Tablouri din România

18 iul. 2017
Vizualizari: 908

Aseară urmăream la Antena 1 un reportaj despre liniile de tren din Dolj.

„Pe o șină din Dolj șuruburile pot fi scoase cu mâna! Trenurile riscă să deraieze în orice moment”, arătau jurnaliștii de la Antena 1. 

Din păcate, după anul 1989 constatăm cu toții degradarea căilor ferate din România. Astăzi, pe lângă numerose gări și halte abandonate, avem și numeroase căi ferate cu un grad de uzură ridicat.

Știrea de la Antena 1 s-a dovedit a fi un preambul la cele întâmplate azi dimineață.

„Incident incredibil marți dimineață: locomotiva unui tren Interregio s-a desprins de vagoane în mers. S-a întâmplat în apropiere de Radomirești Olt și călătorii care veneau de la Timișoara în București s-au trezit opriți în câmp”, relatează TVR.

Locomotiva trenului InterRegio s-a desprins de vagoane, în jurul orei 8, în această dimineață.

„Eram cu 15 kilometri înainte de Dragomirești, în câmp. Am auzit un sunet, ca de ruptură metalică, apoi trenul a încetinit și a oprit. Locomotiva, care se desprinsese de noi, a aplecat mai departe. După un timp ni s-a explicat că s-a rupt bulonul, iar acela fusese sunetul pe care l-am auzit. A durat o oră ca locomotiva să se întoarcă”, povestește la TVR, Alina Vitcovschi, o timișoreancă ce se afla în tren.

CFR a confirmat ulterior că s-a rupt sistemul de prindere dintre locomotivă și vagoane.

„Trenul Timișoara București a frânat automat în zona Radomirești din cauza unei probleme apărute în circulație. Cei aproximativ 300 de pasageri au fost în siguranță și și-au continuat călătoria cu același tren. Garnitura și-a reluat traseul, după aproximativ  o oră de staționare și după realizarea mai multor manevre a locomotivelor în zonă. La acest moment sunt cercetate cauzele care au condus la incident”, se arată în comunicatul CFR, citat de TVR.

Incidentul de la Radomirești ar trebui să dea de gândit autorităților, Ministerului și Guvernului, pentru că în joc sunt viețile oamenilor.

Și tot despre viețile oamenilor vorbim când ne referim la păduri. Defrișăm zone împădurite pentru a construi locuințe și drumuri de acces, micșorăm an de an spațiile verzi din marile orașe. Defrișările masive sunt urmate de alunecări de teren și inundații.

„Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) pentru clarificarea situației legate de tăierile ilegale de pădure și ieșirea dintr-un blocaj instituțional ce împiedică punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din iunie 2015”, scrie azi Agerpres.

Potrivit ministrului, mai notează Agerpres, „Hotărârea CSAT făcea referire la defrișările ilegale ale fondului forestier național, iar pe baza acestuia s-a dispus o serie de măsuri: dezvoltarea sistemului informatic de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL, operaționalizarea sistemului informatic FMIMS și dezvoltarea sistemului Radarul Pădurilor de alertarea a instituțiilor cu responsabilități în materie”.

News.ro scrie azi despre cazul dr. Burnei.

„Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită și aflat sub control judiciar, a arătat, marți, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București că el nu a cerut nimănui nimic și că părinții i-au oferit bani din proprie inițiativă, iar acum este oprit pe stradă de părinți care-i cer să le opereze copiii. El a mai spus că de trei săptămâni are posibilitatea să profeseze în clinici private, dar nu poate lucra acolo pentru că nu sunt condiții și le-a cerut judecătorilor să îi permită să se întoarcă la vechiul loc de muncă și la activitatea didactică, altfel neavând cum să se întrețină”, arată News.ro.

Un alt dosar de notorietate, din instanțele românești, este cel al Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

„Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi judecat în continuare sub control judiciar, după ce Curtea de Apel Constanța a respins, marți, solicitarea acestuia de ridicare a măsurii. Decizia instanței nu este definitivă”, transmite corespondentul Mediafax.

„Arhiepiscopul Tomisului este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În prezent dosarul se află în procedură de cameră preliminară la Curtea de Apel Constanța, iar față de ÎPS Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar”, mai scrie Mediafax.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu a fost azi eliberat.

„Dan Voiculescu va fi eliberat condiționat, în urma executării unei treimi din pedeapsa primită în dosarul „ICA”. Magistrații de la Tribunalul București au decis, în mod definitiv, că fostul senator poate ieși din închisoare”, notează Mediafax.

„Dan Voiculescu este, în prezent, internat la Spitalul Universitar din Capitală. El a fost transportat vineri, cu pază, de la Penitenciarul Rahova la Spitalul Universitar de Urgență, după ce ar fi suferit o ocluzie intestinală”, mai precizează Mediafax.

„Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate”, notează News.ro.

Jurnaliștii de la News.ro mai precizează: „Proiectul a fost contestat de opoziție la CCR, însă judecătorii au decis, pe 5 iulie, că actul este constituțional. Camera Deputaților a adoptat, pe 9 mai, cu 175 voturi „pentru”, 85 de voturi „împotrivă” și 20 de abțineri, proiectul care prevede că deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă la 30 de zile de detenție, față de cele trei propuse de Guvern”.

Agerpres dă o veste bună celor care nu au putut aplica pentru programul Start-up Nation.

„Termenul limită pentru înscrierea în programul Start-up Nation a fost prelungit până la data de 28 iulie 2017, a anunțat, miercuri, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, pe pagina de Facebook”, notează Agerpres.

“Termenul inițial până când se puteau face înscrieri în program era 14 iunie. Ministrul susține pe pagina de socializare că potențialii beneficiari ai Start-up Nation au semnalat, încă de săptămâna trecută, o serie de deficiențe de natură tehnică privind procedurile de înființare a firmelor și obținerea documentelor necesare, încercând totodată să găsească cât mai rapid soluții”, mai scrie Agerpres.

Seară frumoasă!

Tablouri din România was last modified: iulie 18th, 2017 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: