Tipicitatea faptei de transport neautorizat al materialelor lemnoase. Inexistența unei definiții legale a documentelor specifice la data faptei și incidența recursului în casație
- Legea nr. 46/2008: art. 68 alin. (1)
- NCPP: art. 275 alin. (2)
- NCPP: art. 433
- NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
- NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1
Prin sentința penală nr. 130 din 25.05.2023, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 15000 RON amendă (200 de zile amendă cuantumul unei zile amendă fiind suma de 75 RON) pentru săvârșirea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documentele specifice de transport, prevăzută de art. 68 alin. (2)^1 din Legea nr. 46/2008.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen. privitoare la cazurile ce atrag înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 89/RC din 15 februarie 2024)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.
Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocând că, la data de 27.10.2020, fapta inculpatului nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa, întrucât în perioada 08.09.2020 – 31.10.2020, dispozițiile art. 68 alin. (2)^1 din Legea nr. 46/2008 nu erau aplicabile deoarece sintagma „documente specifice de transport” nu a avut o definire/interpretare legală, avizul de însoțire a materialului lemnos fiind introdus în legislație prin H.G. nr. 497/2020, intrată în vigoare la 31.10.2020.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” vizează „acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)”. (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanței de fond, confirmată de instanța de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 68 alin. (2)^1 din Legea nr. 46/2008.
În fapt, instanțele de fond și apel au reținut că, în ziua de 27.10.2020, în jurul orei 16:45, inculpatul A. a transportat cu ansamblul auto format din autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, și remorca cu nr. de înmatriculare x, cantitatea de 38,73 mc material lemnos, fără documente specifice de transport.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Potrivit art. 68 alin. (2)^1 din Legea nr. 46/2008 (introdus prin Legea nr. 197/2020, publicată în Monitorul Oficial din data de 11 septembrie 2020), „transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documentele specifice de transport prevăzute la alin. (1), constituie infracțiune și se sancționează cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni la un an și cu confiscarea materialelor lemnoase care fac obiectul transportului”. Conform alin. (1) al aceleiași norme, „materialele lemnoase, indiferent de proveniența lor, se transportă numai însoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței acestora”.
Contrar susținerilor recurentului inculpat, cu referire la H.G. nr. 497/2020, în sensul că a fost pus în situația de a prezenta documente justificative care nu erau prevăzute de lege la data săvârșirii faptei, Înalta Curte constată că, la 27.10.2020, era aplicabilă H.G. nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, act normativ care s-a aflat în vigoare până la data de 29 ianuarie 2021, fiind abrogat prin art. IV din H.G. nr. 923/2020 la data de 30 ianuarie 2021.
Prin urmare, analizând motivele de recurs în casație, prin prisma normelor legale în vigoare la data săvârșirii faptei, respectiv 27.10.2020, Înalta Curte constată că nu sunt reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.
Ca atare, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 68 alin. (2)^1 din Legea nr. 46/2008.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 974/A din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.