Termenul de formulare a cererii de retrocedare. Decăderea din dreptul de a solicita instanţei soluţionarea cererii privind dosarul de despăgubire

• Legea nr. 165/2013: art. 21
• Legea nr. 165/2013: art. 34
• Legea nr. 165/2013: art. 35 alin. (3)
• NCC: art. 1357
• NCPC: art. 22 alin. (6)
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 477
• NCPC: art. 488 pct. 6
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPC: art. 9 alin. (2)

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la data de 22 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în valoare de 300.000 euro pentru terenul în suprafață de 1800 mp aflat pe platforma B., unde se află un parc industrial.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a susținut că nu a solicitat soluționarea dosarului de despăgubire, ci acordarea sumei de 300.000 euro pentru tergiversarea trimiterii dosarului la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, instituție cu care înțelege, de asemenea, să se judece în contradictoriu, conform cererii depuse la dosarul Tribunalului Argeș.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 51 din 21 ianuarie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului ce face obiectul dosarului de despăgubire nr. x/2012, pentru care s-a întârziat excesiv soluționarea. Reclamanta a menționat expres în fața instanței de fond că nu dorește obligarea pârâtelor la soluționarea dosarului administrativ, ci la plata daunelor pentru soluționarea dosarului cu întârziere. Având în vedere precizarea făcută, tribunalul a constatat că este învestit cu soluționarea unei acțiuni în pretenții întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

Prin sentința civilă nr. 382 din 27 februarie 2019, instanța de fond a considerat că, în situația în care entitatea învestită de lege nu a emis decizia în termenul prevăzut de art. 34 din Legea nr. 165/2013, reclamanta avea posibilitatea de a se adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la data de 25.08.2016, pentru a solicita soluționarea dosarului de despăgubire. Cum însă reclamanta nu a uzat de această posibilitate, apare a fi la acest moment decăzută din dreptul de a solicita instanței soluționarea cererii.

Totodată, prima instanță a constatat că reclamanta a înțeles să formuleze o acțiune prin care să pretindă acoperirea unui prejudiciu invocat a avea o valoare de 300.000 euro pentru nesoluționarea dosarului, prejudiciu neprecizat a avea un caracter material sau moral, și că, în litigiul de față, nu sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale afirmate. Tribunalul a reținut că reclamanta a probat exclusiv săvârșirea unei fapte ilicite de către intimate, acestea nesoluționând în termen dosarul administrativ, nu și celelalte condiții cerute de art. 1357 C. civ. aceasta a afirmat un disconfort psihic ce i-ar fi fost cauzat, fără a explicita în mod concret în ce ar fi constat acesta și modalitatea în care i-a afectat existența (ca atare, numai în situația în care ar fi probat în mod efectiv existența prejudiciului moral s-ar fi putut face o evaluare a întinderii acestuia în raport elementele de fapt concrete și dovedite).

Prin apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta a arătat că tribunalul a refuzat să judece cererea sa pe fond conform art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, transformând-o în mod greșit dintr-o cerere de retrocedare în echivalent, făcută în temeiul Legii nr. 165/2013, într-o acțiune în pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ.

Reclamanta a susținut că nu a pretins că ar fi suferit un disconfort psihic, că instanța de fond a confundat daunele cu punctele din art. 21 din Legea nr. 165/2013 și că nu i-a permis să își susțină cererea pentru a lămuri din ce categorie de folosință face parte terenul, respectiv curți-construcții.

În consecință, a solicitat casarea sentinței și obligarea pârâtelor să-i plătească cu titlu de despăgubiri compensatorii suma de 300.000 euro (transformată în puncte la data soluționării dosarului), pentru un teren în suprafața de 1800 mp, aflat pe platforma B., conform Legii nr. 165/2013.

Prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat că hotărârea apelată este pronunțată cu respectarea principiului disponibilității, conform art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., și că, întrucât reclamanta nu a formulat critici pe fond cu privire la soluționarea cererii din perspectiva temeiului juridic reținut a fi incident în cauză, nu va analiza legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin raportare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.

