UBB. Burse de performanță pentru studenții la distanță

18 oct. 2021
Vizualizari: 245

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) informează că studenții care au optat pentru învățământul la distanță (ID) sau cu frecvență redusă (IFR) vor putea primi, și în anul universitar 2021-2022, burse de performanță.

Astfel, studenții UBB la învățământ la distanță și cu frecvență redusă au la dispoziție, în anul universitar 2021-2022, un număr total de 324 de burse, dintre care 287 sunt destinate studenților la nivel licență, iar 37 le sunt alocate studenților masteranzi.

Totodată, valoarea unei burse va putea acoperi până la 25% din valoarea taxei de școlarizare, condiția de bază pentru obținerea acestor burse fiind ca studenții să fie integraliști.

De asemenea, UBB amintește că este singura universitate de stat din România care acordă acest tip de burse, astfel, din anul universitar 2017-2018, bursele de performanță fiind acordate semestrial, prin intermediul Centrului de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă (CFCIDFR) din cadrul UBB, pe baza mediei obținute în semestrul precedent celui pentru care se solicită bursa.

Pentru mai multe detalii, accesați, vă rugăm, sursa informației.

Sursa informației

Vezi și UBB. Studenții se pot înscrie în programul „The Duke of Edinburgh International Award”

UBB. Burse de performanță pentru studenții la distanță was last modified: octombrie 18th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: