Tribunalul Uniunii Europene va avea o nouă structură formată din nouă camere de cinci judecători

6 apr. 2016
Vizualizari: 2641

Despre

  • Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015
  • Sosirea a 19 judecători noi
  • Noua structură va începe să se aplice din septembrie

Actul normativ de reformare a arhitecturii jurisdicționale a Curții de Justiție a Uniunii Europene[1] în trei etape succesive prevede că, într-o primă fază, vor fi numiți la Tribunalul Uniunii Europene doisprezece judecători noi, iar într-o a doua fază se vor alătura instanței alți șapte judecători prin integrarea posturilor actualului Tribunal al Funcției Publice, numărul de membri ai Tribunalului Uniunii Europene crescând astfel la 47 de la 1 septembrie 2016. Cea de a treia etapă va consta în numirea a încă nouă judecători în 2019.

În vederea pregătirii sosirii a 19 judecători noi, Tribunalul a adoptat o serie de măsuri destinate să garanteze justițiabilului un control jurisdicțional de primă instanță rapid, aprofundat și coerent. Din punct de vedere structural, modelul reținut va fi cel al unui Tribunal organizat în nouă camere compuse din cinci judecători, fiecare dintre acestea putând judeca în două completuri de judecată de trei judecători prezidate de președintele de cameră de cinci judecători.

Noua structură va începe să se aplice din septembrie. Între timp, cei doisprezece judecători noi vor fi integrați, de manieră tranzitorie, în structura actuală.

Noua structură a Tribunalului:

– în măsura în care este suficient de compactă, va menține coerența sistemului prin păstrarea completului de trei judecători în calitate de complet de judecată obișnuit;

– va facilita trimiterea cauzelor la completuri de cinci judecători;

– va facilita înlocuirea, în cadrul aceleiași camere, a judecătorilor aflați într-un caz de împiedicare;

– va acorda președinților de cameră un rol mai important în coordonarea și coerența jurisprudențială.

În sfârșit, potrivit propunerii de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind transferul către Tribunalul Uniunii Europene al competenței de a se pronunța, în primă instanță, asupra litigiilor dintre Uniune și agenții acesteia începând cu 1 septembrie 2016 (actualmente în curs de examinare de legiuitor), toate cauzele de funcție publică, transferate Tribunalului Uniunii Europene de la Tribunalul Funcției Publice, vor fi examinate în starea în care se vor găsi la acea dată și vor putea face obiectul unui recurs în fața Curții de Justiție.

În viitorul apropiat, vor fi supuse spre aprobare Consiliului Uniunii Europene propuneri de modificare a Regulamentului de procedură al Tribunalului destinate să înzestreze instanța cu un cadru procedural adecvat pentru examinarea în primă instanță a litigiilor între Uniunea Europeană și funcționarii și agenții săi.

Sursa informației este Tribunalul Uniunii Europene (www.curia.europa.eu).


[1] Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Protocolului nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (JO L 341, p. 14, rectificare în JO L 40, p. 16).

Tribunalul Uniunii Europene va avea o nouă structură formată din nouă camere de cinci judecători was last modified: aprilie 5th, 2016 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: