UNBR. Comunicat referitor la afirmaţiile susţinute în cadrul unei emisiuni televizate din data de 19 ianuarie 2020

20 ian. 2020
Vizualizari: 325

Potrivit site-ului oficial (www.unbr.ro), Uniunea Națională a Barourilor din România a publicat un comunicat referitor la afirmațiile susținute în cadrul unei emisiuni televizate din data de 19 ianuarie 2020.

Conform comunicatului, dincolo de dezbaterea asupra pensiilor speciale,  problematică sensibilă a societății românești, afirmația este de natură să aducă prejudicii de imagine nu numai profesiei de avocat, ci și justiției în general, pentru că avocatul este partener indispensabil al justiției prin lege.

„Este regretabil că un  europarlamentar român lansează o atare idee cu privire la rolul avocatului în sistemul de justiție, cu atât mai mult cu cât a făcut aceste remarci într-un context în care vorbea de apărarea independenței justiției.

În primul rând, avocatul nu apără infractori sau infracțiuni, ci drepturile și libertățile cetățenilor.  Nu poate exista justiție independentă  fără avocați. Orice om are dreptul la apărare și niciun om nu poate fi numit infractor  înainte să fie condamnat în mod definitiv. Chiar și după acest moment, cel condamnat definitiv continuă să aibă drepturi în legătură cu modul de executare a pedepsei, cu condițiile de detenție, viața și sănătatea, drepturi care în mod legitim trebuie apărate într-o societate care se întemeiază pe statul de drept.

Avocatul nu poate fi un complice al clientului, el este dator să apere drepturile și libertățile legitime ale cetățenilor. Fără funcția apărării, exercitată de către avocat, eventuala pedeapsă nu ar avea fundament într-un proces echitabil.

Cine nu ține seama de aceste aspecte fundamentale ale legii,  nu cred că ar trebui să se pronunțe asupra problematicii sistemului judiciar!”,a spus av. dr. Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România.

Uniunea Națională a Barourilor din România analizează cazul și urmează să fie luate măsurile care se impun potrivit legii.

 

Pentru mai multe detalii, accesați, vă rugăm, sursa informației.

Sursa informației

UNBR. Comunicat referitor la afirmațiile susținute în cadrul unei emisiuni televizate din data de 19 ianuarie 2020 was last modified: ianuarie 20th, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: