Termenul de contestare a actelor întocmite de executorul judecătoresc potrivit legislaţiei Republicii Moldova

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. Preliminarii

Stabilitatea relațiilor sociale necesită o examinare rapidă și eficientă a conflictelor care apar în mod firesc între subiecții circuitului civil și economic, conflicte care adesea îmbracă forma litigiilor judiciare. Sarcina procedurii civile este de a oferi certitudine unei situații incerte. Sau, pentru soluționarea acestei probleme, drept imperioasă, apare necesitatea stabilirii unor termene procesuale concrete. Scopul implementării termenelor procesuale fiind de a asigura coraportul optim dintre eficiența și calitatea activității judiciare. ^[1]

Articolul 6 § 1 al CtEDO, în partea relevantă, prevede: „Orice persoană are dreptul la judecarea … în termen rezonabil, de către o instanță . . . care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații penale îndreptate împotriva sa. ”.

Prin urmare, dat fiind faptul că, executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță de judecată trebuie, privită ca o parte integrantă a „procesului” în sensul Articolului 6 CtEDO^[2], este evident că și executarea silită a documentelor executorii să fie efectuată într‑un termen rezonabil.

Astfel, potrivit practicii CtEDO în ceea ce privește determinarea respectării și/sau a încălcării dreptului la executarea hotărârii judecătorești într‑un termen rezonabil, instanțele de judecată trebuie să țină cont de următoarele criterii: 1) complexitatea procedurii; 2) comportamentul părților; precum și 3) obiectul deciziei care urmează a fi executată^[3].

În același sens, art. 70, alin. (1) din Codul de executare al Republicii Moldova (în continuare – CE), prevede că, documentul executoriu va fi executat în termenul indicat în el sau, în cazul în care nu este indicat, într‑un termen rezonabil, criteriile de determinare a termenului rezonabil sânt: 1) complexitatea procedurii de executare, 2) comportamentul participanților la procedura de executare, 3) interesul creditorului și 4) conduita executorului judecătoresc.

În acest context, ținem să menționăm că odată cu adoptarea Legii nr. 87/2011^[4] a fost creat un remediu intern privind apărarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Astfel, potrivit legii menționate, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i‑a fost încălcat dreptul la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești poate adresa în instanță de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări și repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condițiile stabilite de legea respectivă și de legislația procesuală civilă.

De asemenea; ținem să atragem atenția asupra faptului că, potrivit practicii CtEDO în materia executării împotriva Moldovei s‑a reliefat faptul că, de obicei, depășirea termenului de un an de zile de la momentul înaintării documentului executoriu spre executare silită constituie o încălcare a dreptului la executarea hotărârii judecătorești în termen rezonabil^[5]. Totuși în unele cauze speciale, în care obiectul executării reprezintă unele drepturi sensibile ale creditorului în procedura de executare, cum ar fi: litigii de muncă și reîncadrare la serviciu sau plata salariilor, compensațiilor, acordarea de spații locative însoțită de evacuarea altor persoane, înregistrarea unor drepturi etc., poate constitui o încălcare a termenului rezonabil chiar dacă procedura de executare a durat mai puțin de un an de zile de la prezentarea documentului executoriu spre executare.

Astfel, reieșind din necesitatea respectării dreptului la executarea hotărârii judecătorești într‑un termen rezonabil, legislația execuțională reglementează un șir de termene procedurale, care în funcție de natura, scopul, rolul și subiecții vizați pot fi clasificate în diferite categorii. Însă în prezenta lucrare ne vom referi doar asupra termenilor de contestare a actelor executorului judecătoresc^[6].

2. Regimul termenelor de contestare a actelor executorului judecătoresc conform Codului de executare al Republicii Moldova

Potrivit regulii generale stabilite la art. 162, alin. (2) CE, actul de executare întocmit de executorul judecătoresc poate fi contestat de participanții la procesul de executare în termen de 15 zile de la data săvârșirii lui ori a refuzului de a săvârși anumite acte, totodată, terții care nu au participat la procesul de executare pot contesta actele de executare, întocmite de executorul judecătoresc, în termen de 15 zile de la data la care au aflat ori trebuiau să afle despre aceste acte.

De asemenea, de la regula respectivă, Codul de executare reglementează și o serie de excepții, pentru anumite categorii de acte ale executorului judecătoresc, astfel, de exemplu, art. 66 alin. (2) CE stabilește un termen de 10 zile pentru contestarea încheierilor emise de executor, cu excepțiile prevăzute de lege.

Astfel, în termen de 10 zile se vor contesta:

‑ încheierea privind încasarea cheltuielilor de executare sau refuzul de emitere a unei astfel de încheieri (art. 36, alin. (7) CE);

‑ încheierea de intentare a procedurii de executare (art. 60, alin. (4) CE) se contestă doar de debitor;

‑ încheierea privind refuzul de a primi documentul executoriu spre executare (art. 61, alin. (3) CE) se contestă de creditor;

‑ încheierea de strămutare a documentului executoriu (art. 32, alin. (2) CE);

‑ încheierea prin care s‑a soluționat recuzarea reprezentantului (art. 51, alin. (5) CE);

‑ încheierea privind asigurarea executării documentului executoriu (art. 63, alin. (2) CE);

‑ încheierea de amânare a executării (art. 76 CE);

‑ încheierea de încetare a procedurii de executare (art. 84, alin. (3) CE);

‑ încheierea de restituire a documentului executoriu (art. 86, alin. (4) CE);

‑ încheierea de ridicare a sechestrului de pe bunuri (art. 140, alin. (7) CE);

‑ încheierea privind transmiterea bunului după licitația repetată (art. 140, alin. (9) CE);

‑ încheierea de încetare a vânzării bunurilor în legătură cu achitarea datoriei (art. 141 CE);

‑ încheierea de calculare a dobânzilor, penalităților și altor sume rezultate din întârzierea executării (art. 24, alin. (2) CE).

Pentru unele încheieri emise de executorul judecătoresc, legea stabilește un termen special de contestare, drept exemplu, putem menționa:

‑ încheierea de suspendare obligatorie a executării (art. 78 CE ) se contestă în termen de 15 zile;

‑ încheierea privind refuzul corectării erorilor materiale și formale poate fi contestată în decursul a 5 zile de la comunicare (art. 65, alin. (4) CE);

‑ încheierea privind suspendarea executării documentului executoriu poate fi contestată în termenul general de 15 zile (art. 78, alin. (5) CE);

Iar, potrivit art. 142, alin. (1) CE, creditorul, debitorul și/sau persoanele care au participat la licitație pot contesta procesul‑verbal de desfășurare a licitației în termen de 15 zile de la data desfășurării, iar potrivit alin. (3) același articol, terții care nu au participat la licitație pot cere anularea rezultatelor ei, în termen de 2 luni de la data când trebuiau să afle despre desfășurarea licitației, persoanele respective nu vor putea fi repuse în termenul de contestare dacă, din data desfășurării licitației, a trecut mai mult de 1 an, acesta din urmă fiind un termen de decădere.

De asemenea, o altă excepție de la regula generală prevăzută de art. 162, alin. (1) CE, este faptul că procesul‑verbal de sechestrare și ridicare a bunurilor se contestă în termen de 7 zile de la data întocmirii sau comunicării (art. 118 alin. (5) CE).

Totodată, indiferent de natura actului, acțiunii și/sau inacțiunii executorului judecătoresc și termenul special sau general de contestare a acestora, art. 161, alin. (2) CE, prevede că, actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârșirii lor au trecut mai mult de 6 luni. În aceiași ordine de idei, potrivit art. 162, alin. (2) CE, persoana nu poate fi repusă în termen dacă din data emiterii sau a refuzului emiterii actului contestat au trecut mai mult de 6 luni.

Astfel, la prima vedere s‑ar părea că, termenul de decădere stabilit la art. 161, alin. (2) CE și art. 162, alin. (2) CE, este unul legitim și se raliază perfect cu practica CtEDO în materia respectării termenului rezonabil de executare silită a hotărârilor judecătorești, or, scopul implementării acestuia, a fost anume de a impune un rol activ participanților la procedura de executare silită, pe deoparte, iar pe de altă parte de a întări principiul securității raporturilor juridice (în sensul evitării situațiilor în care unii participanți la procedura de executare silită în mod intenționat tergiversează executarea prin contestarea tuturor actelor executorului judecătoresc, sau, înaintează contestații, după ce deja executarea a avut loc).

În pofida cauzei aparent legitime a reglementării enunțate, termenul de decădere de 6 luni, a trezit atât în practică, cât și în teorie o serie de polemici și dezbateri, sau, în jurisprudență, s‑au atestat numeroase cazuri în care, justițiabilii se pomeneau cu proceduri de executare silită intentate în privința acestora, sau a bunurilor lor, cu sechestre aplicate pe bunurile ce le aparțin, sau mai grav, cu proprietatea deja înstrăinată de executorul judecătoresc – despre care aflau mai târziu de 6 luni din momentul întocmirii/săvârșirii etc., neavând nici un remediu de contestare a legalității actelor respective, în virtutea termenului de decădere menționat.

Polemici care, după cum am menționat au culminat cu faptul că, reglementarea respectivă a constituit obiectul controlului de constituționalitate, în două rânduri, fiind dispuse două soluții total diferite. Astfel, încât, dacă prin Decizia nr. 55 din 6 septembrie 2016^[7], Curtea Constituțională a Republicii Moldova (în continuare – CC), a declarat inadmisibilă sesizarea privind controlul constituționalității reglementărilor respective, recunoscând astfel caracterul constituțional al acestora. Atunci, prin soluția cuprinsă în Hotărârea Curții Constituționale a Republicii Moldova nr. 8 din 05. 04. 2019^[8] s‑a declarat neconstituțională prevederea sus menționată, fiind instituită o nouă regulă, potrivit căreia: termenul pentru contestarea actelor emise de către executorii judecătorești în procedura de executare se va calcula potrivit regulilor stabilite de articolele 66 alin. (2) sau, după caz, 67 alin. (7) din Codul de executare – adică de la comunicare. Asupra cărora ne vom expune infra.

3. Constituționalitatea termenului de decădere reglementat de art. 161, alin. (2) și art. 162 alin. (2) CE

A) Decizia CC nr. 55 din 06. 09. 2016:

În motivarea excepției de neconstituționalitate prevederilor respective, autorul a susținut că articolele 161 alin. (1) și 162 alin. (2) din CE, care stabilesc imposibilitatea contestării, inclusiv repunerii în termenul de contestare, a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc dacă din momentul emiterii lor au trecut mai mult de 6 luni, încalcă dreptul de acces liber la justiție, garantat de articolul 20 din Constituție, și nu respectă principiul proporționalității, consacrat de articolul 54 din Constituție.

Astfel, autorul susține că articolele 161 alin. (1) și 162 alin. (2) din Codul de executare contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 20, 53 și 54 din Constituție.

Totuși, prin Decizia CC nr. 55 din 06. 09. 2016 sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 161 alin. (1) și 162 alin. (2) din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443‑XV din 24 decembrie 2004 a fost declarată inadmisibilă.

În susținerea soluției adoptate, CC a menționat că, referitor la invocarea încălcării articolelor 1 alin. (3), 4 și 7 din Constituție, în jurisprudența sa CC a reținut că aceste articole comportă un caracter generic și constituie imperative de ordin general‑obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări și nu pot constitui repere individuale și separate.

De asemenea, CC nu a putut reține critica textului legii în raport cu dispozițiile articolului 20 din Constituție privind accesul liber la justiție, întrucât textul legal ce face obiectul excepției nu împiedică justițiabilul să conteste actul de executare, instituind doar anumite termene care urmează a fi respectate.

CC a mai subliniat că, prin generalitatea formulării sale, art. 20 din Constituție permite accesul la justiție pentru apărarea oricărui drept sau libertăți și a oricărui interes legitim. Astfel, orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanța judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a‑și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime.

În același timp, cu referire la instituirea anumitor termene pentru exercitarea unui drept, CC a menționat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într‑un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, care include și instituirea unor termene, după expirarea cărora valorificarea dreptului nu mai este posibilă.

În același context, CC a mai menționat că nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea articolului 53 din Constituție, întrucât obligația părților de a‑și exercita drepturile în termenele stabilite de lege dau conținut ordinii de drept și reprezintă expresia celerității și fermității în ceea ce privește procedura de executare a hotărârilor judecătorești.