Archive

  • Data introducerii cererii de chemare în judecată. Măsuri reparatorii ce privesc imobile. Stabilirea competenței de soluționare

  • Dispunerea suspendării judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă

  • Critici privind administrarea unor probe, respingerea pretenţiilor în temeiul unor excepţii procesuale şi neanalizarea îndeplinirii unor condiţii ce decurg din dispoziţiile legale invocate de reclamantă ca temei juridic

  • Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare. Condiţii de admisibilitate

  • Competenţa teritorială este exclusivă în cazul contestaţiei la executare. Domiciliul sau sediul debitorului

  • Contradicție între decizia de recrutare a personalului din sursă externă şi impunerea unei condiţii de vechime. Admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii

  • Critici cu privire la situaţia de fapt sau la modalitatea în care instanţa de apel a evaluat probele administrate. Casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instaţa de apel

  • Cerere introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza

  • Soluţionarea cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare și altor incidente apărute în cursul executării silite

  • Solicitarea strămutării dosarului pentru motive de bănuială legitimă. Instanţa competentă material să soluţioneze cauza

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice