UNBR. Aprobarea unor măsuri pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

9 aug. 2022
Vizualizari: 197

Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România, în ședința din 5 august 2022, a aprobat unele măsuri pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina.

Astfel, Comisia Permanentă a UNBR a adoptat Decizia nr. 385/2022 prin care se aprobă unele măsuri pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina.

De asemenea, redăm principalele prevederi ale Deciziei:

Art. 1 – (1) Se aprobă următoarele măsuri pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina:

„1. Achiziționarea următoarelor aparaturi medicale pentru localitatea Solotvino din Ucraina (aflată la granița României cu Ucraina, în vecinătatea localității Sighetul Marmației din jud. Maramureș), conform solicitării depuse de aceasta:

– Sistem mobil de raze X DP326 Light;

– Sistem de ultrasunete MyLab X5;

– Cameră Endoscopică FullHD;

– Analizor de urină Dirui H-100.

Pentru implementarea măsurii, se vor încheia contracte specifice între UNBR, Primăria Solotvino și furnizorii indicați de aceasta, plata făcându-se în lei, în conturile ce vor fi menționate în contract.

2. Achiziționarea a 3 ambulanțe pentru localitățile Harkov, Cernăuți și Solotvino din Ucraina, conform documentației puse la dispoziția Comisiei Permanente.
În cazul în care nu corespunde nevoilor localității Solotvino, ambulanța va fi îndreptată către localitatea Cernăuți.

3. Sprijinirea continuării activității Baroului Constanța de a suporta 30 de meniuri zilnic pentru refugiați, prin plata a 10.000 euro (echivalent lei).

(2) În cazul în care, dacă potrivit legislației în vigoare, implementarea acțiunilor sus indicate nu este scutită de plata TVA, aceasta va fi suportată tot din bugetul destinat donației.

Art. 2 – Barourile pot propune și alte măsuri de sprijin pentru refugiați, care vor fi analizate de urgență de către Comisia Permanentă.

Art. 3 – Prezenta decizie se comunică către Barouri, Consiliul UNBR și se afișează pe website-ul UNBR”.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright: freepik.com)

Sursa informației

UNBR. Accesul la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară

UNBR. Aprobarea unor măsuri pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina was last modified: august 9th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: