Membrii comunității academice a Universității din București condamnă modificarea codurilor penale

2 feb. 2017
Vizualizari: 3916

Membrii comunității academice a Universității din București au reacționat prompt la decizia Guvernului privitoare la Ordonanța de Urgență de modificare a Codului penal, lansând în data de 1 februarie 2017 un apel public către instituțiile statului, pentru apărarea statului de drept în România.

Conducerea universității a calificat O.U.G. nr. 13/2017 drept o „politică anti- românească”, susținând că „Guvernul României a abandonat (…) contractul social cu românii. La adăpostul întunericului și al minciunilor, în dispreț total față de încrederea cu care a fost învestit de milioane de români, Guvernul României a legalizat furtul, necinstea, ilegalitatea”.

În opinia semnatarilor scrisorii prin adoptarea acestei ordonanțe cabinetul Grindeanu transmite populației „mesajul că munca onestă și respectarea legii sunt pentru cei mai puțin norocoși, iar furtul și disprețul față de legile care guvernează ordinea socială sunt privilegiul celor aleși”.

Reprezentanții comunității academice a Universității din București reamintesc că „dreptul la opinie, egalitatea în fața legii, dreptul la educație sau lupta împotriva corupției, am făcut cu toții eforturi de-a lungul ultimilor 27 de ani”, statul democratic având la bază „credința că vom prospera ca națiune doar prin domnia legii”, astfel că, în raport cu modul de adoptare și conținutul actului normativ în discuție profesorii universitari au o reacție fermă și dură afirmând: „Munca noastră, speranța că mâine vom putea construi o Românie mai bună decât astăzi, au fost călcate în picioare. Politica anti-românească și anti-națională a Guvernului va alunga românii din propria țară, sătui de abuzuri și măsuri discreționare”.

Așadar, corpul profesoral al Facultății de Drept din cadrul Universității din București condamnă public deciziile luate de Guvern împotriva statului de drept și solicită intervenția instituțiilor abilitate ale statului pentru stoparea intrării în vigoare a ordonanței menționate, pe care o denumesc un „derapaj inadmisibil de la statul de drept, de la funcționarea normală a unei societăți democratice”.

Printre semnatarii apelului se numără: prof. dr. Mircea Dumitru- Rector al Universității din București, prof. dr. Marian Preda- Președinte al Senatului, prof. dr. Romiță Iucu- Prorector, prof. dr. Magdalena Platis- Prorector, prof. dr. Laurențiu Leuștean- Prorector, prof. dr. Liviu Papadima- Prorector, conf. dr. Constantin Mihailciuc- Prorector, prof. dr. Laurențiu Vlad- Prorector, Prof. dr. Bogdan Murgescu- Director CSUD, Academician Marius Andruh- profesor al Universității din București etc.

Lista rămâne deschisă, urmând să fie updatată periodic. Cei care doresc să se alăture demersului ne pot scrie la adresa de e-mail: semnatari@unibuc.ro.

👍Vezi și Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara critică adoptarea O.U.G. nr. 13/2017

Membrii comunității academice a Universității din București condamnă modificarea codurilor penale was last modified: februarie 2nd, 2017 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: