Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
326 views
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a susţinut, în primul rând, că sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăţii B., respectiv în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăţilor S.C. C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. şi, invocând şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., a susţinut că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal în cazul acestora infracţiuni, soluţia care se impunea fiind aceea de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.
Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează „acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)” (Decizia nr. 442/RC/2017 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă „în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal”. Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. şi pentru cel reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., susţinerilor recurentului fiind în sensul că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în cauză impunându-se o soluţie de achitare cu privire la complicitatea la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. B.), complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. C. S.R.L.), complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. D. S.R.L.) şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. E.), având în vedere că elementele de fapt, descrise de către instanţa de apel, nu relevă nicio activitate de ajutorare, înlesnire sau promisiune specifică elementului material al complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală.
Apărările inculpatului în sensul că nu există nicio descriere a vreunui act de ajutor sau de înlesnire la săvârşirea de către autori a infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăţii B. S.R.L, respectiv în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 în cazul celorlalte trei societăţi (C. S.R.L., D. S.R.L. şi E.), sunt nefondate.
Verificând considerentele deciziei pronunţate în apel, se constată că sunt descrise actele de ajutor cu privire la fiecare societate. Astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la S.C. B. faptul că inculpaţii K. şi L. re-facturau marfa aprovizionată spre societăţile beneficiare, aproximativ la acelaşi preţ cu cel de achiziţie din U.E., sau chiar sub acesta, preţ care conform regulilor U.E. nu includea TVA, direct către I. şi S.C. F. sau prin folosirea altui intermediar – S.C. X. Prin această metodă, marfa achiziţionată din U.E., era facturată scriptic către beneficiari fără a se aplica suplimentar cota legală de TVA de 19% sau 24%, în funcţie de normele în vigoare în perioada de timp când s-a efectuat tranzacţiile, ci evidenţiind TVA-ul pe facturile interne de livrare, prin scăderea acestuia, astfel încât să nu se modifice substanţial preţul de achiziţie total al facturii emise de furnizorii din U.E. şi care nu conţinea TVA. Procedând astfel, firmele importatoare în mod formal (scriptic), se încărcau cu TVA de plată către bugetul statului, chiar dacă acesta nu era calculat la valoare reală, ci mult diminuat, iar pentru a prelungi durata de funcţionare a societăţilor intermediare şi a induce în eroare autorităţile fiscale, pe facturile emise la intern, era făcută menţiunea falsă „TVA INCLUS”. TVA-ul era calculat greşit prin scăderea unui procent de 19% sau 24% din valoarea facturii de aprovizionare externe, astfel încât preţul de vânzare intern să fie aproximativ acelaşi cu cel de achiziţie de la extern care nu includea TVA şi care era plătit efectiv de inculpatul A. de pe I. şi S.C. F..
Referitor la această societate comercială, s-a mai reţinut în actul de sesizare al instanţei că inculpaţii A., M. şi J., i-au ajutat pe reprezentanţii S.C. B., la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală precizate anterior, prin efectuarea unor acte de determinare, furnizare de metode infracţionale şi alte acte de participaţie atât materială cât şi morală (determinare, consiliere, efectuarea personală de evidenţe, facturi şi activităţi, sprijin, etc.), iar instanţa de fond în urma administrării întregului material probatoriu, a procedat la condamnarea acestora pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
S-a menţionat cu privire la cele reţinute că, marfa achiziţionată de către S.C. B. de la partenerii intracomunitari, era plătită în avans acestora de către I. şi S.C. F.. Banii erau astfel transferaţi în conturile intermediarilor şi de către aceştia, ulterior, în conturile furnizorilor externi, aproximativ în aceeaşi sumă cu valoarea de achiziţie de la extern, care nu conţinea TVA-ul, dar avea inclus comisionul de schimb şi comisionul practicat de inculpaţii J., K. şi L., de 2-4 Euro/tonă şi care era însuşit personal de cei trei.
În acest sens erau întocmite anterior livrării mărfii către inculpatul A., contracte de către I. şi S.C. F. cu societăţile intermediare controlate de inculpaţii Balint, Udrea şi L., în care era prevăzut preţul de achiziţie final al mărfii, cu menţiunea „TVA inclus”, preţ care era aproximativ identic cu preţul fără TVA plătit furnizorului extern, în avans, de către A. din firmele sale.
Se observă că instanţa de apel a reţinut în situaţia de fapt că inculpatul era implicat în toată activitatea infracţională, că inculpatul era cel care, prin societăţile pe care le conducea, finanţa activitatea infracţională, transferând în avans banii societăţilor intermediare (printre care S.C. B., sau către S.C. X. S.R.L., care la rândul său transfera banii către S.C. B., care îi transfera ulterior către partenerii externi). S-a reţinut şi că a intermediat cesiunea societăţii S.C. BB. S.R.L., către inculpaţii K. şi L., societate care a devenit S.C. B. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Cupeţiu era cel care avea contactul furnizorilor intracomunitari, acesta negocia preţurile pentru marfa care ajungea la societăţile acestuia, chiar şi prin intermediul societăţilor interpuse.
Cu privire la S.C. C. S.R.L., se constată că instanţa de apel, a reţinut cu titlu definitiv, că din raportul de expertiză contabilă, întocmit în cursul judecăţii în faţa instanţei de fond, în care s-a arătat că în baza contractelor de colaborare încheiate între I. şi S.C. C. S.R.L., I. a efectuat plăţi în avans către această din urmă societate, în sumă totală de 23.617.445,65 RON, prin care C. S.R.L. a efectuat la rândul ei plăţi în avans către partenerii intracomunitari în valoare totală de 17.753.975,57 RON, echivalentul a 4.165.697,34 euro, anexa nr. B4. Prin intermediul acestui mecanism, s-a arătat faptul că societatea inculpatului Cupeţiu a obţinut produse laminate la un preţ inferior decât cel care l-ar fi obţinut în cazul în care achiziţiona direct produsele de la partenerii externi. Actele materiale de complicitate ale inculpatului Cupeţiu (de ajutor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în cadrul S.C. C. SRL), constau tocmai în susţinerea financiară a S.C. C. S.R.L., prin transferul în avans către aceasta din urmă societate a unor sume importante de bani, pentru ca aceasta să efectueze achiziţiile intracomunitare (cu livrări de cele mai multe ori directe către F.), după care se emiteau facturi către societatea inculpatului Cupeţiu în care era menţionat şi TVA-ul de plată, TVA care însă nu mai era plătit statului.
Referitor la societatea D. S.R.L., Înalta Curte reţine din hotărârea atacată că această societate a fost administrată de inculpatul K., iar inculpaţii J., K. şi L., în perioada 11.05.2009 – 23.03.2011, după preluarea societăţii prin cesiune de către inculpatul K. şi până la cedarea părţilor sociale către numitul OO., au derulat achiziţii intracomunitare în acelaşi mod, în folosul S.C. F. Inculpatul A. transferând din conturile S.C. F., numai valoarea mărfurilor achiziţionate din U.E. şi comisioanele de schimb şi al inculpaţilor J., K. şi L., fără TVA. Astfel, sumele reprezentând TVA, ce trebuiau calculate şi evidenţiate aferente achiziţiilor intracomunitare nu au fost plătite de inculpatul A., pe facturile interne provenite de la firma intermediară – S.C. D., TVA-ul fiind evidenţiat nelegal, prin scăderea lui din valoarea de achiziţie a mărfurilor din U.E., astfel ca preţul total plătit pentru achiziţiile de laminate din U.E. să rămână acelaşi.
Cu privire la activitatea infracţională a inculpatului în cazul acestei societăţi s-au avut în vedere declaraţiile inculpaţilor K. şi J. din care rezultă că inculpatul Cupeţiu era cel care efectua comenzile de produse laminate de la partenerii intracomunitari, de pe calculatoarele de la societatea condusă de el, totodată transfera în avans banii pentru achiziţia produselor laminate de la partenerii intracomunitari de către S.C. D. S.R.L., sume de bani care nu conţineau şi valoarea TVA. Şi raportul de expertiză efectuat în cauză
Pe baza probelor administrate, s-a reţinut că atele materiale ale inculpatului Cupeţiu cu privire la fapta de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în cadrul S.C. D. S.R.L. constau tocmai în susţinerea financiară a activităţii infracţionale reprezentând evaziunea fiscală, prin transferul sumelor de bani în avans, în vederea achiziţionării de către această societate a produselor laminate, pe care le vindeau mai departe către societatea S.C. Trust Construcţii I., fără a adăuga la valoarea produselor şi valoarea TVA aferentă, şi care astfel, nu a fost achitată statului.
În ceea ce priveşte S.C. E., s-a constatat, pe baza probelor administrate că, societatea inculpatului Cupeţiu a fost cea care a susţinut financiar activitatea infracţională desfăşurată în cadrul societăţii S.C. E. Astfel, potrivit raportului de expertiză contabilă (Anexa A1.2., f. x inst.), S.C. F. a transferat în avans sume importante de bani către S.C. AA. S.R.L., sume care au fost transferate mai departe către S.C. E., pentru ca această din urmă societate să efectueze achiziţiile intracomunitare de produse la laminate. S-a reţinut mai că S.C. E. transfera în avans a sumele de bani necesare achiziţionării produselor laminate de la partenerii intracomunitari (produse care au ajuns la societatea acestuia), prejudiciind în acest mod bugetul statului prin neplata TVA-ului aferent tranzacţiilor comerciale.
În raport de situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect, s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate a faptelor de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăţii B. S.R.L, respectiv în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 în cazul societăţilor C. S.R.L., D. S.R.L. şi E.
Norma de incriminare defineşte evaziunea fiscală pentru care a fost condamnat inculpatul după cum urmează:
„(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor”.
Conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, „dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani”.
Motivele expuse în recurs în casaţie, în sensul că inculpatul A. nu a îndeplinit acte de complicitate la o faptă de omisiune a înregistrării în contabilitate a unor documente contabile sau de înregistrări a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori alte operaţiuni fictive sau distrugerea de evidenţe contabile ori efectuare personală de evidenţe/facturi, activităţi de sprijin, vizează în realitate exclusiv reevaluarea probatoriului administrat cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt.
Pentru ca acţiunile desfăşurate de o persoană să poată fi circumscrise participaţiei penale sub forma complicităţii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, sub aspect obiectiv: să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală; să se fi efectuat acte de sprijinire a autorului în comiterea faptei (constând fie într-o contribuţie materială care a sprijinit sau ajutat la realizarea laturii obiective, fie morală, care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective); contribuţia să fi servit efectiv la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală; contribuţia complicelui trebuie să fie reală şi efectivă, adică să se integreze în antecedenţa cauzală a rezultatului ilicit şi să fie folosită de autorul faptei.
Or, în cauză, în baza materialului probator, s-a stabilit de către instanţa de apel în ce constau actele materiale de complicitate ale inculpatului Cupeţiu la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cu privire la fiecare societate în parte, iar criticile formulate de acesta, deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, au în vedere baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curte nu poate da o nouă reapreciere probatoriului şi nici modului în care acestea au fost administrate, în acest cadru procesual, neputând fi analizată temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator. Recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie analizarea circumstanţelor comiterii faptei şi reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, Înalta Curte verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.
Pe cale de consecinţă, se constată că instanţa de apel a pronunţat o soluţie corectă în sensul încetării procesului penal cu privire la complicitatea la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. B.), complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. C. S.R.L.), complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. D. S.R.L.) şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (S.C. E.), apreciind că inculpatul A. se face vinovat de săvârşirea acestor fapte penale, însă este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 961 din data de 22 decembrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2013.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sursa informației: www.scj.ro.
