Toamna se numără… scumpirile

1 sept. 2021
Vizualizari: 541

„70% din populația adultă a Uniunii Europene a fost vaccinată complet”, anunță Comisia Europeană.

„În total, peste 256 de milioane de adulți din UE au în prezent o schemă completă de vaccinare. În urmă cu șapte săptămâni, Comisia și-a îndeplinit, înainte de termen, obiectivul privind livrarea: să furnizeze statelor membre, până la sfârșitul lunii iulie, doze suficiente de vaccin pentru vaccinarea completă a 70% din populația adultă din UE”, notează România liberă.

România liberă redă și declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe această temă: „Vaccinarea completă a 70% dintre adulții din UE deja din luna august este o mare realizare. Strategia UE de a avansa împreună dă rezultate și poziționează Europa în avangarda luptei mondiale împotriva COVID-19. Însă pandemia nu s-a încheiat. Este nevoie să facem mai mult. Îi îndemn pe toți cei care pot fi vaccinați să se vaccineze. În plus, trebuie să ajutăm și restul lumii să se vaccineze. Europa va continua să își sprijine partenerii în acest efort, în special țările cu venituri mici și medii”.

Dar, dincolo de declarațiile politice, reținem un avertisment al Organizației Mondiale a Sănătății, care atenționează asupra potențialei creșteri a numărului de decese în Europa, provocate de COVID-19.

„Organizația Mondială a Sănătății consideră «fiabilă» o proiecție care preconizează 236.000 de decese suplimentare din cauza Covid-19 în Europa, până în decembrie, anunța luni directorul regional OMS Hans Kluge, care se declară îngrijorat de o stagnare recentă a ritmului vaccinării pe acest continent”, relatează AFP, citată de News.ro.

„«În ultimele șase săptămâni, (ritmul vaccinării) a scăzut cu 14%, din cauza unei lipse de acces la vaccinuri, în anumite țări, și a unei lipse a acceptării vaccinurilor, în altele», a anunțat, pe Twitter, Kluge”, scrie News.ro.

„Trei sferturi dintre membrii personalului medical din Europa au fost vaccinate, însă în unele țări este vaccinat doar un singur membru al personalului medical din zece, potrivit OMS”, mai notează News.ro.

La București, creșterea facturilor la energie, mult peste așteptările guvernanților, este principala temă din presă. Ministrul energiei, Virgil Popescu, a anunțat că Guvernul va compensa facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, începând cu 1 noiembrie 2021.

„«Guvernul va compensa facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, începând cu 1 noiembrie», a anunțat, marți, ministrul energiei, Virgil Popescu. Potrivit acestuia, 4,5 milioane de gospodării, peste 10 milioane de români, consumă până în 1.000 de kWh pe an”, informează Agerpres, citată de Libertatea.

Pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumul mediu și vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie și se termină la 31 martie”, a precizat ministrul Virgil Popescu, scrie Libertatea.

Presa a semnalat în ultimele zile mai multe cazuri în care unii clienți ai companiilor de energie au primit facturi nejustificat de mari.

„«Nu poți să trimiți în decurs de câteva zile facturi de 27.000, de 11.000, de 6.000, de 2.000 într-o zonă unde distribuția ar trebui să fie corectă ca peste tot. Așa ceva este inadmisibil!» a declarat ministrul Virgil Popescu”, notează Evenimentul Zilei.

„Oamenii aceia trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că nu se pot juca cu soarta românilor și nu se pot juca cu facturi. Nu poți să trimiți în decurs de câteva zile facturi de 27.000, de 11.000, de 6.000, de 2.000 într-o zonă unde în mod normal distribuția ar trebui să fie corectă ca peste tot. Așa ceva este inadmisibil! Asta mă face pe mine să cred că este foarte bine ceea ce am propus în această ședință de a modifica legea energiei electrice și a gazelor naturale pentru că, vorbim practic de 3-4 citiri greșite, eronate, la același distribuitor pe aceeași zonă și trebuie înăsprită legea. Să înțeleagă toți pentru totdeauna că nu te poți juca așa cu românii. Vom modifica de la amenzile care sunt mici la amenzi la cifra de afaceri. Greșești o dată, se înțelege, dar tu greșești repetat și cu zeci de mii de lei”, a mai spus ministrul Virgil Popescu, scrie Evenimentul Zilei.

Presa mai scrie că statul se împrumută din nou, de această dată la populație.

„Ministerul Finanțelor emite, începând cu 1 septembrie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,75% și 4,15%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 1-28 septembrie 2021 de la unitãțile Trezoreriei Statului; între 1-27 septembrie 2021 pentru mediul urban și 1-24 septembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Națională Poșta Română”, scrie România liberă.

Seară frumoasă!

Toamna se numără… scumpirile was last modified: septembrie 1st, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: