Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Sau despre infracţiunea de omisiunea declarării unor informaţii

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

2. Elementul material al infracțiunii de omisiunea declarării unor informații. Cerințe esențiale

Deși denumirea marginală a infracțiunii prevăzute la art. 352¹ C.pen este „Omisiunea declarării unor informații”, elementul ei material constă în omisiunea de a divulga informații. Este vorba, așa cum spuneam, de o infracțiune omisivă (proprie), întrucât legiuitorul penal este cel care impune obligația divulgării, elementul material constând într-o omisiune. Spre deosebire de alte infracțiuni omisive menționate mai sus care au ca element material tot omisiunea (ex. art. 203, 266, 267 C.pen.), legiuitorul nu a impus un termen în acest sens (ex. „de îndată”). În mod evident însă, exact ca în cazul acelor infracțiuni, o divulgare târzie echivalează cu o omisiune de divulgare. Presa a semnalat deja cazuri în care persoane internate în spital au spus, prea târziu din păcate, că au călătorit în zone afectate de CoVid-19 ori că au intrat în contact cu persoane care veneau din aceste zone.

O problemă importantă se referă la informațiile care, în concepția legiuitorului, ar trebui divulgate. În mod nefericit, s-a folosit noțiunea de „unele informații esențiale”. În ceea ce privește noțiunea de „informații esențiale”, lucrurile pot fi ușor explicate, având și exemplul noțiunii identice de la art. 273 alin. (1) C.pen. Ar intra aici, de pildă, informații privind identitatea persoanelor cu care a avut legătură autorul infracțiunii și modul de contact^[19], dar și perioada în care a avut loc intrarea în contact, locul în care a călătorit autorul, cine a mai fost de față la respectivele întâlniri etc. În cazul în care interpretarea dată textului de lege este că infracțiunea se poate comite doar cu prilejul unei declarații pe care autorul trebuie să o dea, atunci informațiile esențiale vor viza doar aspectele cu privire la care acesta este întrebat.

De neînțeles este însă adăugarea, în textul de lege, a termenului „unele”. Ce reprezintă așadar sintagma „unele informații esențiale”? Dacă sunt esențiale, nu ar trebui divulgate toate? Va reprezenta infracțiune divulgarea faptului că a existat contact cu o persoană care ulterior s-a dovedit a fi infectată și care merge în continuare la serviciu, fără ca autorul să îi precizeze și numele? Practica judiciară va fi nevoită să dea o interpretare de la caz la caz a sintagmei folosite de legiuitor. În opinia mea, ar fi fost suficient ca fapta să sancționeze omisiunea divulgării informațiilor esențiale (cel mai probabil acesta a fost și sensul avut în vedere); din păcate, de la a dori la a face, legea penală este alterată.

Potrivit textului de lege, destinatarii informațiilor sunt cadrele medicale sau alte persoane dintre cele prevăzute în art. 175 C.pen. sau o unitate în care acestea își desfășoară activitatea. Cu excepția „cadrelor medicale”, formularea este identică cu cea folosită în art. 326 C.pen., ceea ce arată, o dată în plus, apropierea de acest text de lege.

Doctrina a arătat că „este discutabilă situația cadrelor medicale din sistemul sanitar privat, însă în ceea ce ne privește considerăm că textul nu distinge, iar utilitatea sa este și protejarea acestor cadre medicale. Totodată, este irelevant că persoana alege să meargă la camera de gardă a unui spital public sau privat, unde are un abonament personal, rațiunea incriminării fiind identică”^[20]. Nu credem, într-adevăr, că legiuitorul a vrut să excludă medicii din sistemul privat din textul de lege. Este adevărat că se folosește sintagma „cadre medicale sau alte persoane dintre cele prevăzute în art. 175”, dar practica judiciară cunoaște numeroase decizii în care s-a stabilit că medicul angajat care funcționează în cadrul unei societăți comerciale care are contract de prestări servicii medicale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este funcționar public în sensul art. 175 alin. (2) teza a II-a^[21].

Considerăm totodată că textul de lege poate conduce și la alte situații bizare. Ar urma să se rețină infracțiunea prevăzută de art. 352¹ C.pen. dacă, de exemplu, un funcționar bancar (funcționar public în sensul art. 175 alin. (2) C.pen.^[22]) omite să divulge angajatorului său (care este, pe cale de consecință, o unitate în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționari publici) posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă – cel mai probabil, cu CoVid-19, în contextul actual, dar, în condiții „normale”, s-ar reține infracțiunea dacă, de pildă nu funcționarul bancar nu declară că a avut contact sexual neprotejat cu o persoană infectată cu virusul HIV sau bolnavă de sifilis? În această a doua ipoteză (de „normalitate”, iar nu de pandemie cu CoVid-19), la ce i-ar putea servi băncii o astfel de informație? Desigur, nu aceasta pare a fi fost rațiunea textului de lege, dar așa a ieșit. Sau…„așa trebuie să fie”?

3. Urmarea imediată a infracțiunii

Infracțiunea prevăzută la art. 352¹ C.pen. este, de bună seamă, o infracțiune de pericol, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru sănătatea publică. Pericolul este unul abstract și decurge din simpla omisiune de divulgare. Legiuitorul nu cere, așadar, să se dovedească vreun risc de infectare a altor persoane ori răspândirea unei boli infectocontagioase [așa cum prevede, de pildă, la art. 352 alin. (2) C.pen.]. Din acest punct de vedere, reglementarea este firească.

4. Forma de vinovăție

În fine, se cuvine a fi precizat că infracțiunea prevăzută la art. 352¹ C.pen. se poate comite numai cu intenție (directă sau indirectă). De regulă, fapta se comite cu intenție indirectă, pentru că făptuitorul nu urmărește să producă o stare de pericol pentru sănătatea publică, ci acceptă o astfel de posibilitate din diverse motive (pentru a nu fi nevoit să intre în carantină, pentru a nu fi plasat într-o secție de infecțioase la spital etc.).

Pentru întregirea laturii subiective trebuie îndeplinită și o cerință esențială, care constă în cunoașterea, de către autorul infracțiunii, a posibilității de a fi intrat în contact cu persoană infectată cu o boală infectocontagioasă. În absența acestei împrejurări, fapta nu va constitui infracțiune, ca efect al erorii (de pildă, autorul a primit vizita la domiciliu a unui medic, ulterior a început să se simtă rău, iar când a fost transportat la spital, a declarat că nu a intrat în contact cu o persoană infectată cu CoVid-19, fără a ști că, între timp, respectivul medic fusese diagnosticat cu infecția).

***

Ar fi dificil să tragem o concluzie despre o infracțiune la două săptămâni de la introducerea ei în Codul penal. Poate că deficiențele pe care am încercat să le semnalez în acest material vor fi remediate de practica judiciară; poate că se vor ridica excepții de neconstituționalitate de îndată ce dosarele având un astfel de obiect vor ajunge în instanță sau poate că legiuitorul va reveni, în viitorul apropiat, pentru a corecta cel puțin o parte din aspectele care vor fi, cu siguranță, sesizate în literatura de specialitate. Oricum ar fi, pe viitor ar fi preferabil ca modificările aduse Codului penal, chiar atunci când sunt cu adevărat urgente ori justificate de instituirea stării de urgență, să se facă după o chibzuire temeinică, pentru a nu ajunge în situația ca autorii unor fapte cât se poate de periculoase să găsească diferite „portițe” de eludare a răspunderii penale, dar nici ca textele de incriminare să se aplice unor situații care, în mod evident, nu ar trebui să intre sub incidența acestora.

^[19] Pentru aceste exemple, a se vedea G.A. Lazăr, Modificările propuse…, cit. supra.

^[20] A se vedea G.A. Lazăr, Modificările propuse…, cit. supra.

^[21] În decizia I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 13 din 12 septembrie 2018 (M.Of. nr. 939 din 7 noiembrie 2018), prin care s-a respins ca inadmisibilă sesizarea prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept „dacă medicul care funcționează în cadrul unei societăți comerciale care are contract de prestări servicii medicale cu CNAS, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută de disp. art. 175 alin. (2) teza a II-a din Codul penal”, s-au reținut totodată următoarele: „în urma consultării instanțelor de judecată, s-a evidențiat opinia majoritară potrivit căreia medicul care funcționează în cadrul unei societăți comerciale care are contract de prestări servicii medicale cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcționarilor publici prevăzută de dispozițiile art. 175 alin. (2) teza a II-a din Codul penal. În acest sens au opinat curțile de apel: Brașov, București, Galați, Iași, Timișoara; tribunalele: Arad, Bacău, Brașov, București, Călărași, Caraș-Severin, Giurgiu, Ialomița, Maramureș, Neamț, Timiș, judecătoriile: Turnu Măgurele, Videle, Baia Mare, Roșiori de Vede, Alexandria, Roman, Reșița și judecătoriile sectoarelor 1, 2, 3 și 4 București. În argumentarea opiniei exprimate, instanțele mai sus amintite au precizat, în esență, că medicul din cadrul cabinetului individual, având contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, exercită un serviciu de interes public, respectiv asigurarea sănătății publice, serviciu remunerat în mod exclusiv de către stat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, fiind supus astfel controlului ori supravegherii autorității publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, motiv pentru care are calitatea de funcționar public în accepțiunea textului legal menționat.”

^[22] A se vedea I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizia nr. 18 din 30 mai 2017 (M.Of. nr. 545 din 11 iulie 2017).