cu ajutorul instrumentelor informatice, în cea mai mare parte a funcțiilor lor aferente școlarității, managementului resurselor (umane, financiare, imobiliare) ori a cercetării științifice. Putem afirma că digitalul are un efect transformator major asupra entităților universitare, cu mult înaintea altor sectoare ale societății.

Deși de mai mult timp prefigurată, formarea pentru o tranziție ecologică în vederea dezvoltării sustenabile, și mai ales în România, e slab reprezentată și adesea formal reflectată. Cerințele  sale ar trebui să se manifeste în toate disciplinele, care să recepteze în mod specific mizele aferente, pentru un soclu de cunoștințe și competențe globale, transversale și pluridisciplinare, crearea de noi formări inițiale și continue pentru a pregăti specialiști pentru noile profesii ale tranziției ecoclimatice, în particular în materie de  energii regenerabile, agroecologie, renovare energetică ori digital responsabil.

2. Pregătirea complexă și adecvată pentru tranziția ecologică și digitală se realizează în cadrul UEB, în principal, pe patru căi principale:

– impregnarea tuturor disciplinelor aferente specializărilor universitare din cadrul universității cu exigențele și expresiile ecologizării și digitalizării;

– instituirea unui soclu comun al programelor universitare de informare și formare ecologică și digitală;

– constituirea filierelor de excelență universitară în domeniile dreptului mediului și climei și, respectiv, dreptului inteligenței artificiale (licență, master și doctorat);

– dezvoltarea programelor de formare continuă prin cursurile postuniversitare. Reglementarea și managementul amprentei de carbon și Audit privind guvernanța corporativă, structurile organizaționale și conformitatea; Gestionarea durabilă și protecția juridică a fondului forestier (în pregătire).

Demersul educațional-formativ este completat cu activități pertinente de consolidare a competențelor de specializare ecologico-digitale diverse și dinamice.