Cuvinte-cheie "declinare de competenta"

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict negativ de competență. Competență materială. Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală. Apel tardiv

  • Lipsa unui motiv de apel concret cu privire la competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei. Respingerea recursului ce nefondat

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Restituirea sumelor reprezentând finanţarea unei burse private. Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de bursă. Litigiu civil. Competenţă materială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Conflict negativ de competenţă. Nesoluţionarea cererii de despăgubire formulată în temeiul Legii nr. 213/2015. Acţiune în obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii. Competenţă materială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Nesoluționarea cererii de despăgubire formulată în temeiul Legii nr. 213/2015. Acțiune având ca obiect obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii. Litigiu de drept civil. Competență materială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviinţare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate şi cu sediu procesual ales pe teritoriul României. Competenţă teritorială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Cerere de încuviinţare a executării silite. Debitor cu sediul în străinătate şi cu sediu procesual ales pe teritoriul României. Competenţă teritorială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Asociație. Schimbarea sediului. Cerere de înscriere a modificărilor aduse statutului în Registrul asociațiilor și fundațiilor. Competență teritorială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Asociație. Schimbarea sediului. Cerere de înscriere a modificărilor aduse statutului în Registrul asociațiilor și fundațiilor. Competență teritorială

  • JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Calea de atac împotriva soluţiei privind cererile de restituire a unor bunuri, ridicate cu ocazia percheziţiei, în cursul urmăririi penale. Competență materială

  • PARTENERI INSTITUȚIONALI

    Vă recomandăm:

    Rămâi la curent cu noutățile juridice