Eticheta: exercitarea profesiei de practician in insolventa
1 Articol | 1 Autor |
-
Redacția ProLege Solicitarea angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, în calitatea sa de practician în insolvenţă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului local, în vederea recuperării pretinsului prejudiciu cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei de notificare a reclamantei pentru depunerea declaraţiei de creanţă şi înscrierea pe tabelul creditorilor
Prin cererea formulată la data de 28.09.2021, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă sub dosar nr. x/2021, reclamanta Comuna Periam prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata de despăgubiri în sumă totală ...
11/12/2024Drept Civil şi Procesual CivilJurisprudențăSpete JurisprudentaŞtiri juridice
Conferința Națională de Insolvență Constanța „Provocări și perspective în restructurare și insolvență”
23 mai - 24 mai, 2025
Continental Forum Constanța, Bulevardul Mircea cel Bătrân, nr 39b-41, ConstanțaPERSPECTIVE LEGALE ȘI SOCIO-PSIHOLOGICE PRIVIND INFRACȚIONALITATEA ASOCIATĂ CIRCULAȚIEI ȘI CONSUMULUI SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVE
17 mai, 2025
Sala Regina Maria, InterContinental Athénée Palace, București, str. Episcopiei 1-3, sector 1, ora 10:00.
-
Drept Internațional Economic Spațial – Diviziune autonomă emergentă a dreptului internațional (prezentare conceptuală)
Nasty Vlădoiu UJ Premium -
Interesul public, apărat prin avertizorul de integritate
Mădălina Voican UJ Premium -
O scurtă analiză a modificărilor aduse de Legea nr. 102/2023 în materia suspendării executării actelor administrative
Eugenia Marin UJ Premium -
Obligaţia sau răspunderea subsidiară pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită săvârşită de o persoană lipsită de discernământ
Liviu Pop UJ Premium -
Fundamentul răspunderii solidare în materie fiscală a țăranilor liberi în Moldova și Țara Românească
Ionuț Ciutacu UJ Premium
Top noutăți
-
Litigiu de muncă privind drepturi bănești aferente stării de urgență. Competența teritorială stabilită în funcție de sediul sindicatului
Redacția ProLege -
Admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a limitării dreptului inculpatului de a accesa recursul în casație pentru neaplicarea unei cauze de încetare a procesului penal
Redacția ProLege -
ACCES VIDEO: Conferința Națională de Insolvență Constanța „Provocări și perspective în restructurare și insolvență”
Universul Juridic -
România recordurilor negative
Claudiu Pamuc