UNBR. A fost publicat Tabloul de bord privind justiția în UE 2021

26 iul. 2021
Vizualizari: 336

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a publicat, pe pagina oficială (www.unbr.ro), „Tabloul de bord privind justiția în UE”, ediția 2021, document al Comisiei Europene ce cuprinde informații legate de sistemele naționale de justiție ale statelor membre ale UE.

Astfel, datele și analizele cuprinse în Tabloul de bord privind justiția în UE contribuie la monitorizarea efectuată în cadrul Mecanismului european privind statul de drept și sunt incluse în Raportul anual al Comisiei privind statul de drept.

În acest sens, Tabloul de bord privind justiția în UE este un instrument anual de informare comparativă, al cărui scop este să ajute Uniunea și statele membre să îmbunătățească eficacitatea sistemelor naționale de justiție ale acestora, furnizându-le date obiective, fiabile și comparabile cu privire la o serie de indicatori relevanți pentru evaluarea eficienței, calității și independenței sistemelor de justiție în toate statele membre.

Potrivit comunicatului CE, Tabloul de bord utilizează diverse surse de informații, Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) din cadrul Consiliului Europei, cu care Comisia a încheiat un contract pentru realizarea unui studiu anual specific, furnizând o mare parte a datelor cantitative.

Pentru a vizualiza ediția din 2021 a Tabloului de bord al UE privind justiția, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

UNBR. Profesia de avocat, situată în centrul reformelor care privesc reglementarea serviciilor profesionale la nivel european

UNBR. A fost publicat Tabloul de bord privind justiția în UE 2021 was last modified: iulie 26th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: