Prof. univ. dr. Tudorel Toader este noul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

12 feb. 2016
Vizualizari: 1754

Despre

  • A obținut 360 de voturi
  • Curriculum vitae
  • Dialogul studenților cu domnul Tudorel Toader, rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Noul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este prof. univ. dr. Tudorel Toader, a anunțat Universitatea.

Joi, 11 februarie 2016, a avut loc turul al doilea al alegerilor pentru rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Din cele 852 de persoane cu drept de vot, au fost prezente la vot 664. Participarea a fost de 77,93%.

Au fost 646 de voturi valid exprimate și 18 voturi invalidate.

În urma rezultatelor numărătorii voturilor prof. univ. dr. Tudorel Toader a obținut 360 de voturi, pe când contracandidatul său, prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru a primit 286.

Într-o declarație acordată pentru Radio Iași, noul rector al instituției academice a afirmat că prioritățile sale se vor axa pe extinderea dimensiunii cercetării științifice, a colaborării științifice și a valorificării patrimoniului celei mai vechi universități din România, perspectiva proiectelor europene, înființarea unui birou ca o extensie a Departamentului de Relații Internaționale cu sediul la Bruxelles.

Tudorel Toader este judecător la Curtea Constituțională, membru titular al Comisiei de la Veneția și prof. univ. dr., decanul Facultății de Drept, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași.

👍Vezi și: Interviu cu prof. univ. dr. Tudorel Toader: „Sunt onorat de opțiunea comunității academice, care, prin votul majoritar, m-a desemnat rectorul celei mai vechi universități din România”

👍Vezi și: Dialogul studenților cu decanul Facultății de Drept, domnul Tudorel Toader, candidat la funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Experiență profesională / universitară:

– profesor universitar, din 2003;
– conferențiar universitar, în perioada 1998 – 2002;
– lector universitar, în perioada 1993 – 1998;
– asistent universitar, în perioada 1990 – 1993.

Experiență profesională / practică judiciară:

– judecător la Curtea Constituțională a României, din octombrie 2006 – prezent;
– avocat în cadrul Baroului Iași, în perioada 1991 – septembrie 2006 (suspendat pe durata mandatului de judecător constituțional);
– procuror la Procuratura locală Panciu, județul Vrancea, în perioada septembrie 1986 – octombrie 1990.

Experiență administrativă:

– decan al Facultății de Drept – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, din ianuarie 2004 – prezent;
– prodecan al Facultății de Drept, în perioada 1995 – decembrie 2003;
– secretar științific al Consiliului Facultății de Drept, în perioada 1993 – 1995;
– membru în Consiliul Facultății de Drept, din 1993 – prezent;
– membru în Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, în perioada 1995 – 2012;
– membru în Colegiul academic al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, perioada 2004 – 2012;
– director al Școlii doctorale din cadrul Facultății de Drept, din 2005 – prezent.

Experiență editorială:

În cadrul editurii Junimea din Iași, a inițiat și a coordonat seria de publicații juridice JUS.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Membru în Colegiul de redacție la:

Analele științifice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, seria Științe juridice, din 1994 – prezent (redactor responsabil din 2004);
Revista de Drept Penal, din 1998;
Revista Română de Bioetică, din 2003;
Curierul judiciar, din 2004;
Caiete de Drept penal, din 2005;
Jurnalul de Studii Juridice, Facultatea de Drept – Universitatea „Petre Andrei” din Iași, din 2009;
Acta Universitatis George Bacovia. Juridica;
Buletinul Curții Constituționale, din 2009 – prezent (redactor responsabil);
Dreptul, din 2011;
Revista de Drept public;
Revista – Acta Universitatis – Universitatea „Danubius” din Galați;
Revista de Științe Juridice;
Journal Of Eastern European Criminal Law.

Alte activități profesionale

– membru în C.N.A.T.D.C.U. – Comisia națională de specialitate pentru confirmarea titlurilor de profesor universitar, conferențiar universitar, cercetător științific gradul I și cercetător științific gradul II, din 2006 – prezent;
– membru în Consiliul Științific al I.N.M. – Institutul Național al Magistraturii, din 2004 – prezent;
– membru în A.I.D.P. – Asociația Internațională de Drept Penal și Comitetul de Direcție al Asociației Române de Științe Penale;
– membru în Societatea Română de Bioetică;
– membru în Asociația Română de Drept Constituțional;
– membru de onoare în Consiliul Științific al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române.

Distincții:

Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler”, conferit de către Președintele României, prin Decretul nr. 401 din 05 iunie 2012;
Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, conferit de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Reședința Patriarhală din București, sub nr. 10, în 2012, luna iunie, ziua 20;
Doctor honoris causa – Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Cahul, Republica Moldova.

Lucrări științifice:

„Dialogul judecătorilor constituționali” (coautor), Editura Universul Juridic, București, 2015, 359 pag.;
„Constituția României reflectată în jurisprudența constituțională”, Editura Hamangiu, București, 2011, 329 pag.;
„Noul Cod penal. Comentarii pe articole” (coordonator și coautor), Editura Hamangiu, București, 2014, 690 pag.;
„Drept penal român. Partea specială”, Editura Hamangiu, București: ediția 7 – a, 2012, 549 pag.; ediția 6 – a, 2012, 555 pag.; ediția 5 – a, 2011, forma revizuită și actualizată a ediției a 5 – a, din 2010, 547 pag.; ediția 4 – a, 2009, 539 pag.; reeditată tot în 2009; ediția 3 – a, revizuită și actualizată, 2007, 500 pag.; reeditată în 2008, 512 pag.; o ediția 2 – a, 2007, 440 pag.;
„Infracțiunile prevăzute în Legile speciale”, Editura Hamangiu, București: ediția 6 – a, 2014; ediția 5 – a, 2012, 485 pag.; ediția 4 – a, 2011, 520 pag.;
„Codul penal și Codul de procedură penală”, Hotărâri CEDO, Decizii ale Curții Constituționale, Recursuri în interesul legii, ediție adnotată, Editura Hamangiu, București: ediția 4 – a, 2013, 573 pag.; ediția 3 – a, 2012; ediția 2 – a, 2011; ediția 1 – a, 2010;
„Dicționarul personalităților juridice românești”, (în colab.), Editura Hamangiu, București, 2008, 260 pag.;
„Decennium Moztanicense. Zbornik radova” (în colab.), Rijeka, Croația, 2008;
„Codul penal și Legile speciale – doctrină, jurisprudență, decizii ale Curții Constituționale, hotărâri CEDO”, (în colab.), Editura Hamangiu, București, 2007, 854 pag.;
„Transition of Criminal Procedure systems” ( în colab.), Rijeka, Croatia, 2004;
„Legislația medicală” (în colab.), București, Editura All Beck, 2003, 401 pag.;
„Infracțiunile prevăzute în legile speciale. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență” (în colab.), București, Editura All Beck, 2003, 322 pag.;
„Drept penal. Partea specială. Culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul studenților”, București: editura All Beck, 2003, 324 pag.; ediția 2 – a, 1999, Casa de editură și presă Șansa s.r.l., 262 pag.; ediția 1 – a, 1996, 295 pag.;
„Drept penal. Partea specială”, București, Editura All Beck, 2002, 555 pag.;
„Drept penal român. Partea specială” (în colab.), Casa de editură și presă Șansa s.r.l., București: ediția I – a, 1994,; ediția a II – a, 1996, 669 pag.; ediția a III – a -1997, reeditată în 1998,; reeditată și în 1999, 662 pag.; ediția a IV – a 2001, 736 pag.;
„Drept penal. Infracțiuni prevăzute în legile speciale”, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1993.

Studii și articole publicate în reviste de specialitate din țară și din străinătate.
Participări la proiecte de cercetare științifică.
Participări la diferite Conferințe și Congrese, organizate în țară sau în străinătate.

Prof. univ. dr. Tudorel Toader este noul rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași was last modified: februarie 13th, 2016 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: