„Trebuie să precizez faptul că reglementarea răspunderii disciplinare a magistraților nu este de dată recentă, ea manifestându-se încă din secolul al XVIII-lea”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Jud. Ioan Gârbuleț

Robert Williams: Domnule Ioan Gârbuleț, câteva cuvinte despre dumneavoastră?

 Jud. Ioan Gârbuleț: Sunt judecător din anul 1996, în prezent fiind Președintele Secției Penale a Curții de Apel Tg. Mureș. În cei peste 25 de ani de activitate am ocupat diverse funcții în cadrul sistemului judiciar, fiind, printre altele, vicepreședintele Curții de Apel Tg. Mureș, inspector judiciar și inspector de specialitate în cadrul Ministerului Justiției.

Sunt doctor în drept, conferențiar universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din Tg. Mureș și redactor-șef al Revistei române de executare silită.

Am publicat în calitate de autor, coautor, coordonator etc. 22 de lucrări de specialitate în domeniul dreptului, între care două tratate și peste 200 de articole, studii, note, comentarii etc. în diferite reviste de specialitate și pe mai multe site-uri juridice, participând la numeroase conferințe interne și internaționale, simpozioane, întâlniri de practică neunitară etc. în domeniul dreptului.

În anul 2013 mi s-a conferit de către Uniunea Juriștilor din România, premiul „I.L. Georgescu” pentru lucrarea „Tratat teoretic și practic de executare silită”, iar în anul 2016 „Diplomă de excelență” pentru lucrarea „Abaterile disciplinare ale magistraților”.

În anul 2010 a primit premiul „Savelly Zilberstein” pentru cel mai bun studiu publicat în Revista română de executare silită. De asemenea, activitatea științifică a fost evidențiată în „Who is who in Romania” (Enciclopedia personalităților din România) începând cu ediția din anul 2010.

Robert Williams: Cum ați început cariera de judecător și ce ne puteți spune despre evoluția judecătorului Ioan Gârbuleț?

Jud. Ioan Gârbuleț: Imediat după ce am absolvit Facultatea de Drept, în urma unui concurs organizat la nivel național, am intrat în magistratură, fiind numit judecător stagiar la Judecătoria Tg. Mureș. Ulterior am fost transferat la o altă judecătorie, iar apoi promovarea la instanțele superioare, respectiv tribunal și curte de apel, a venit în mod firesc, prin promovarea unor concursuri organizate în cadrul sistemului judiciar.

În contextul în care profesia de judecător a fost singura pe care mi-am dorit-o, căreia m-am dedicat aproape în totalitate, evoluția profesională a fost pe măsură, deoarece am intrat în magistratură în anul 1996, iar în anul 2004 eram judecător de curte de apel. Această evoluție profesională mi-a permis să scriu, la început articole, apoi monografii, iar mai târziu tratate. Cred că succesul lucrărilor mele s-a datorat faptului că, de regulă, eu am scris doar în domeniul în care am activat ca judecător, întrucât am considerat că așa pot fi surprinse cu adevărat problemele reale care există în practica judiciară și care trebuie explicate și analizate și din punct de vedere teoretic.

Robert Williams: Ați fost inspector judiciar, ce a însemnat înființarea Inspecției Judiciare în România?

Jud. Ioan Gârbuleț: Da, timp de 6 ani am fost inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare. Această instituție este o structură cu personalitate juridică, care funcționează în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și îndeplinește, prin inspectorii judiciari, atribuții de analiză, verificare și control, structurate în două categorii: atribuții privind activitatea și conduita judecătorilor și procurorilor, inclusiv a celor care sunt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii sau inspectori judiciari, precum și a magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și atribuții de control privind activitatea instanțelor și parchetelor.

Inspecția Judiciară este o instituție fundamentală în cadrul sistemului judiciar românesc, ea existând, chiar sub o altă denumire, în cadrul tuturor sistemelor democratice de drept.

Din punctul meu de vedere, activitatea desfășurată de Inspecția Judiciară prin inspectorii judiciari contribuie într-o mare măsură la creșterea calității actului de justiție, precum și la apărarea și promovarea valorilor justiției. Eu am ferma convingere că această instituție prin activitatea desfășurată poate preveni și înlătura disfuncționalitățile, vulnerabilitățile și riscurile identificate în activitatea instanțelor și parchetelor pe baza verificările efectuate de către inspectorii judiciari și care sunt puse la dispoziția instituțiilor cu atribuții de gestionare a sistemului judiciar. De asemenea, sunt convins că Inspecția Judiciară are un rol extrem de important în mecanismul de autoreglare al sistemului judiciar.

Cu privire la cea de-a doua parte a întrebării, trebuie să precizez faptul că Inspecția Judiciară, în modalitatea în care există în prezent, a fost înființată prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, reglementându-se, într-un capitol distinct, organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari.

Prin această Lege s-a dispus instituirea Inspecției Judiciare ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Aceasta nu înseamnă că înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2012 nu exista Inspecția Judiciară.

În forma anterioară a Legii nr. 317/2004, Inspecția Judiciară funcționa pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, inspectorii fiind numiți de plen, prin concurs sau examen.

Mai mult, sub imperiul Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, inspecția funcționa în cadrul Ministerului Justiției, cercetarea disciplinară în cazul judecătorilor, se efectua de inspectorii generali sau alte persoane asimilate magistraților din cadrul Ministerului Justiției, iar în cazul procurorilor de către procurorii inspectori din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Având în vedere că cea mai vizibilă activitate a Inspecției Judiciare este cea în materie disciplinară, trebuie să precizez faptul că reglementarea răspunderii disciplinare a magistraților nu este de dată recentă, ea manifestându-se încă din secolul al XVIII-lea, odată cu numirea unor ispravnici judecători sau comisari-boieri, salarizați de visteria statului, pentru a desfășura activitatea de judecată.

Prima lege care a reglementat răspunderea disciplinară magistraților a fost Legea de organizare judecătorească din 11 aprilie 1864, care acorda Ministerului Justiției dreptul de supraveghere a tuturor tribunalelor și curților, stabilea sancțiunile disciplinare, precum și dreptul de apărare a magistratului.

Mai mult, Legea nr. 982/1865 pentru organizare judecătorească, cuprindea un titlu special intitulat „Disciplina judiciară”, în care răspunderea disciplinară era reglementată în mod detaliat.

Legea de organizare judecătorească din anul 1890 a recunoscut dreptul ministrul Justiției de a trimite înaintea tribunalelor disciplinare un membru al corpului judecătoresc, precum și de a pronunța o sancțiune împotriva unui judecător amovibil, a membrilor Ministerului Public și a funcționarilor auxiliari ai justiției, iar judecătorilor inamovibili le putea aplica sancțiunile disciplinare referitoare la avertisment și mustrare.

Prin Legea de organizare judecătorească din anul 1909 s-a stabilit ca dreptul de supraveghere al ministrului justiției asupra întregului corp judecătoresc să poată fi exercitat fie în mod direct, fie prin inspectorii judecătorești sau prin delegație dată oricărui alt magistrat, în baza căruia putea trimite judecătorii inamovibili în judecată disciplinară la Consiliul Superior al Magistraturii sau la Curtea disciplinară.

Reglementări asemănătoare au fost stabilite și prin Legea pentru organizarea judecătorească din anul 1924, Legea de organizare judecătorească din anul 1938 și Legea de organizare judecătorească din anul 1943.

O situație oarecum aparte a fost reglementată prin Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească, care prevedea principiul alegerii judecătorilor, astfel că președinții tribunalelor județene, judecătorii de la tribunale și judecătorii de la Judecătorii erau aleși de consiliile populare județene, Președintele Tribunalului municipiului București, judecătorii acestui tribunal, precum și judecătorii de la judecătoriile sectoarelor municipiului erau aleși de Consiliul popular al municipiului București, iar judecătorii de la Tribunalul Suprem erau aleși de Marea Adunare Națională, durata mandatului pentru toți judecătorii fiind de 4 ani.

Acțiunea disciplinară putea fi exercitată de ministrul justiției, de președintele tribunalului județean, ori de președintele Tribunalului Suprem, după caz, și se judeca de consilii disciplinare formate din 3 judecători, desemnați de președintele instanței respective, care funcționau: pe lângă tribunalele județene și Tribunalul municipiului București, pentru judecătorii de la judecătorii și pe lângă Tribunalul Suprem pentru ceilalți judecători.

Pentru abateri grave, la cererea consiliului disciplinar, Ministerul Justiției putea propune Consiliului popular județean sau al municipiului București, revocarea din funcție a respectivului judecător. În cazul judecătorilor de la Tribunalul Suprem, revocarea era propusă Marii Adunări Naționale sau, după caz, Consiliului de Stat, de către președintele acestui tribunal.

Prin urmare, se poate observa că încă de la numirea judecătorilor de profesie s-au creat și organisme care să controleze activitatea acestora, iar până la apariția legilor justiției în anul 2004, ministrul Justiției a avut un rol determinant în cadrul acestui mecanism.

Robert Williams: Ce înseamnă răspunderea privită din punctul de vedere al unui inspector judiciar versus judecător vizat de acțiunea disciplinara?

 Jud. Ioan Gârbuleț: Cu privire la acest aspect, trebuie să arăt faptul că, în cazul magistraților, legiuitorul a reglementat o procedură de cercetare și sancționare disciplinară extrem de elaborată, diferită de dreptul comun.

Prin Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și prin legislația secundară s-au stabilit și detaliat etapele care trebuie parcurse atunci când există indicii cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către judecători sau procurori, acestea fiind următoarele: etapa verificărilor prealabile, etapa cercetării disciplinare, etapa judecării acțiunii disciplinare, etapa soluționării căii de atac.

Aceste etape, cu excepția ultimei, nu au un caracter facultativ, fiind obligatoriu a fi parcurse în ordinea indicată în situația în care titularul acțiunii disciplinare are indicii și apoi probe cu privire la săvârșirea unor abateri disciplinare de către un magistrat.

Inspectorul judiciar este cel care efectuează verificările prealabile și dacă este cazul, cercetarea disciplinară a unui magistrat, el nu hotărăște cu privire la acțiunea disciplinară, ci atunci când constată că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus și efectuat cercetarea disciplinară poate admite sesizarea, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Așadar, inspectorul judiciar poate doar exercita acțiunea disciplinară, care apoi se judecă de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcție de calitatea magistratului, de judecător sau de procuror. Rezoluția de admitere a sesizării și de exercitare a acțiunii disciplinare este supusă avizării de către directorul de direcție și confirmării de către inspectorul-șef. În cazul în care rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare nu este confirmată de către inspectorul-șef, acțiunea disciplinară nu poate fi valorificată.

Magistratul cercetat disciplinar se poate prezenta la efectuarea cercetării disciplinare, iar în această situație, i se aduc la cunoștință toate activitățile desfășurate până la data respectivă, este ascultat, dacă dorește acest lucru, se verifică apărările și se administrează probele solicitate în apărare, iar după administrarea tuturor probelor, inspectorul judiciar le prezintă magistratului cercetat, care poate fi asistat de un avocat sau de un judecător ori procuror.

Așadar, magistratul cercetat disciplinar, înainte de exercitarea acțiunii disciplinare, beneficiază de o serie de drepturi și de garanții, prin care poate convinge inspectorul judiciar că sesizarea care îl vizează nu este fondată și prin urmare nu a comis nicio abatere disciplinară.

De asemenea, drepturile și garanțiile despre care discutam mai devreme, magistratul le are și în etapa judecării acțiunii disciplinare, inclusiv în recurs, astfel că, dacă nu a reușit să convingă inspectorul judiciar că nu a comis o abatere disciplinară poate convinge secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii de acest lucru sau Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție care judecă recursul promovat împotriva sancționării sale.

În concluzie, sancționarea unui magistrat se poate realiza numai după parcurgerea unei proceduri anevoioase, în care sunt implicate mai multe instituții, ea neputând fi dispusă de o persoană sau de o singură instituție.

Robert Williams: Inspecția Judiciară este pe buzele tuturor, justițiabili, avocați, magistrați, asociații ale magistraților, mass media societatea civilă etc. Cum vedeți dumneavoastră o Inspecție Judiciară respectată și neafectată de sentimentele pro sau contra din partea celor citați mai sus?

Jud. Ioan Gârbuleț: Da, este adevărat, în ultima perioadă se vorbește foarte mult despre Inspecția Judiciară, însă, faptul că anumite persoane au păreri diferite cu privire la activitatea acestei instituții, fie pro fie contra, aceasta nu înseamnă că nu este o instituție respectată, credibilă, întrucât așa cum arătam mai devreme, Inspecția Judiciară este o instituție fundamentală în cadrul sistemului judiciar românesc.

Este adevărat că activitatea Inspecției Judiciare trebuie îmbunătățită, însă de aici și până a considera că nu este o instituție respectată sau partizană este cale lungă.

Din punctul meu de vedere, pentru a îmbunătăți imaginea publică a Inspecției Judiciare, trebuie schimbată modalitatea de selecție a inspectorilor judiciari și procedura de numire a inspectorului-șef, tocmai pentru a nu mai crea suspiciuni și a da mai multă credibilitate acestei instituții.

De asemenea, având în vedere că în prezent, singurul titular al acțiunii disciplinare este Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, este absolut necesar a se renunța la această opțiune.

Cu un alt prilej arătam că modificarea legislativă prin care s-a stabilit un singur titular al acțiunii disciplinare, respectiv Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, nu este cea mai bună alegere, din cel puțin două considerente.

În primul rând, posibilitatea de a exercita sau nu acțiunea disciplinară aparține unei singure persoane, respectiv inspectorului-șef al Inspecției Judiciare. Chiar dacă legea prevede că acțiunea disciplinară, în cazul abaterilor săvârșite de judecători, procurori și magistrați-asistenți, se exercită de Inspecția Judiciară, prin inspectorul judiciar, în realitate atât cercetarea disciplinară, cât și exercitarea acțiunii disciplinare trebuie confirmate de inspectorul-șef, astfel că, în concret acesta este singura persoană care hotărăște dacă se promovează sau nu o acțiune disciplinară.

În al doilea rând, nu credem că Inspecția Judiciară poate cunoaște în detaliu toate situațiile existente în cadrul instanțelor și parchetelor și astfel există posibilitatea ca unele cazuri să nu ajungă în atenția Inspecției Judiciare și astfel să nu poată fi cercetate.

Totodată, apreciam că este necesar a fi extins numărul titularilor acțiunii disciplinare, cel puțin în privința Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere importanța funcțiilor pe care aceștia le dețin, iar în cazul procurorilor, trebuie avut în vedere și principiul controlului ierarhic.

Mai mult, apreciem că ar trebui analizată și posibilitatea ca președinții curților de apel și procurorii generali de la parchetele de pe lângă acestea să aibă calitatea de titular al acțiunii disciplinare, întrucât aceștia sunt persoanele care cunosc cel mai bine situația reală din cadrul instanțelor și parchetelor din circumscripția lor și astfel ar putea fi remediate multe situații cu care se confruntă astăzi sistemul judiciar.

Robert Williams: Este jurisprudența răspunderii disciplinare una unitară, restrictivă ori ce nemulțumește în rândul corpului judecătorilor și al procurorilor?

 Jud. Ioan Gârbuleț: Din punctul meu de vedere, nu există o jurisprudență unitară în materia răspunderii disciplinare, cu toate că ar trebui să existe, având în vedere că acțiunea disciplinară se judecă numai de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, iar recursul de către Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Susțin acest lucru pentru că atunci când am scris Tratatul privind răspunderea disciplinară a magistraților am analizat întreaga jurisprudență a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii și a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie disciplinară publicată între anii 2005-2020.

Acesta cred eu că este motivul real de nemulțumire în rândul magistraților sancționați disciplinar, întrucât în situații similare se adoptă soluții diferite.

Robert Williams: Tratatul privind răspunderea disciplinara a magistraților, așa cum menționați, primul de acest gen din Romania, cum ar putea fi transpus în educația juridică generala a societății și a profesioniștilor?

Jud. Ioan Gârbuleț: Din datele de care dispun eu, lucrarea constituie primul Tratat publicat în țara noastră care analizează în mod detaliat abaterile disciplinare ale magistraților, procedura de cercetare și de soluționare a acțiunii disciplinare, răspunderea magistraților pentru încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic, verificarea condiției privind buna reputație pentru judecătorii și procurorii în funcție, apărarea independenței și imparțialități judecătorilor și procurorilor și apărarea reputației profesionale a acestora, așa cum sunt reglementate în prezent de legile justiției.

Lucrarea însă se adresează în primul rând judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, inspectorilor judiciari, membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și asistenților judiciari, întrucât aceștia sunt vizați în mod direct de dispozițiile legale analizate.

Bineînțeles că lucrarea poate constitui un instrument util de lucru și pentru alte profesii juridice dar, în același timp, și pentru toți cei care sunt interesați, într-o formă sau alta, de cunoașterea situațiilor pentru care un magistrat poate răspunde disciplinar.

Robert Williams: Sunteți un om activ și implicat ca judecător în cadrul Curții de Apel Tg. Mureș, Secția Penală, cum ajungeți sa fiți atât de vizibil și preocupat de executarea silită, de mediul universitar și alte preocupări științifice?

Jud. Ioan Gârbuleț: Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să precizez faptul că în perioada în care am fost judecător la nivel de judecătorie am judecat atât în materie civilă cât și în materie penală, la vremea respectivă nu existau secții la judecătorii, iar la tribunal mi-am desfășurat activitatea la secția civilă. Așadar, cred că eu stăpânesc într-o anumită măsură și dreptul penal și dreptul civil.

Mi-am dat seama încă de când am intrat în magistratură că executarea silită reprezintă cenușăreasa dreptului procesual civil, atenția fiind concentrată foarte mult pe faza de judecată, iar această materie era neglijată. Totodată, la aceea vreme lucrările și studiile publicate în acest domeniu erau extrem de puține.

În acea perioadă executarea silită se realiza prin intermediul instanțelor de executare, iar executorii judecătorești funcționau în cadrul instanței de judecată, fiind desemnat un judecător care supraveghea această activitate. Eu am fost unul dintre acești judecători.

Mai târziu, după ce în anul 2001 profesia de executor judecătoresc a devenit o profesie liberală, ce se desfășura în cadrul unor birouri independente de instanțele judecătorești, o anumită perioadă de timp am activat în cadrul corpului de control al ministrului justiției, unde, între altele, m-am ocupat de controlul activității profesionale a executorilor judecătorești.

Trebuie să precizez faptul că, potrivit art. 62 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, Ministerul Justiției, prin inspectorii generali de specialitate, exercită controlul profesional al executorilor judecătorești.

Timp de câțiva ani am fost lector la Centrul Național de Pregătire și Perfecționare al Executorilor Judecătorești, fiind titularul disciplinei „Organizarea și exercitarea profesiei de executor judecătoresc”, astfel că am scris prima lucrare în această materie, iar apoi, datorită problemelor pe care le-am identificat în practică, am elaborat, împreună cu un executor judecătoresc, un ghid practic de executare silită, publicat în două ediții. Odată cu apariția unui nou Cod de procedură civilă, am publicat, în colaborare cu un alt judecător, un Tratat teoretic și practic de executare silită, în două volume, de aproape 2.500 de pagini. Următoarele lucrări în acest domeniu au venit de la sine, astfel că am încercat să acopăr cât mai bine această materie. Totodată, de-a lungul vremii am publicat zeci de articole și studii în materia executării silite, iar teza mea de doctorat se ocupă de cercetarea aceluiași domeniu.

Referitor la întrebarea dumneavoastră, eu am ferma convingere că dacă ești pasionat de ceea ce faci, activitatea profesională poate fi îmbinată destul de ușor cu activitatea didactică și cu activitatea științifică, lucru pe care eu l-am făcut, cred că destul de bine.

Robert Williams: Stimate domnule judecător Ioan Gârbuleț, Agenția Britanica de Știri News247WorldPress vă mulțumește pentru întreaga carieră și reamintim cititorilor faptul ca ați fost distins cu ,,Legal Awards 2021” de către News247WorldPress. Vă invităm în interviurile News247WordlPress atât de des cât timpul vă permite.

 Jud. Ioan Gârbuleț: Vă mulțumesc pentru distincția acordată, precum și pentru invitația de a participa la interviurile News247WordlPress.

Interviu realizat de Robert Williams, Editor in Chief, și David William, Editor, cuprins în seria Interviurile News247WorldPress