UNBR a fost solicitată de Consiliul Barourilor Europene (CCBE) să acorde sprijin în vederea realizării unui sondaj de opinie în rândul avocaților

5 feb. 2019
Vizualizari: 582

Potrivit unui comunicat din data de 4 februarie 2019, Uniunea Națională a Barourilor din România a fost solicitată de către Consiliul Barourilor Europene (CCBE) să acorde sprijin în vederea realizării unui sondaj de opinie în rândul avocaților.

Astfel, acest sondaj de opinie a fost inițiat de Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ) în cooperare cu CCBE. Rețeaua cuprinde Consilii Judiciare sau organisme similare care asigură responsabilitatea finală pentru sprijinul puterii judecătorești în administrarea liberă a justiției.

La fiecare doi ani, ENCJ organizează un sondaj de opinie în rândul judecătorilor în legătură cu percepția independenței judecătorilor în țările lor de origine.

Sondajul oferă o excelentă privire asupra presiunilor resimțite de judecători în activitatea lor și reprezintă o privire critică asupra funcționării Consiliilor și a altor autorități judiciare. ENCJ consideră că avocații pot oferi un tablou relevant al independenței judecătorilor. Din acest motiv, ENCJ a solicitat CCBE să coordoneze un sondaj de opinie în rândul avocaților.

Totodată, pentru a permite sistemelor judiciare să își îmbunătățească activitatea, acestea au nevoie de opinia avocaților, care se află plasați în mod ideal pentru a oferi un punct de vedere critic asupra modului în care ei percep independența judecătorilor. Rezultatele sondajului vor fi publicate în cadrul Raportului ENCJ asupra independenței judecătorilor, alături de rezultatele sondajului trimis judecătorilor.

Delegațiile membre ale CCBE sunt rugate să transmită link-ul către acest sondaj avocaților din țara lor și să publice sondajul pe site-urile lor ori să îl include în buletinele informative. Sondajul de opinie va lua sfârșit la finele lunii martie.

Ținând cont de faptul că acest chestionar este on-line, CCBE va primi automat răspunsurile, care vor rămâne anonime, fără a fi necesară implicarea organismelor profesionale la nivel național. Rezultatele vor fi comunicate către ENCJ de către CCBE.

Pentru mai multe detalii:

link-ul pentru sondaj poate fi accesat aici: https://fr.surveymonkey.com/r/BKVK8SW;

mesajul CCBE original poate fi accesat aici.

Sursa informației

UNBR a fost solicitată de Consiliul Barourilor Europene (CCBE) să acorde sprijin în vederea realizării unui sondaj de opinie în rândul avocaților was last modified: februarie 6th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: