Unele aspecte privind răspunderea penală a executorului judecătoresc

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Introducere

Punerea în executare a hotărârilor emise de judecători constituie faza finală și, totodată, obligatorie a procesului de aplicare a legii. La această etapă, executorul judecătoresc apare pe post de figură principală. Acesta este abilitat, conform legii, să transpună în practică cele înscrise în conținutul actelor aplicative emise. Pe de o parte, în postura de persoană publică (în sensul legii penale) executorul judecătoresc este obligat să‑și îndeplinească atribuțiile în conformitate cu legea, evitând abuzuri și excese în realizarea sarcinilor sale. Pe de altă parte, este inadmisibil exercitarea unor influențe arbitrare în activitatea executorului jude­cătoresc, în special de către organele de drept, ceea ce, poate determina consecințe nega­tive la punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

Rezultate obținute și discuții

1. Ab initio, vom puncta asupra tipologiei infracțiunilor unde executorul judecă­toresc poate apărea pe post de subiect al infracțiunii. Așadar, convențional, acestea pot fi divizate în: a) infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică; b) alte infracțiuni.

La prima categorie atribuim infracțiunile specifice, comise în legătură cu calitatea exe­cu­torului judecătoresc de persoană publică, și anume: abuzul de putere sau abuzul de serviciu (art. 327 din Codul penal al Republicii Moldova, în continuare CP RM [1]), excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu (art. 328 CP RM), neglijența în serviciu
(art. 329 CP RM), falsul în acte publice (art. 332 CP RM).

La cea de‑a doua categorie atribuim acele infracțiuni care nu sunt comise strict în sfera publică, ci în alte sfere, dar care au tangență cu statutul special al executorului judecătoresc și care sunt fezabile de comitere de către executorul judecătoresc în virtutea atribuțiilor conferite acestuia prin lege: evaziunea fiscală (art. 244 CP RM), obținerea ilegală și/sau divulgarea informațiilor ce constituie secret comercial sau bancar (art. 245¹⁰ CP RM), însușirea, înstrăinarea în cazurile nepermise de lege, tăinuirea bunurilor gajate, înghețate, luate în leasing, sechestrate sau confiscate (art. 251 CP RM) etc.

Precizăm că, potrivit art. 270 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova [2], în cazurile infracțiunilor săvârșite de executorii judecătorești urmărirea penală este exer­citată de procuror.

În fine, considerăm necesar de menționat că alin. (3) art. 319 din Codul contra­vențional (în continuare – C. contr. RM [3]) stabilește răspunderea pentru efectuarea actelor de executare silită de către altă persoană decât executorul judecătoresc.

Constatăm că respectiva normă contravențională sancționează fapta unei persoane care practică activitatea de executare a documentelor executorii, însă fără a deține licența corespunzătoare eliberată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova. În acest sens, potrivit alin. (1) art. 21 din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443 din 24 decembrie 2004 (în continuare – CE RM [4]), executorul judecătoresc este unica persoană autorizată să efectueze executarea silită a documentelor executorii. La fel, în conformitate cu art. 2 din Legea Republicii Moldova cu privire la executorii judecătorești nr. 113 din 17 iunie 2010 (în continuare – Legea RM nr. 113/2010 [5]), doar executorul judecătoresc licențiat poate efectua executarea silită. De asemenea, în acord cu art. 12 din legea nomi­nalizată, licența pentru activitatea de executor judecătoresc se eliberează de ministrul justiției pe un termen nelimitat, la cererea persoanei, conform hotărârii Comisiei de licen­țiere. Datele despre licența eliberată se includ în Registrul executorilor judecătorești. Forma licenței este aprobată de Ministerul Justiției.

Nefiind o activitate de întreprinzător [fapt prevăzut tranșant la alin. (2) art. 2 din Legea RM nr. 113/2010], practicarea fără drept a activității caracteristice executorului judecă­toresc nu poate antrena răspunderea în baza art. 263 alin. (1) C. contr. RM și nici în baza art. 241 CP RM (articole ce sancționează practicarea ilegală a activității de întreprinzător).

De menționat că norma de la alin. (3) art. 319 C. contr. RM este specială în raport cu norma de la art. 541 C. contr. RM, care stabilește răspunderea pentru practicarea unei profesii sau a unei activități, alta decât activitatea de întreprinzător, fără deținerea licenței sau a altei autorizații, dacă legea prevede ca obligatorie deținerea acesteia.

2. În alt context, consemnăm că până la adoptarea și intrarea în vigoare a Legii RM nr. 113/2010, executorul judecătoresc avea statut de funcționar public, fapt statuat clar la alin. (2) art. 13 din Legea Republicii Moldova cu privire la sistemul de executare silită,
nr. 204 din 06 iulie 2006 (actualmente abrogată [6]). Suplimentar, acest lucru rezulta din urmă­toarele prevederi din legea enunțată: executorul judecătoresc își desfășoară acti­vitatea în cadrul oficiului de executare [alin. (4) art. 13]; oficiile de executare sunt subdi­viziuni subordonate administrativ și organizatoric Departamentului de executare [alin. (1) art. 7]. În acord cu pct. 1 din Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului și structurii Departamentului de executare a deciziilor judi­ciare nr. 312 din 15 martie 2002 (actualmente abrogată [7]), Departamentul de executare de pe lângă Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice, abilitat cu executarea nemijlocită a deciziilor judiciare și exercitarea activității de probațiune.

Din textul prevederilor citate se desprinde următoarea concluzie: până la data intrării în vigoare a Legii RM nr. 113/2010 (23 iulie 2010) executorul judecătoresc avea statut de funcționar public, adică de salariat în cadrul unei autorități publice însărcinat cu execu­tarea unei funcții publice.

Per a contrario, începând cu 23 iulie 2010 executorul judecătoresc nu mai are statut de funcționar public, ci de persoană învestită de stat să îndeplinească activități de interes public. Acest lucru se desprinde clar din prevederile Legii RM nr. 113/2010. La concret, potrivit alin. (1) art. 2 din legea nominalizată, executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competența de a îndeplini activități de interes public prevăzute de lege.

Că nu constituie astăzi executorul judecătoresc funcționar public rezultă și din alte prevederi ale Legii RM nr. 113/2010, printre care cele ce vizează: admiterea în profesia de executor judecătoresc, drepturile și obligațiile sale, activitatea executorului jude­cătoresc, actul ce conferă dreptul de a practica activitatea de executor judecătoresc, organele profe­sionale ale executorilor judecătorești și, nu în ultimul rând, modul de retribuire a activității desfășurate de executorul judecătoresc.

Așadar, din 23 iulie 2010 statutul executorului judecătoresc a fost echivalat, pe bună dreptate, cu statutul avocaților, notarilor, administratorilor autorizați, experților judiciari, mediatorilor, interpreților și traducătorilor antrenați de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, de organele procuraturii, de organele de urmărire penală sau instanțe judecătorești. Cu alte cuvinte, alături de avocați, mediatori etc., executorii judecă­torești au devenit liberi profesioniști, fapt susținut cu vehemență și în literatura de speci­alitate ([8], p. 107). În postura de liberi profesioniști aceștia nu pot fi catalogați drept funcționari publici. Ce‑i drept, statutul executorului judecătoresc de liber profesionist este unul special, fapt rezultat din prevederile legale ce prescriu activitatea acestuia. De exemplu, în corespundere cu regula generală, executorul judecătoresc nu poate să refuze în intentarea procedurii de executare decât dacă nu este prezent vreunul dintre temeiurile de refuz prevăzute la art. 61 CE RM. Același lucru rezultă din prevederea de la alin. (4) art. 2 din Legea RM nr. 113/2010, în corespundere cu care executorul judecătoresc nu poate refuza execu­tarea unui act dat în competența sa decât în cazurile și în condițiile stabilite de lege.

După această digresiune, deloc neglijabilă pentru incursiunea de față, constatăm că modificarea statutului juridic al executorului judecătoresc în Republica Moldova nu a influențat semnificativ asupra procesului de aplicare a legii penale cazurilor concrete din practica judiciară atunci când tocmai executorul judecătoresc apărea pe post de subiect activ al infracțiunii.

In concreto, remarcăm că, până la data de 3 februarie 2012 (momentul intrării în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 245 din 2 decembrie 2011 (în continuare – Legea RM nr. 245/2011 [9]), Codul penal al Republicii Moldova opera doar cu noțiunile „persoană cu funcție de răspundere” și „persoană cu funcție de demnitate publică”. Prin legea sus‑indicată, Codul penal a fost completat cu o noțiune nouă, și anume „persoană publică”, care a început a fi funcțională începând cu 3 februarie 2012. De consemnat că, în acord cu definiția persoanei publice, înscrise la alin. (2) art. 123 CP RM, aceasta presupune următoarele categorii: funcționarul public, inclusiv funcționarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securității naționale și ordinii publice, altă per­soană care deține grade speciale sau militare); angajatul autorităților publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activități de interes public.

Din textul de lege citat se desprinde că, în sensul legii penale, executorul este persoană publică; or, supra am demonstrat că acesta este persoana învestită de stat să îndeplinească activități de interes public. Iar persoana învestită de stat să îndeplinească activități de interes public, așa cum rezultă din definiția citată mai sus, este o categorie a persoanei publice.

Mai mult, confruntând cadrul legal penal cu cel extrapenal (în special, Legea RM nr. 113/2010), deducem că executorul judecătoresc, în calitate de persoană învestită de stat să îndeplinească activități de interes public, în sensul legii penale, începând cu 3 februarie 2012, cumulează calitatea de persoană cu funcție de răspundere și cea de persoană publică. În context, precizăm că aceste două noțiuni sunt de factură penală. Totodată, accentuăm că, până la data de 3 februarie 2012 (până la intrarea în vigoare a Legii RM nr. 245/2011, care a introdus în Codul penal noțiunea „persoană publică”), în sensul legii penale, executorul judecătoresc era catalogat drept persoană cu funcție de răspundere. Tot statut de persoană cu funcție de răspundere avea executorul judecătoresc după intrarea în vigoare a Legii RM nr. 113/2010 (a legii care a modificat statutul extrapenal al executorului din funcționar public în liber profesionist).

Prin urmare, modificarea statutului extrapenal al executorului judecătoresc din funcți­onar public în persoană învestită de stat să îndeplinească activități de interes public (liber profesionist cu statut special) nu a avut nici un impact asupra încadrării juridico‑penale a faptelor infracționale comise de executorul judecătoresc în legătura cu această calitate în sfera publică. Acesta a fost și a rămas a fi persoană cu funcție de răspundere.

Nu de aceeași părere a fost instanța de judecată într‑o speță din practica judiciară, invocând faptul că executorul judecătoresc, la data comiterii faptei imputate (19 ianuarie 2011) nu avea calitatea de persoană cu funcție de răspundere, acesta fiind inclus în postura de subiect al excesului de putere sau al depășirii atribuțiilor de serviciu odată cu intro­ducerea în legea penală a conceptului „persoană publică” [10]. O asemenea abordare judi­ciară pare cu totul deplasată, întrucât excludea executorul judecătoresc din sfera răspun­derii pentru comiterea coruperii pasive, abuzului de serviciu, excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, neglijenței în serviciu și falsului în actele publice, în perioada de la modificarea statutului extrapenal al executorului judecătoresc din funcți­onar public în liber profesionist (23 iulie 2010) până la introducerea în legea penală a persoanei publice în calitate de subiect al infracțiunii (3 februarie 2012).

Că este executorul judecătoresc și în continuare persoană cu funcție de răspundere ne‑o mărturisește dispoziția normei de la alin. (1) art. 2 din Legea nr. 113/2010, în conformitate cu care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat. În același timp, potrivit alin. (1) art. 123 CP RM, prin persoană cu funcție de răspundere se înțelege persoana căreia, într‑o întreprindere, instituție, organizație de stat sau a administrației publice locale ori într‑o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi și obligații în vederea exercitării funcțiilor autorității publice sau a acțiu­nilor administrative de dispoziție ori organizatorico‑economice. Cu atât mai mult, execu­torul judecătoresc era persoană cu funcție de răspundere atunci când acesta avea statut de funcționar public în cadrul unei autorități publice.

Reiterăm că, după modificările legislative din 2 decembrie 2011 și intrate în vigoare la 3 februarie 2012, în Codul penal al Republicii Moldova a fost introdus un nou subiect activ al infracțiunii (cu calități speciale) – persoana publică. Totodată, legiuitorul moldav a decis să păstreze și noțiunea „persoană cu funcție de răspundere”, deși noua noțiune, cea de „persoană publică” este într‑atât de largă încât cuprinde și conceptul „persoanei cu funcție de răspundere”, fapt statuat și în literatura de specialitate ([11], p. 176).

În același context, precizăm că anterior modificărilor operate, Capitolul XV din Partea Specială a Codului penal (capitol ce incriminează, inter alia, coruperea pasivă, abuzul de putere sau abuzul de serviciu, excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, negli­jența în serviciu etc.) era intitulat „Infracțiuni comise de persoane cu funcție de răs­pundere”. De asemenea, în dispoziția normelor incriminatoare din acest capitol, în calitate de subiect al numitelor infracțiuni era specificată persoana cu funcție de răspundere. În rezultatul amendamentelor survenite, titulatura Capitolului XV din Partea Specială a Codului penal a fost redenumită din „Infracțiuni comise de persoane cu funcție de răspun­dere” în „Infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică”. Pe cale de conse­cință, în majoritatea dispozițiilor normelor de incriminare amplasate în cadrul capitolului nominalizat, noțiunea „persoană cu funcție de răspundere” a fost substituită cu noțiunea „persoană publică”.