Un miliard de euro pentru eficienţă energetică şi producţie de energie verde

18 iul. 2022
Vizualizari: 271

Guvernul a adoptat forma finală a Ordonanței de modificare a Codului fiscal, câteva măsuri urmând să intre în vigoare la începutul lunii viitoare, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

 „Am adoptat forma finală a Ordonanței privind modificările la Codul fiscal. Sunt o o serie de măsuri care intră in vigoare de la 1 ianuarie 2023 și câteva măsuri care intră în vigoare începând din data de 1 august 2022. O să accentuez această chestiune privind abordarea echilibrată pe această reformă fiscală, pentru că au fost o serie de poziții ale mediului public prin care s-a solicitat o abordare mai radicală. Guvernul a considerat că, la acest moment, având în vedere situația complicată prin care trecem, nu este oportun și nici necesar să facă ajustări radicale de mediu fiscal ci este bine să-și continue traiectoria de susținere a mediului de afaceri și de consolidare a mediului de afaceri onest”, a subliniat ministrul Finanțelor, scrie Agerpres.

Printre modificările care vor intra în vigoare de la 1 august se numără majorarea accizelor la tutun și alcool și reducerea pragului pentru acordarea facilităților fiscale în industria alimentară și în domeniul construcțiilor.

„O diminuare a plafonului pentru care se acordă facilități la construcții și industria alimentară de la 30.000 de lei la 10.000 de lei, începând cu data de 1 august, o ajustare a accizelor la tutun, inclusiv tutun încălzit, începând cu data de 1 august, dar și la alcool, având în vedere faptul că aceste accize, la tutun, nu au fost actualizate în acest an. Necesitatea unui calendar predictibil de cinci ani pentru accize și pentru alcool, faptul că nu au fost ajustate încă din 2015, o eliminare a facilităților privind deductibitățile la tranzacțiile imobiliare și revenirea la impozitarea la valoarea reală”, a mai spus ministrul Finanțelor, arată Agerpres.

Și tot Guvernul anunță că va adopta o Ordonanță de Urgență care asigură o finanțare de un miliard de euro pentru eficiență energetică și producția de energie verde.

„Vom adopta o Ordonanță de Urgență care este elaborată la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și care asigură o finanțare de un miliard de euro, 500 de milioane fiind destinate autorităților locale pentru eficiență energetică și producția de energie verde, pentru consumul propriu. În felul acesta autoritățile locale vor putea să își investească acești bani în eficientizarea termică, iluminat și încălzire. Discutăm de măsuri care vor fi destinate pentru școli, spitale, pentru iluminat public, pentru locuințe”, a spus premierul, în debutul ședinței de Guvern, scrie Digi 24.

Premierul a adăugat că alte 500 de milioane de euro vor fi destinate IMM-urilor.

„Banii pot fi folosiți pentru eficientizarea energetică a halelor de producție și, desigur, producerea de energie verde pentru consum propriu”, a mai precizat Nicolae Ciucă, notează Digi 24.

Presa consemnează și o declarație a fostului premier britanic, Tony Blair.

„Războiul din Ucraina indică faptul că dominația Occidentului se apropie de final, pe măsură ce China ajunge la statutul de superputere în parteneriat cu Rusia, în unul dintre cele mai semnificative puncte de inflexiune din ultimele secole”, a declarat Tony Blair, scrie Reuters, citată de Libertatea.

„Ne apropiem de finalul dominației economice și politice occidentale (…) Lumea va fi cel puțin bipolară și posibil multipolară. Cea mai mare schimbare geo-politică a acestui secol va veni din China, nu din Rusia”, a declarat Blair, într-un discurs privind alianța dintre SUA și Europa, la Londra, scrie Libertatea.

„Locul Chinei ca superputere este natural și justificat. Ea nu este Uniunea Sovietică”, a mai spus Tony Blair, notează Libertatea.

Președintele Putin, Vladimir Putin, l-a demis pe șeful agenției Roskosmos, Dmitry Rogozin.

„În locul lui Rogozin, în funcția de director general al Roskosmos a fost numit Yuri Borisov, care până acum era vicepremier. În funcția de vicepremier a fost promovat Denis Manturov. În ultimii zece ani, Manturov fusese ministrul Industriei și Comerțului. Analiștii occidentali estimează că Manturov va avea astfel o autoritate sporită pentru a întări industria militară a Rusiei.(…) Demiterea lui Rogozin din funcția de director general al Roskosmos este însă surprinzătoare, în condițiile în care acesta era un susținător al politicii lui Putin”, notează România liberă.

Bulgaria a semnat la Sofia un protocol cu Macedonia de Nord, un ultimul pas în negocierile dintre cele două țări, care deschide negocierile de aderare a acestei țări și a Albaniei la Uniunea Europeană.

„Protocolul conține măsuri ambițioase pentru rezolvarea problemelor bilaterale deschise”, a declarat șefa diplomației bulgare, Teodora Ghenciovska, scrie Agerpres.

„Ea (n.n. Teodora Ghenciovska) a precizat că Macedonia de Nord trebuie în primul rând să își modifice Constituția prin adăugarea bulgarilor pe lista minorităților etnice recunoscute. În caz contrar, a precizat ea, nu se vor putea deschide toate capitolele de negociere în vederea aderării”, arată Agerpres.

„Candidatura Macedoniei de Nord a fost blocată din 2005, mai întâi de către Grecia, care a făcut uz de dreptul de veto până în 2018. Grecii au solicitat ca Fosta Republică Iugoslavă Macedonia să fie redenumită astfel încât să se evite confuziile cu provincia istorică greacă Macedonia. Apoi, din 2020, bulgarii au oprit la rândul lor procesul de aderare, din cauza unor diferende istorice și culturale cu macedonenii. Bulgaria a renunțat la dreptul de veto în 24 iunie, cu condiția respectării drepturilor bulgarilor din Macedonia de Nord și a înscrierii acestora în Constituția macedoneană”, relatează Agerpres.

„Sofia consideră că locuitorii slavi din Macedonia de Nord sunt de origine bulgară, iar limba lor este un dialect al bulgarei. O comisie istorică dezbate apartenența etnică a unor figuri istorice, a unor scriitori și a altor artiști, pentru a modifica în mod corespunzător programele școlare din cele două țări implicate”, mai scrie Agerpres.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Seară liniștită!

 

Un miliard de euro pentru eficiență energetică și producție de energie verde was last modified: iulie 18th, 2022 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: