UE anunţă noi măsuri pentru depăşirea crizei energetice

7 sept. 2022
Vizualizari: 295

După dezbaterile de marți, Camera Deputaților a respins, miercuri, moțiunea simplă inițiată de USR împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Ministrul Virgil Popescu a criticat, la dezbaterile de marți, conținutul moțiunii simple inițiate de USR.

 „Despre moțiune pot să vă spun că a fost făcută exact cum pregătești un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje (…), totul condimentat cu minciuni, exagerări și o aromă inconfundabilă de panică. Nu știu cine anume a redactat acest document numit moțiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieșit din comun. Să minți în fața Parlamentului și în fața românilor despre vieți pierdute la Complexul energetic Oltenia este dezonorant și descalificant”, a declarat ministrul Energiei, scrie Libertatea.

Ministrul Virgil Popescu i-a acuzat pe aleșii USR că „sabotează pe față România” la Bruxelles.

„USR, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc”, a spus ministrul Popescu, adăugând că solicită măsuri împotriva euro-parlamentarilor USR care se opun energiei hidro în România și Europa”, mai notează Libertatea.

News.ro scrie că liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a abținut la votul moțiunii.

„Liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara, în urmă cu o zi, la Focșani, despre moțiunea împotriva ministrului Virgil Popescu, ce va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaților, că sub nicio formă nu poate să-i îndemne pe colegi să voteze o moțiune inițiată de «cei care au împins spre această liberalizare a prețurilor»”, scrie News.ro.

„Este exclus ca această alianță să se rupă până în anul 2024”, mai susținea liderul PSD, notează News.ro.

„Potrivit listei de vot final, a votat pentru moțiunea de cenzură și împotriva ministrului Energiei, Daniel Florea, care, deși apare în grupul PSD, și-a depus recent demisia din cadrul formațiunii”, mai arată News.ro

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri, 7 septembrie, la Palatul Cotroceni cu Președintele Ungariei, Katalin Novak.

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu omologul ungar, Katalin Novak, că este fundamental ca proiectele de interes să fie realizate în România doar în urma unui acord al țării noastre.

„Am reiterat importanța dialogului pentru rezolvarea în plan bilateral a tuturor aspectelor de interes și pentru evitarea abordărilor unilaterale, care nu pot duce la soluții durabile. Totodată, este fundamental ca proiectele de interes să fie realizate în România doar în urma unui acord al României, să nu fie discriminatorii pe baza etniei și să fie conforme dreptului român, european și internațional”, a declarat Președintele Klaus Iohannis, scrie Libertatea.

„În acest context, am evocat din nou convingerea noastră profundă că persoanele care aparțin minorităților naționale contribuie la crearea și consolidarea unor punți de legătură între statul de cetățenie – singurul care are răspunderea pentru protecția drepturilor acestora – și statul a cărui origine etnică o împărtășesc”, a explicat Klaus Iohannis, mai arată Libertatea.

Într-o conferință de presă susținută la finalul întâlnirii, Președintele Ungariei, Katalin Novak, a declarat că e necesar ca relația dintre Ungaria și România să funcționeze, iar obiectivul comun este diminuarea tensiunilor existente.

„Suntem țări vecine, de aceea avem nevoie ca relația dintre Ungaria și România să funcționeze. Amândoi vom lucra în acest sens și în anii care urmează. Am convenit, de asemenea, că noi dorim să diminuăm tensiunile existente, nu să le amplificăm. Nu o să fim de acord în toate cele ‒ nici până acum nu am fost de acord în toate ‒, dar cel mai important lucru este să putem discuta și să ne ascultăm reciproc, și poate atunci putem înțelege punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă interesele nu sunt identice și acordul nu este identic în absolut toate domeniile”, a spus Președintele Katalin Novak, într-o conferință de presă susținută alături de Președintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Comisia Europeană a propus, marți, să fie suspendat integral Acordul UE de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia.

„O țară precum Rusia, care poartă un război de agresiune, nu ar trebui să poată beneficia de facilitarea eliberării vizelor atât timp cât continuă să își desfășoare politica externă distructivă și agresiunea militară împotriva Ucrainei, demonstrând astfel ignorarea totală a ordinii internaționale bazate pe norme. Suspendarea vine drept răspuns la riscurile și amenințările sporite la adresa intereselor de securitate ale Uniunii și a securității naționale a statelor membre ca urmare a agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul de presă al CE, scrie News.ro.

„UE va rămâne deschisă anumitor categorii de solicitanți de viză ruși care călătoresc în scopuri esențiale, inclusiv, în special, membrilor de familie ai cetățenilor UE, jurnaliștilor, dizidenților și reprezentanților societății civile”, mai notează News.ro.

„Comisia Europeană propune, de asemenea, o abordare comună la nivelul UE privind nerecunoașterea pașapoartelor rusești eliberate în regiunile străine ocupate, deoarece Rusia extinde în prezent practica eliberării de pașapoarte simple rusești la mai multe zone din Ucraina care nu sunt controlate de guvern, în special la regiunile Herson și Zaporijie. Statele membre nu ar trebui să recunoască pașapoartele rusești eliberate în zonele ocupate ale Ucrainei drept documente valabile în scopul eliberării unei vize și al trecerii frontierelor externe ale UE. Potrivit sursei amintite, această propunere legislativă va asigura o abordare obligatorie, aplicabilă în toate statele membre, care să înlocuiască acțiunile voluntare întreprinse de statele membre după anexarea ilegală a Crimeei”, mai scrie News.ro.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, miercuri, o serie de măsuri pentru depășirea crizei energetice.

„Lucrăm din greu să renunțăm la Rusia și să trecem la alți furnizori de încredere, cum ar fi SUA, Norvegia, Azerbaidjan și alții. Dacă ne uităm la tăierile de gaz rusesc, al treilea pas cel mai important sunt investițiile în energia regenerabilă, sunt ieftine, ne vor face independenți de ruși. Manipularea rusească, dar și alți factori, cum ar fi schimbările climatice, seceta, energia hidro a scăzut în UE, avem mai puțină electricitate din surse nucleare. De aceea, ne confruntăm cu sume astronomice”, a transmis Ursula von der Leyen, scrie B1TV.

Comisia propune un plafon pentru gazul rusesc, a mai spus von der Leyen.

„Obiectivul aici este foarte clar. Trebuie să reducem veniturile Rusiei pe care Putin le folosește pentru a finanța acest război atroce împotriva Ucrainei. Și acum munca noastră dă roade! La începutul războiului, gazul rusesc prin conducte reprezenta 40% din tot gazul importat. Astăzi a scăzut la doar 9% din importurile noastre de gaz”, a afirmat Ursula von der Leyen, notează B1TV.

Aceasta a precizat că statele membre trebuie să economisească în mod inteligent electricitate, în condițiile în care există puncte maxime de cerere.

„Vedem că există o penurie globală de electricitate. Ce trebuie să facem este să salvăm electricitate, într-un mod deștept. Dacă ne uităm la costul electricității, vedem că există puncte maxime ale cererii. Asta este scump. În timpul acestor puncte maxime ale cererii, vine gazul scump pe piață. Ce trebuie să facem este să aplatizăm curba și să propunem o țintă obligatorie pentru reducerea utilizării electricității la orele maxime. Și vom lucra îndeaproape cu statele membre pentru a face acest lucru”, a spus Ursula von der Leyen, mai arată B1TV.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, susține că Europa se va confrunta cu „probleme serioase” în această iarnă.

„Europa culege ceea ce a semănat”, a spus Președintele Erdogan, adăugând că Președintele rus Vladimir Putin reacționează în mod similar la sancțiunile europene”, informează agenția turcă de presă Anadolu, citată de România liberă.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat că gazele rusești către Turcia vor fi plătite în ruble, a informat, sâmbătă, presa turcă.

„Un aspect pozitiv al vizitei noastre la Soci este acordul nostru cu dl Putin privind rubla. Dacă Dumnezeu permite, schimburile noastre în ruble vor asigura beneficii Turciei și Rusiei”, a declarat șeful statului turc reporterilor la bordul zborului său de întoarcere de la Soci (Rusia), pe malul Mării Negre, unde s-a întâlnit vineri cu președintele rus Vladimir Putin, mai scrie România liberă.

Seară liniștită!

UE anunță noi măsuri pentru depășirea crizei energetice was last modified: septembrie 7th, 2022 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: