UAIC a fost clasificată ca universitate de cercetare avansată şi educaţie

28 oct. 2021
Vizualizari: 259

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) informează că a fost clasificată, din nou, de Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), ca universitate de cercetare avansată și educație.

Astfel, clasificarea instituțiilor de învățământ superior din România și ierarhizarea programelor de studii de licență s-au realizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea politicilor publice în învățământul superior și creșterea calității reglementărilor prin actualizarea standardelor de calitate (QAFIN)”, ce a fost derulat în perioada 29 mai 2017-16 octombrie 2021.

Totodată, clasificarea a avut la bază șase domenii fundamentale: Matematică și științe ale naturii, Științe inginerești, Științe biologice și biomedicale, Științe sociale, Științe umaniste și Știința sportului, educației fizice și arte, printre indicatorii utilizați în implementarea clasificării universităților numărându-se:

− Ponderea studenților doctoranzi;

− Repartiția veniturilor din și pentru cercetare științifică/creație artistică/performanță sportivă;

− Rezultatele cercetării-dezvoltării-inovării prin proiecte;

− Rezultatele implicării sociale a universității;

− Poziționarea universității în clasamentele internaționale;

− Materiale didactice realizate și utilizate în procesul de predare-învățare;

− Inovarea și performanța academică a studenților/domeniul fundamental;

− Satisfacția studenților/absolvenților etc.

Menționăm că, la realizarea clasificării instituțiilor de învățământ superior din România, au fost vizate 67 de universități, pentru perioada 2016-2021.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și UAIC. Toate activitățile didactice vor avea loc în regim online în următoarele două săptămâni

UAIC a fost clasificată ca universitate de cercetare avansată și educație was last modified: octombrie 28th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: