UNBR. A fost promulgată legea care permite avocaților accesul gratuit la datele ANCPI

9 nov. 2021
Vizualizari: 480

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a anunțat că Președintele României a promulgat Legea nr. 264/2021 ce prevede accesul gratuit online la datele administrate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și la instituțiile subordonate acesteia, printre beneficiarii acestei facilități numărându-se și avocații.

Astfel, UNBR informează că, în forma adoptată de către Senat în 20 octombrie 2020, avocații nu se regăseau în proiectul normativ, UNBR argumentând, la acel moment, în punctul de vedere transmis Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, faptul că, în nenumărate situații, avocații sunt obligați de normele de procedură civilă să indice date exacte din cele administrate de ANCPI, sub sancțiunea nulității actelor efectuate (ex: art. 194 coroborat cu art. 200 C.pr.civ.).

Urmare a acestei sesizări făcute de UNBR, în proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților ca for decizional și promulgat, ulterior, în 5 noiembrie 2021, de către Președintele României, avocații au fost desemnați ca beneficiari ai accesului online gratuit la datele ANCPI.

Redăm, în extras, prevederile legislative cuprinse în Legea nr. 264/2021:

1. La articolul 3, alineatele (1) și (6) ‒ (6²) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenția Națională, se organizează ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, personalul acesteia, precum și cel al instituțiilor subordonate, fiind încadrat cu contract individual de muncă.

 (6) Pentru îndeplinirea obligațiilor sale, Agenția Națională acordă gratuit acces on-line la seturile de date administrate de aceasta și instituțiile sale subordonate, în funcție de disponibilitatea datelor în format electronic, notarilor publici, avocaților, executorilor judecătorești, persoanelor fizice și juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie, experților judiciari, instituțiilor și autorităților publice, precum și altor entități care îndeplinesc un serviciu public, în scopul îndeplinirii atribuțiilor acestora, în condițiile stabilite prin ordin al directorului general al Agenției Naționale.”

(Copyright foto: freepik)

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și UNBR. Conferința internațională și expoziția „Legal Accelerators” (24-26 noiembrie 2021)

UNBR. A fost promulgată legea care permite avocaților accesul gratuit la datele ANCPI was last modified: noiembrie 9th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: