UAIC. Activități de consiliere și informare online pentru elevi − mai-iulie 2021

10 mai 2021
Vizualizari: 230

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a informat că organizează o serie de activități de consiliere și informare online pentru elevii din clasele X-XII, în perioada mai-iulie 2021, aceștia având posibilitatea de a alege una sau mai multe activități, precum: prezentări ale ofertei educaționale la nivelul liceului, discuții informative despre facultate la orele de dirigenție sau participarea la un workshop educațional pe tema „Cum să-ți alegi facultatea”.

Astfel, liceele, profesorii coordonatori și grupurile de elevi pot solicita organizarea oricărei din cele trei activități prin intermediului unui formular online, disponibil aici.

De asemenea, profesori, studenți și consilierii în carieră ai UAIC stau la dispoziția elevilor cu organizarea unor sesiuni de prezentare în licee, pentru grupuri de mai multe clase, într-o zi și la o oră convenită de comun cu fiecare liceu în parte, unde vor oferi informații utile. Universitatea are o ofertă specială și pentru diriginții, care pot solicita, pentru ora de dirigenție, o sesiune de prezentare a opțiunilor educaționale din Iași și discuții libere despre facultate și studenție cu actuali profesori și studenți ai UAIC.

Totodată, consilierii în carieră ai UAIC vor susține de două ori pe lună un workshop educațional despre „Cum să-ți alegi facultatea”, în cadrul căruia îi vor ghida pe elevi în identificarea opțiunilor educaționale pe care le au, descoperirea celor mai potrivite alegeri la nivel individual și criteriile care trebuie avute în vedere în alegerea parcursului educațional pe viitor.

Workshop-urile sunt deschise și pot participa atât grupuri de elevi pre-înscriși de profesorii lor, cât și, individual. Următoarele sesiuni de workshop-uri au loc pe 20 mai, 3 iunie, 12 iunie și 1 iulie.

Informații despre workshop-uri pot fi accesate pe pagina admitere.uaic.ro.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Ministerul Justiției salută înființarea Serviciului de combatere a traficului de persoane din cadrul DIICOT

UAIC. Activități de consiliere și informare online pentru elevi − mai-iulie 2021 was last modified: mai 10th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: