Susțineri privind stabilirea pedepsei în afara limitelor legale ca urmare a recunoaşterii învinuirii. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• NCP: art. 188 alin. (1)
• NCP: art. 74
• NCP: art. 76
• NCPP: art. 188 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (10)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)

Prin Sentința penală nr. 280/PI din data de 16 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 195 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 16/RC din 17 ianuarie 2020)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată „pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin Decizia penală nr. 766/A din 7 august 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în opinia apărării recurentului, prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. reținută în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime astfel cum prevăd dispozițiile legale anterior menționate, sens în care s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este nelegală.

Așadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză inculpatului, susținându-se nu că pedeapsa stabilită este într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepțiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedeapsa stabilită este în afara limitelor legale ca urmare a neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Totodată, în opinia apărării recurentului inculpat, prin neaplicarea unei pedepse reduse cu o treime în temeiul dispozițiilor privind procedura simplificată de care inculpatul a uzat, acesta nu a mai beneficiat, ca urmare a recunoașterii învinuirii, nici de prevederile art. 76 C. pen., privind efectul circumstanțelor atenuante, care de asemenea prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Or, Înalta Curte constată că susținerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casație formulat în cauză sunt neîntemeiate, iar pedeapsa aplicată acestuia prin decizia penală recurată este evident în limitele legale prevăzute de lege.

În speță, prin decizia instanței de apel, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Fapta prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru această infracțiune sunt de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin urmare, se constată că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului A. se încadrează în limitele de pedeapsă astfel reduse în temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prin decizia atacată instanța menționând că în speță se face aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și a concluzionat că se impune aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare, fără a se reține în cauză circumstanțe atenuante în ceea ce îl privește pe inculpat.

Așadar, criticile recurentului inculpat privind neaplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și implicit aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului, sunt nefondate.

Reducerea cuantumului pedepsei astfel cum s-a solicitat pe calea recursului în casație de față (apărarea recurentului solicitând instanței de casației reducerea cu 3 ani și 3 luni a pedepsei de 10 ani închisoare) ori aprecierea privind incidența circumstanțelor atenuante nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel, individualizarea pedepsei realizându-se de către aceste instanțe pe baza criteriilor menționate în art. 74 din C. pen., implicând o operațiune de apreciere fundamentată pe particularitățile cauzei și probatoriului administrat.

Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată este în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaștere a învinuirii.

În consecință, Înalta Curte constată că, așa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală și prin urmare, recursul în casație formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 766/A din data de 7 august 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală.

Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.