Cuvinte-cheie "Prejudiciu"

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Teren afectat de executarea unor lucrări pentru modernizarea unei artere de circulație în lipsa inițierii procedurii de expropriere. Acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Răspunderea Statului Român pentru prejudicii cauzate într-un proces penal. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 504 C. proc. pen. Consecințe. Inaplicabilitatea dispozițiilor de drept comun

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Executarea parţială a unui titlu executoriu. Acţiune în răspundere pentru acoperirea prejudiciului suferit. Momentul de la care curge termenul de prescripţie a dreptului la acţiune

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Măsuri ale Securităţii în perioada regimului comunist. Inaplicabilitatea Legii nr. 221/2009

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune în răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Dobândă legală aplicată despăgubirii. Condiţii

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Solicitare de acordare a daunelor morale. Necesitatea dovedirii existenţei prejudiciului moral

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Servitute de trecere. Posibilităţi multiple. Inadmisibilitatea alegerii arbitrare de către reclamant a locului de trecere

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Act administrativ emis pe baza unui act normativ a cărui executare este suspendată. Consecinţe

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Sancţionarea conduitei nelegale a angajatorului. Îndrituirea salariatului la acordarea daunelor morale

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Contract de antrepriză. Răspunderea antreprenorului în temeiul dreptului comun pentru prejudiciile cauzate terților prin încălcarea drepturilor de autor protejate de legea specială

  • Rămâi la curent cu noutățile juridice