UNBR. Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a votat avizul pentru Proiectul Convenției europene privind profesia de avocat
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) anunță votul favorabil al Plenului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Proiectul Convenției europene privind profesia de avocat.
Această convenție reprezintă un pas esențial în garantarea independenței avocaților, protejarea exercitării profesiei fără interferențe și consolidarea statului de drept la nivel european.
Proiectul Convenției privind profesia de avocat a început în 2018, iar UNBR a transmis puncte de vedere către Guvernul României (în 2020) precum și Comitetului Director pentru Cooperare Juridică (CDCJ) al Consiliului Europei (în 2024), de care s-a ținut cont în ultima formă a proiectului Convenției.
După adoptarea avizului Proiectului Convenției de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, aceasta va merge la Consiliul de Miniștri, următorul pas fiind ratificarea de către statele membre. După ce cel puțin opt state vor ratifica această Convenție, va deveni obligatorie pentru transpunere sau chiar aplicare directă.
Președintele UNBR, Traian Briciu, salută, de asemenea, adoptarea azivului pentru acest instrument juridic, accentuând faptul că „fără o avocatură independetă, justiția însăși este pusă în pericol”.
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm consultați sursa informației.
Vezi și UNBR. Examenul de primire în profesia de avocat – sesiunea aprilie 2025