Tardivitatea recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării cererii de strămutare. Consecințele nerespectării termenului legal de exercitare a căii de atac
- NCPC: art. 181 alin. (1) pct. 2
- NCPC: art. 185 alin. (1)
- NCPC: art. 421 alin. (2)
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IV-a civilă la 6 iunie 2022, sub nr. x/2022, petentele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimații D., E., F., Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Gârbovi și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Ialomița, strămutarea dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Urziceni, pentru motive de bănuială legitimă.
Prin încheierea din camera de consiliu din 28 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, în raport de decesul intimatului D., a suspendat judecata cauzei în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea și introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia.
Prin rezoluția din 3 februarie 2023, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, stabilindu-se termen la 4 aprilie 2023, pentru discutarea perimării cererii de strămutare.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 477 din 15 februarie 2024)
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Examinând recursul în raport de excepția de tardivitate, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ. „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare”.
În speță, decizia recurată a fost pronunțată la 4 aprilie 2023, iar recursul a fost declarat la 5 iulie 2023, prin poștă electronică.
Raportat la datele speței, în conformitate cu art. 181 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ., termenul de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., pentru formularea recursului, s-a împlinit la 10 aprilie 2023.
Cum cererea de recurs a fost depusă la 5 iulie 2023, cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, a intervenit sancțiunea decăderii recurentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrge decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.
Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentele A., B. și C. împotriva deciziei nr. 46F din 4 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Sursa informației: www.scj.ro.