Cu privire la susținerile conform cărora operează excepția tardivității formulării cererii privind soluționarea dosarului administrativ, curtea a reținut că aceste considerente excedează limitelor învestirii, analiza asupra intervenirii decăderii reclamantei din dreptul de a solicita soluționarea pe fond a dosarului de despăgubiri din perspectiva art. 35 din Legea nr. 165/2013 putând fi efectuată numai în cadrul unui litigiu cu un obiect expres formulat în acest sens.

Prin cererea de recurs, invocând incidența art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a motivat hotărârea prin considerente străine de natura cauzei, reținând că aceasta nu a formulat critici pe fond cu privire la soluționarea cererii, din perspectiva temeiului juridic considerat a fi incident, sens în care nu a mai analizat legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect, observă că susținerile recurentei nu sunt fondate, hotărârea recurată fiind corect argumentată în fapt și în drept, în limitele învestirii instanței de apel conform art. 477 C. proc. civ., neexistând motive străine de natura cauzei, dezlegarea dată de curte problemelor de drept deduse judecății în apel fiind pe deplin și coerent susținută de considerente care conduc la soluția din dispozitiv.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța de apel și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză.

Astfel, fiind sesizată cu o critică ce viza încălcarea principiului disponibilității (în sensul că instanța de fond a schimbat obiectul dedus judecății, adică ceea ce se pretinde prin cerere, și cauza, adică temeiul juridic al acțiunii, pronunțăndu-se prin raportare la dispozițiile art. 1357 C. civ., iar nu prin prisma prevederilor din Legea nr. 165/2013), instanța de apel a verificat în ce măsură, potrivit art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul fondului s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, față de obiectul și limitele procesului, stabilite prin cererile recurentei.

Or, faptul că instanța de apel a constatat, raportat la conținutul cererii expres precizate de recurentă la judecata în fond, că tribunalul a dat o corectă calificare juridică actelor și faptelor deduse judecății, examinând cererea din perspectiva prevederilor art. 1357 C. civ., nu este echivalent cu o motivare străină de pricinii, de natură să conducă la concluzia nemotivării deciziei recurate conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care să facă aplicabil motivul de casare invocat.

De altfel, potrivit art. 477 C. proc. civ., instanța de apel nu putea proceda la o nouă judecată în fond decât în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelantă, așa cum rezultă din adagiul tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce nu s-a supus apelului trecând în puterea lucrului judecat.

În acest context, în mod corect a considerat instanța de apel că nu este învestită să analizeze legalitatea și temeinicia hotărârii apelate prin raportare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, caz în care motivele din recurs în legătură cu aplicarea greșită a art. 1357 C. civ. (ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) urmează a fi înlăturate, fiind formulate omisso medio.

În ceea ce privește critica legată de formularea în termen a cererii de retrocedare, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, în motivarea hotărârii, că în cuprinsul considerentelor sentinței apelate sunt inserate constatările în sensul că termenul prevăzut de art. 34 din Legea nr. 165/2013 a expirat și, întrucât a fost depășit termenul de 6 luni prevăzut de art. 35 din același act normativ, în care reclamanta putea solicita instanței soluționarea cererii, apare că aceasta ar fi decăzută din dreptul de a formula o astfel de acțiune.

Cu toate acestea, a apreciat că „aceste considerente excedează limitelor învestirii instanței, analiza asupra intervenirii decăderii reclamantei din dreptul de a solicita soluționarea pe fond a dosarului de despăgubiri, din perspectiva prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, putând fi efectuată numai în cadrul unui litigiu cu un obiect expres formulat în acest sens”.

Prin urmare, reține Înalta Curte, instanța de apel nu a dat eficiență juridică raționamentului expus de instanța de fond cu privire la termenul de formulare a cererii de retrocedare, considerând că acesta nu poate fi valorificat decât în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozițiile speciale din Legea nr. 165/2013, iar nu în prezentul litigiu, împrejurare care nu poate conduce la vătămarea drepturilor recurentei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1340 A din 3 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Sursa informației: www.scj.ro.