„Universitatea Babeș-Bolyai, singura universitate românească de excelență, de 4 stele”. Interviu cu acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul reputatei instituții de învățământ superior din Cluj-Napoca

Acad. prof. univ.dr. Ioan Aurel Pop este o personalitate distinctă a vieții social-academice din România. S-a format profesional în Cluj și și-a dedicat întreaga sa carieră strălucită acestui oraș. A fost șef de promoție al Facultății de Istorie din Universitatea Babeș-Bolyai, unde a rămas apoi cadru universitar, obținând toate titlurile universitare posibile, până la cel de profesor doctor.

Din 2010 este membru titular al Academiei Române și din 2012 este rectorul Universității Babeș-Bolyai. CV-ul domniei sale cuprinde numeroase premii, distincții, lucrări publicate, afilieri în nenumărate comitete și comisii naționale și internaționale.

PRO UNIVERSITARIA: La 3 noiembrie 1919, Vasile Pârvan rostea la Cluj „Datoria vieții noastre” – cursul inaugural al Universității „Daciei Superioare”. Pentru întâia dată, în Transilvania, începea să funcționeze un învățământ superior cu predare în limba română. Atunci a fost așezată, practic, piatra de temelie a marii universități celebrate astăzi. A fost posibilă fondarea UBB în contextul politic favorabil al actului Marii Uniri sau vorbim despre o urmare inevitabilă a emancipării românilor?

Ioan Aurel Pop: În Transleithania, adică în partea de răsărit a Imperiului Austro-Ungar (dăinuitor în istorie timp de 51 de ani), regiune care însemna, în fapt, vechea moștenire a regatului medieval ungar (adică, în acord cu mitologia maghiară, teritoriile „coroanei Sf. Ștefan”), nu s-ar fi putut crea niciodată o astfel de universitate, cu limba de predare română. Legislația și, mai ales, cutuma acestui stat nu ar fi permis un asemenea fapt, considerat o ofensă la identitatea maghiară. De altminteri, concepțiile politice și statale ale celor două națiuni erau diametral opuse: în vreme ce românii apărau dreptul popoarelor la autodeterminare, adică dreptul de a se decide soarta unei provincii istorice în funcție de voința majorității, de ponderea în purtarea sarcinilor publice și de realitățile zilei, maghiarii privilegiau dreptul istoric, dreptul forței, dreptul cuceririi prin sabie, spiritul nobiliar și presupusa lor calitate de „civilizatori ai Bazinului Carpatic”. De altminteri, cu astfel de „argumente”, au și pierdut la Conferința de Pace de la Paris, unde s-a dat câștig de cauză popoarelor și nu imperiilor.

Cererea de învățământ superior în limba română este veche. Ea a fost sugerată încă din secolul al XVIII-lea, când, cu forțe proprii ale comunităților românești, s-au făcut înaltele școli ale Blajului (1754). Cererea a fost trecută în programul Revoluției Române de la 1848-1849 și exprimată răspicat la Marea Adunare Națională de la Blaj (mai 1848). Românii reprezentau două treimi din populație, purtau majoritatea sarcinilor publice în Transilvania, dar nu aveau nicio școală românească, de niciun grad, întreținută de stat. Prin urmare, Universitatea românească de la Cluj s-a făcut exclusiv datorită Marii Uniri și includerii Transilvaniei în Regatul României. Fără Regatul României, toate eforturile luminaților intelectuali ardeleni ar fi fost în van. Vasile Pârvan ne-a arătat, într-adevăr, care era menirea noastră de intelectuali români și europeni, cum trebuia să servească universitatea marele corp care era națiunea, dar cum să slujească și umanitatea în general. Prin „Datoria vieții noastre” – discurs etern valabil, în ideile sale de bază – ni s-a lăsat un testament de la care, în linii mari, nu ne-am abătut niciodată.

PRO UNIVERSITARIA: Puțini știu că Universitatea pe care o „păstoriți” este continuatoarea tradiției Colegiului Iezuit din Cluj, înființat în anul 1581, având rang de academie, că aici elevii studiau inițial în limba latină și că primul rector a fost un călugăr iezuit de origine poloneză. Cât de zbuciumată a fost istoria UBB în cei 100 de ani?

Ioan Aurel Pop: Istoria Universității a fost zbuciumată în toți cei aproape 450 de ani trecuți de la prima fondare, petrecută, într-adevăr, prin anii 1579-1581. Atunci, prin actul de fondare emis la Vilnius sau Vilna (în Uniunea Polono-Lituaniană, al cărei rege era principele transilvănean Ștefan/István Báthori), la 12 mai 1581, se crea un Colegiu Major Iezuit cu rang de academie europeană, egal din toate punctele de vedere cu academiile (= universitățile) din Franța, Germania, Italia și Spania și cu dreptul de conferi toate gradele (titlurile) posibile atunci, adică baccalureus, magister artium și doctor. Limba de predare era latina, părintele spiritual a fost diplomatul iezuit italian Antonio Possevino, primul rector a fost polonezul Jacobus Wujek, primii profesori au fost italieni, maghiari, germani, polonezi, iar între studenți era să fie și Nicolae Pătrașcu, fiul și moștenitorul principelui Mihai Viteazul.

După fondarea aceasta timpurie, Universitatea și-a întrerupt de mai multe ori activitatea (precum s-a întâmplat cu multe dintre universitățile vechi), dar nu a dispărut niciodată, ci a renăscut mereu, ca pasărea Phoenix. Ea a fost revigorată sub Habsburgi (după 1688), a fost reorganizată sub împăratul Iosif al II-lea (1780-1790), s-a refondat ca universitate modernă maghiară, în 1872 etc. Limbile de predare, până la 1919, au fost latina, maghiara și germana. În ultima sută de ani, Universitatea din Cluj a funcționat fără întrerupere, deși a trecut prin vremuri grele, a trebuit să plece în bejenie în perioada dictatului de la Viena (1940-1944), să sufere rigorile regimului comunist etc. În ciuda acestor avataruri, de la 1919 încoace, Universitatea din Cluj a fost un reper fundamental al vieții intelectuale românești, al învățăturii înalte, al cercetării și al civismului, puse în serviciul națiunii și al cunoașterii universale.

PRO UNIVERSITARIA: Perioada interbelică s-a dovedit fastă pentru noua universitate din Transilvania, de vreme ce a existat o consolidare a sistemului de învățământ pe temelii noi. Mai mult, sporindu-i importanța în noua Românie întregită, instituției i-a fost schimbată denumirea prin decret regal, în 1927, în „Universitatea Regele Ferdinand I’’. Câte alte nume a avut Universitatea până astăzi?

Ioan Aurel Pop: O universitate cu o istorie așa de lungă și de zbuciumată s-a întâlnit și cu mulți „nași” în lungul drum până la contemporaneitate. În 1872, Universitatea refondată a luat numele împăratului ctitor, Francisc Iosif (care avea și titlul de rege al Ungariei). La 1919, instituția a fost botezată (neoficial) frumos de Vasile Pârvan, anume „Universitatea Națională a Daciei Superioare”. Un clasicist și un arheolog de asemenea marcă nici nu putea găsi un nume mai potrivit cu tradiția românească ardeleană, obsedată de latinitate și de sigiliul Romei, care ne marcaseră pentru vecie destinul.

La 1927, la moartea regelui întregitor de țară și fondator de instituții (între care și Alma Mater clujeană), Universitatea s-a chemat, cu mândrie, „Regele Ferdinand I” și a purtat acest nume până la reforma comunistă sovietică din 1948. Între 1948 și 1959, instituția s-a numit „Victor Babeș”, după personalitatea marelui medic și om de știință, elev strălucit al lui Louis Pasteur. În 1959, Universitatea românească „Victor Babeș” s-a unit cu cea maghiară „Bolyai János” (creată de regimul de ocupație sovietic în 1945 și botezată după numele unui faimos matematician) și, astfel, s-a născut Universitatea „Babeș-Bolyai”. De la 1959, adică de șase decenii, Universitatea noastră nu și-a mai schimbat numele, deși tentative au fost, pentru că românii au obiceiul de a schimba foarte des imnuri de stat, steme, nume de străzi, piețe și alte simboluri.

PRO UNIVERSITARIA: Cu siguranță, majoritatea concetățenilor noștri nu cunosc semnificația numelui Universității de azi. Nici faptul că în 1959 a avut loc procesul de unificare al Universității românești din Cluj (Victor Babeș) cu Universitatea maghiară (Bolyai János), proces ce a dat, în mod pacificator, dreptate și drepturi ambelor naționalități. A fost o soluție bună? Este aceasta fezabilă, firească și de lungă durată?

Ioan Aurel Pop: Nu cred că, în condițiile de atunci, se putea găsi o soluție mai bună, datorită mai multor factori. Eram la trei ani de la Revoluția din Ungaria, din 1956, când, pe lângă ideile fundamentale de democrație și de libertate, s-a preamărit și identitatea națională maghiară, bazată de unitatea medievală a „coroanei Sf. Ștefan”. Trupele sovietice tocmai părăsiseră în 1958 România și, după „obsedantul deceniu” în care se încercase ștergerea mai tuturor simbolurilor și valorilor naționale românești (în numele „internaționalismului proletar” și al „dictaturii proletariatului”), se prefigura posibilitatea corectării unora dintre aceste erori și exagerări.

De asemenea, intelectualii români de marcă de atunci erau conștienți că maghiarii din România trebuie să-și conserve limba, tradiția, valorile științifice, artistice, culturale etc. În plus, universitățile erau o „invenție” a Evului Mediu, iar atunci studenții și profesorii erau împărțiți pe „națiuni”, în funcție de regiunile europene din care veneau și de limbile pe care le vorbeau. De regulă, în aceeași universitate (la Bologna, la Paris sau la Oxford) funcționau câte patru „națiuni” sau comunități, cu propria organizare autonomă.

Azi, la Cluj-Napoca și la UBB avem, să zicem, trei astfel de „națiuni”, română, maghiară și germană, adică trei linii de studii, fiecare student fiind liber să-și aleagă de la început limba de instruire. Până la impunerea unei limbi unice de educație superioară în Europa (eu sper să nu se ajungă la aceasta niciodată!), respectarea limbii materne a fiecăruia este cea mai democratică soluție. Dar nu în „rezervații” sau în „bantustane”, adică în comunități etnice exclusive – cum ar vrea încă unii (tot mai puțini) –, ci în instituții comune, împreună. Dialogul nu se poate purta „peste gard”, ci în „forum”, pe aceleași bănci, în aceleași amfiteatre, în aceleași instituții etc.

PRO UNIVERSITARIA: Care au fost „orele astrale” ale Universității, plecată de la 4 facultăți la fondare, până la cele 21 de facultăți, care funcționează în ziua de azi?

Ioan Aurel Pop: „Orele astrale” – cum ziceți și cum ar fi zis Ștefan Zweig – au fost multe, pentru că școala superioară nu a lipsit niciodată din viața Clujului de după 1500. Universitatea a avut, însă, cum spuneam, perioade faste, de înălțare, și perioade grele, de recul. Perioada modernă (iar anul 1581 este aproape în Epoca Modernă, pentru că Evul Mediu se încheie odată cu Renașterea) a adus cu sine lupta de emancipare națională și afirmarea națiunilor moderne. Toate acestea au pus în prim-plan chestiunea limbilor naționale, ceea ce a provocat și în universități anumite reacții, controverse, neînțelegeri. Câtă vreme latina a fost limba elitelor savante, aceste certuri nu au existat.

Ținând seama de acest lucru, Universitatea din Cluj are două astfel de etape de înflorire, în timpurile mai noi: prima este etapa 1872-1918, a universității moderne maghiare din cadrul Imperiului Austro-Ungar, iar a doua este etapa 1919-2019, a universității contemporane din cadrul României. La 1872 și 1919, erau în Universitate patru facultăți, după tradiția internațională, care a continuat și în deceniile interbelice (drept, litere, medicină, științe); sub comunism, se făcuseră, la un moment dat, opt, care s-au redus apoi, înainte de 1989, la șapte. Din 1990 încoace, s-au tot adăugat facultăți noi (nu întotdeauna cu temei), până când s-a ajuns la 21. Dar, în condițiile date și ținând seama de multiculturalitate și de interculturalitate, UBB funcționează bine. Vă veți întreba cum de pot așeza deceniile comuniste (1948-1989) la „orele astrale”. Mai întâi că nu le-am marcat astfel, ci le-am încadrat într-un secol pe care-l consider fast, iar, în al doilea rând, în ciuda regimului și ca rezistență la acel regim, în acei ani s-au creat valori intelectuale inestimabile și au trăit savanți și creatori de prim rang, ale căror realizări trec peste timp. Nu oamenii își aleg epocile în care să trăiască, dar epocile întunecate sunt, de regulă, înnobilate de oamenii luminoși, de spiritele înalte.

PRO UNIVERSITARIA: Cine se numără printre figurile proeminente (dascăli și absolvenți) care și-au legat indisolubil numele, cariera și activitatea profesională de UBB?

Ioan Aurel Pop: Nu este bine să pomenesc nume și mai ales nume actuale, pentru că i-aș nedreptăți pe mulți. „Proeminența” Universității din Cluj se vede din toate cărțile bune și de pe toate site-urile de specialitate. Pe coridoarele UBB, în Sala de Consiliu (fosta sală a Senatului), în curtea interioară a clădirii centrale, pe străzile Clujului sunt numai portrete, busturi, statui ale profesorilor și alumnilor de la această Universitate.

De asemenea, numele de străzi, de piețe, de institute, de parcuri, de terenuri sportive ale personalităților Almei Mater se văd peste tot în orașul de pe Someș și în multe locuri din țară. Aceste personalități, de la Victor Babeș și János Bolyai până la Lucian Blaga și Emil Racoviță sau de la Sextil Pușcariu și Nicolae Mărgineanu până la Constantin Daicoviciu și David Prodan, reprezintă cartea noastră de vizită și ne dau seva necesară ducerii mai departe a mesajului.

PRO UNIVERSITARIA: Cum apreciați dinamica numărului de studenți ai Universității în ultimii 10 ani? Ce am avut, ce am pierdut, ce am câștigat?

Ioan Aurel Pop: Aș zice că dinamica din ultimii 10 ani este normală, după o creștere exagerată, când se ajunsese spre 55.000 de studenți! Studenții mulți nu dau măsura valorii unei universități de prestigiu. Sunt universități în lume cu 3.000-4.000 de studenți care ocupă primele locuri în clasamente. La noi, în România, însă, avem alte unități de măsură. Numărul acesta de circa 42.000, stabilizat în ultimii ani, arată un lucru important, și anume prestigiul acestei instituții. Deși numărul de absolvenți de liceu și de elevi cu Bacalaureatul luat scade an de an, noi existăm după aceleași coordonate. Se adeverește vorba cântecului: „Se duc studenți stol după stol,/ Dar Clujul nu rămâne gol”. Marca sau „brandul” – cum se spune acum – își spune cuvântul…

PRO UNIVERSITARIA: Nu puteți fi stat în stat câtă vreme vă subordonați legislației naționale a învățământului, limitărilor bugetare și curriculei de predare stabilite la nivel național. Cu toate acestea, UBB s-a distins mereu prin diverse inițiative proprii, tradiții, colaborări la nivel național și european. Vorbim despre o „neliniște” tradițională a Universității sau despre o aliniere la progresul general și evident al orașului?

Ioan Aurel Pop: Sunt, cred, de luat în seamă toate la un loc. UBB – prin dascălii și studenții valoroși pe care-i are – a știut să găsească o cale de echilibru între centralism și autonomie, între rigorile venite de sus și libertatea locală. La UBB se concentrează atâta materie cenușie încât adesea aceasta debordează, dă peste margini, invadează comunitatea cu soluții ingenioase, cu propuneri, cu idei de îmbunătățire a standardelor de viață.

Dialogul internațional al UBB este exemplar, mobilitatea profesorilor și studenților dinamică, programele de schimburi cu alte universități sunt multe și atractive. Principiul meu ca rector a fost Laissez faire, laissez passer, ca să imit lozinca fiziocraților, adică asigurarea, în cadrele date și cu respectarea unor reguli minime, a libertății academice. Nu poate exista creație intelectuală, științifică și culturală fără libertate, fără demnitatea umană născută din libertate. Libertatea face să izbucnească mereu idei care să schimbe în bine viața Cetății.

PRO UNIVERSITARIA: Universitatea Babeș-Bolyai își menține poziția printre cele mai bune 5% universități ale lumii, conform clasamentelor internaționale ale universităților, de referință în mediul academic european și internațional, dar și în top Shanghai 2018. Mai mult, este singura universitate românească inclusă în prestigiosul clasament internațional Times Higher Education (THE). Cum ați reușit să atingeți și mai ales să mențineți astfel de performanțe?

Ioan Aurel Pop: Nu cred că există o rețetă universal valabilă. V-am dat o parte din cheia succesului în cadrul răspunsurilor de mai sus. Ce aș mai putea adăuga? Am încercat, alături de colegii mei din conducerea UBB, să-i determinăm pe profesori și studenți nu numai să creadă în performanță, în competiție și în victorie, ci să fie convinși că – din moment ce se află în comunitatea UBB – ei sunt deținătorii performanței și ai victoriei.

I-am îndemnat să scrie numai în reviste de top, să introducă revistele UBB în cele mai prestigioase baze de date, să acceseze granturi multe și bune, să publice la edituri recunoscute. Am înființat institute și centre de excelență, deopotrivă pentru studenți, profesori și cercetători și am premiat rezultatele deosebite. Nu în ultimul rând, colaborarea cu mediul de afaceri serios ne-a adus sporirea prestigiului, pentru că am putut echipa anumite laboratoare, centre și institute la standardele cele mai înalte.

Cea mai proaspătă și onorantă plasare a UBB în topurile de specialitate datează din această primăvară. Conform celui mai recent clasament QS al universităților din zona Europei de Est și a Asiei Centrale (QS World University Ranking 2019), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă poziția 34 din peste 300 de universități, fiind prima la nivel național. Atrageți cu aceste recunoașteri la nivel global și studenți din străinătate?

Vreau să adaug și faptul – fără iz de laudă, ci doar ca o consemnare – că, în întâmpinarea Centenarului (1919-2019), UBB a primit oficial statutul de universitate de 4 stele în cadrul evaluării QS Star, derulate de la începutul anului 2018, fapt care corespunde statutului de „universitate internațională de excelență”. Este singura universitate din România care a atins o astfel de performanță!

Evident, numele nostru, devenit renume, atrage și destul de mulți studenți străini, mai ales din Europa, dar și din Asia, Africa, America. Avem studenți din multe țări ale UE – mai numeroși din Ungaria, Germania, Austria etc. – care, venind la noi, nici nu trebuie să învețe limba română sau să aleagă specializări în engleză (avem circa 70 de astfel de specializări), pentru că pot învăța direct în limba lor maternă.

PRO UNIVERSITARIA: Acum 5 ani, un colectiv al cercetătorilor UBB făcea o descoperire de premiu Nobel, stabilind prima formulă a sângelui artificial, după o muncă de cercetare și experimentare care a durat 6 ani. Ar fi posibilă o astfel de glorie mondială pentru Universitate într-o bună zi?

Ioan Aurel Pop: În câmpul științelor experimentale orice este posibil, dacă există condiții propice. Cei mai mulți laureați Nobel sunt, cum se știe, din Statele Unite și asta nu pentru că americanii sunt cel mai deștept popor din lume. „Deșteptăciunea” nu se concentrează într-un popor ca să fie vitregite alte popoare. Succesul SUA are o explicație simplă: cele mai bune dotări și cele mai înalte stimulente materiale se află acolo, de aceea SUA atrag, ca un magnet, talente și capacități din toată lumea care se naturalizează ușor și care – deși vin de pe meridiane foarte diverse – aduc glorie Americii. Dotările excepționale atrag savanți excepționali, iar aceștia atrag dotările de vârf. Cercul este oarecum închis, dar se pot schimba multe într-o lume plină de mobilitate și de noutate. Iar premiul Nobel pentru literatură, care nu presupune dotări tehnice și experimentale sofisticate, l-am luat și noi, prin Herta Müller, care, dincolo de toate resentimentele pe care este îndreptățită să le aibă față de România, de comunism, de securitate, și-a făcut toată educația școlară în sistemul românesc. Această educație, unită cu talentul său individual, a rodit…

PRO UNIVERSITARIA: Care trebuie să fie obiectivul central, miza primordială a UBB pe termen scurt și mediu astăzi, la sărbătoarea Centenarului său?

Ioan Aurel Pop: La Centenar și oricând este bine „să rămânem întregi la minte” – cum ar fi spus un dascăl de-al meu –, adică lucizi, echilibrați, decenți. Miza UBB este, cum se spune mai nou, excelența, adică performanța de vârf. Pe de o parte, toate specializările de la UBB, prin oamenii care le ilustrează, trebuie să ajungă de cel mai înalt nivel, adică să fie competitive la scară mondială, iar pe de altă parte, trebuie să știm să păstrăm nivelurile înalte atinse deja. Fluctuațiile, instabilitatea, munca în salturi nu ne pot garanta plasarea în elita educației superioare și a cercetării de înaltă clasă. Pentru aceasta este nevoie de multe, dar și de o calitate aparent mică, pe care adesea o neglijăm: trebuie să ne dezvoltăm conștiința valorii și să ajungem de aici la o anumită demnitate. O universitate bună servește știința și creația universală, omenirea și pregătește lumea pentru viitor, dar lumea (omenirea) nu este un obiect palpabil, ci, pentru mulți, este un concept. Palpabilă este pentru noi comunitatea noastră, țara aceasta, palpabil este universul poporului român, „râul, ramul” – cum zicea Eminescu. Pe toate acestea le știm bine și le simțim în trupurile și în mințile noastre. Dacă am reuși să îmbunătățim soarta acestei Cetăți a noastre, atunci și suma cetăților, care este Planeta Pământ, s-ar simți mai confortabil și ar putea avea soarta sa bună viitoare asigurată. Noi nu putem răsturna Universul, fiindcă – vorba lui Arhimede – nu avem punctul de sprijin necesar, dar putem „răsturna” în bine soarta acestui popor, a cărui patrie este limba română și atunci – prin forța exemplului – am contribui la schimbarea în bine a sorții tuturor patriilor. George Coșbuc – care a fost o vreme student al Universității din Cluj, pe când aceasta se chema „Francisc Iosif” – ne-a lăsat un mesaj extraordinar: „Picurii cu strop de strop/ Fac al mărilor potop”. Un „picur” al nostru, al românilor și al României, dăruit „mărilor” este UBB.