[UPDATE: Modificări ale Legii nr. 129/2019 adoptate de Parlamentul României, care asigură protejarea secretului profesional] UNBR. Adoptarea propunerii legislative care consolidează protecția secretului profesional al avocatului

9 mai 2025
Vizualizari: 114

UPDATE: Modificări ale Legii nr. 129/2019 adoptate de Parlamentul României, care asigură protejarea secretului profesional

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) anunță modificări ale Legii nr. 129/2019 adoptată de Parlamentul României, care consolidează protecția secretului profesional al avocatului și respinge propunerile inițiale ale Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), care ar fi slăbit această protecție.

În esență:

1. S-a menținut expres dispoziția potrivit căreia secretul profesional este opozabil ONPCSB – art. 33 alin. (4) rămâne neschimbat și protejează avocatul împotriva oricărei solicitări nejustificate care ar încălca confidențialitatea relației cu clientul.

2. S-a păstrat prevederea că avocații respectă Legea nr. 129/2019 doar în limitele stabilite de Legea nr. 51/1995 privind păstrarea secretului profesional (art. 33 alin. 5).

3. S-a completat art. 1 alin. (6): evaluările naționale ale riscurilor de spălare a banilor trebuie realizate cu respectarea secretului profesional, în condițiile prevăzute de lege.

Aceste modificări împiedică transformarea avocatului într-un informator al statului și reafirmă faptul că secretul profesional este un drept fundamental al clientului, nu un privilegiu al avocatului.

Sursa informației


Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) salută adoptarea de către Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a propunerii legislative ce are ca obiect întărirea garanțiilor privind confidențialitatea relației avocat–client, prin reafirmarea și consolidarea secretului profesional al avocatului.

Această modificare legislativă reprezintă un pas esențial în alinierea cadrului juridic național la standardele europene și internaționale privind exercitarea profesiei de avocat, reafirmând rolul apărării într-un stat de drept și protejând drepturile fundamentale ale cetățenilor.

UNBR a susținut activ, prin instrumente juridice, argumente de drept comparat și prin participarea directă în dezbaterile parlamentare, necesitatea excluderii oricărei forme de relativizare a secretului profesional, în special în contextul aplicării legislației privind prevenirea și combaterea spălării banilor.

Adoptarea acestei legi reprezintă o victorie importantă pentru profesia de avocat și pentru sistemul de justiție, reafirmând faptul că respectarea confidențialității nu este un privilegiu al avocaților, ci un drept fundamental al cetățenilor care apelează la serviciile acestora.

UNBR va continua să monitorizeze aplicarea dispozițiilor legii și să se implice activ în apărarea valorilor esențiale ale profesiei, promovând în același timp o justiție modernă, accesibilă și adecvată în raport de drepturile fundamentale ale cetățenilor într-un stat de drept.

Sursa informației

Vezi și UNBR. Concursul „Premiile Naumescu” pentru tinerii avocați – ediția 2025

[UPDATE: Modificări ale Legii nr. 129/2019 adoptate de Parlamentul României, care asigură protejarea secretului profesional] UNBR. Adoptarea propunerii legislative care consolidează protecția secretului profesional al avocatului was last modified: mai 9th, 2025 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: