Supunerea la muncă forțată. Invocarea excepției de neconstituționalitate. Contestație respinsă ca inadmisibilă (NCPP, Constituția României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 814/2016

NCPP: art. 249 alin. (4), art. 250 alin. (6), art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (1) și alin. (5), art. 433-451, art. 434, art. 437 și art. 438, art. 440; Constituția României: art. 21 alin. (3), art. 24

Potrivit dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., instanța dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare a recursului în casație, părțile ce pot formula recurs în casație, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate face recurs în casație. Potrivit alin. (2) art. 438 C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 437 și art. 438 C. proc. pen. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

S-a reținut că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. îndeplinesc parțial cerința de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatului, numele și prenumele avocatului, însă nu a fost indicat domiciliul profesional al acestuia. Condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este îndeplinită, apărătorul indicând în cuprinsul motivelor de recurs în casație – Decizia atacată – nr. 1207 din 14 octombrie 2014 Curtea de Apel București. în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat că în cuprinsul cererii de recurs în casație s-au indicat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct 7 C. proc. pen., aspectele menționate de către apărător încadrându-se „formal” în cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. In cuprinsul cererilor formulate de inculpații A. și B. au fost indicate în principal temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac – art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. – în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente și art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Referitor la cazul de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., motivat în sensul că în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea disp. art. 249 alin. (4) si art. 250 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că instanța competentă să examineze cererea de sesizare formulată, dispunând – după caz – respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare ori, dimpotrivă, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, este însăși instanța de apel, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată. Ceea ce se susține de fapt în motivarea recursului este nemulțumirea inculpaților referitoare la respingerea excepției ca inadmisibilă și netrimiterea cererii de sesizare Curții Constituționale. Referitor la cazul de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motivat în sensul că faptele săvârșite nu sunt prevăzute de legea penală, nu sunt infracțiuni și nu atrag răspunderea penală,urmărindu-se soluția de achitare, Înalta Curte a constatat că, în realitate, se solicită instanței de recurs în casație o reevaluare a probelor administrate, o reexaminare a situației de fapt și, corelativ, reexaminare a vinovăției inculpaților. Analiza probelor și stabilirea existenței elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a laturii subiective, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, adică o activitate specifică judecării cauzei în fond și judecării cauzei în apel.

S-a reținut că recursul în casație, cale extraordinară de atac, nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, acesta își menține caracteristica de jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu se poartă asupra fondului ci exclusiv a legalității hotărârilor anterior pronunțate. Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat – persoană fizică sau juridică – pe care prima instanță sau instanța de apel a considerat-o infracțiune când, în realitate, fapta nu se găsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

În consecință, Înalta Curte a respins cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat recurenții inculpații A. și B. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu referire la „cererile de extindere” a cererilor de recurs în casație, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că principalele „cereri de recurs în casație” au fost respinse ca inadmisibile, iar pe de altă parte, că se poate proceda la „extinderea recursului în casație” numai în măsura în care principalele cereri de recurs în casație ar fi fost admise în principiu și, apoi, admise pe fond, și numai în măsura în care s-ar fi constatat identitatea de motive referitoare la nelegalitatea Deciziei atacate.

în ceea ce privește cererile de „recurs efectiv” formulate de recurenții SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, F., SC G. SA, SC H. SRL, I., J., K. și L., SC M. SA, N., SC O. SRL, P., Înalta Curte a constatat că aceștia și-au întemeiat recursurile pe dispozițiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 13, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 4 din Decizia cadru nr. 2005/212/JAI a Consiliului Europei.

Prin urmare, s-a constatat că nu pot fi analizate cererile formulate de recurenții SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, F., SC G. SA, SC H. SRL, I., J., K., L., SC M. SA, N., SC O. SRL și P. prin intermediul procedurii unui recurs în casație potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 433-451 C. proc. pen..

Prin urmare, Înalta Curte a disjuns cererile de „recurs efectiv” formulate de recurenții SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, F., SC G. SA, SC H. SRL, I., J., K., L., SC M. SA, N., SC O. SRL și P. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și a dispus formarea unui nou dosar care va intra la repartizare aleatorie.

Prin Încheierea nr. x/RC din 02 iulie 2015, pronunțată în Dosar nr. x/3/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A obligat recurenții inculpații A. și B. la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A disjuns cererile de „recurs efectiv” formulate de recurenții SC C. SRL, SC D. SRL, SC E. SRL, F., SC G. SA, SC H. SRL, I., J., K., L., SC M. SA, N., SC O. SRL și P. împotriva Deciziei penale nr. 1207/A din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și formarea unui nou dosar care va intra la repartizare aleatorie.

Împotriva Încheierii penale nr. x/RC din 02 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2005 a formulat cerere de revizuire inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 14 martie 2016, sub nr. x/1/2016.

În cadrul dezbaterilor, la data de 01 iunie 2016, inculpatul prin apărător ales a solicitat recalificarea cererii de revizuire ca fiind contestație, după care, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac a contestației.

Inculpatul A., prin apărător ales, a învederat că prezenta contestație este admisibilă, raportându-se la dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României prin raportare la dispozițiile Deciziei nr. 19 din data de 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională.

Prin cererea formulată în scris inculpatul, prin apărător ales, avocat Ciprian Nastasiu, a solicitat recalificarea cererii din revizuire în contestație, invocând disp. art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României, art. 425¹ C. proc. pen., art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, raportat la încheierea din 05 ianuarie 2016, Dosar nr. x/1/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală și la Decizia nr. 591 din 01 octombrie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională.

A mai solicitat ca, raportat la considerentele Deciziei nr. 19 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională, să se dispună admiterea contestației formulată împotriva Încheierii penale nr. 240/RC din 02 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2005 și să se dispună pronunțarea pe fondul cauzei, admisibilitatea în principiu a recursului în casație împotriva Deciziei nr. 1207/A din data de 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, (ca instanță de apel conform legii), și în baza art. 126 din Constituția României, să se dispună revenirea la legalitate, urmând să se recalifice prezenta cale de atac.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 255/2013, depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2016, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi analizată în prezenta cauză, preliminar analizării acestei cereri fiind excepția privind admisibilitatea prezentei contestații formulate, contestație pe care Înalta Curte o apreciază inamisibilă având în vedere următoarele considerente:

Examinând hotărârea atacată prin prisma contestației formulate, raportat la excepția inadmisibilității invocată de reprezentantul Parchetului, Înalta Curte constată că excepția este dirimantă, admiterea ei făcând de prisos analizarea fondului cauzei, astfel încât va examina contestația prin prisma excepției inadmisibilității.

Potrivit disp. art. 425^1 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen.: „calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, respectiv de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului”.

Dispozițiile art. 440 C. proc. pen. prevăd următoarele:” (1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.„

Dispozițiile art. 440 C. proc. pen. reglementează procedura admiterii în principiu a cererilor privind recursurile în casație, dispoziții care nu instituie nicio cale de atac împotriva încheierilor prin care a fost respinsă, în această procedură, cererea de recurs în casație, precizându-se însă expres la alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., că încheierea este definitivă.

În cauza de față, calea de atac formulată de inculpatul A. vizează o hotărâre definitivă pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., cale de atac, care potrivit dispozițiilor art. 425^1 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen. nu este prevăzută de lege.

Cu atât mai mult contestația de față nu este admisibilă, cu cât, în cuprinsul disp. alin. (2) la art. 440 C. proc. pen. este prevăzut expres faptul că: „Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație”.

Or, prin încheierea penală nr. 240/RC din 02 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2005, instanța de recurs în analizarea admisibilității cererilor de recurs în casație, printre altele, a reținut următoarele: ,,cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. îndeplinesc parțial cerința de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpatului, numele și prenumele avocatului, însă nu a fost indicat domiciliul profesional al acestuia. Condiția de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este îndeplinită, apărătorul indicând în cuprinsul motivelor de recurs în casație – Decizia atacată – nr. 1207 din 14 octombrie 2014 Curtea de Apel București. în ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat că în cuprinsul cererii de recurs în casație s-au indicat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct 7 C. proc. pen., aspectele menționate de către apărător încadrându-se „formal” în cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. Referitor la cazul de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., motivat în sensul că în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea disp. art. 249 alin. (4) și art. 250 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că instanța competentă să examineze cererea de sesizare formulată, dispunând – după caz – respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare ori, dimpotrivă, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, este însăși instanța de apel, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată. Ceea ce se susține de fapt în motivarea recursului este nemulțumirea inculpaților referitoare la respingerea excepției ca inadmisibilă și netrimiterea cererii de sesizare Curții Constituționale”.

Prin urmare, reținându-se neîndeplinirea disp. art. 437 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.(îndeplinirea parțială), art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (invocarea formală a disp. art. 438 alin. (1) pct. 1 și pct. 7 C. proc. pen.), în mod judicios s-a dispus pronunțarea hotărârii în discuție, hotărâre care este definitivă și nu poate face obiectul unei căi de atac.

Prin respingerea, ca inadmisibilă, a prezentei căi de atac promovată împotriva unei hotărâri neprevăzută cu exercitarea unei contestații nu se aduce atingere disp. art. 21 alin. (3) din Constituția României(accesul liber la justiție), art. 24 din Constituția României (dreptul la apărare) sau art. 6 (privind dreptul la un proces echitabil) sau art. 13 (privind dreptul la un remediu efectiv) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Raportat la aceste împrejurări, Înalta Curte constată că prezenta contestație a fost promovată în afara cadrului procesual care implementează această formă de manifestare procedural penală a părților în cauzele deduse judecății, astfel încât acest demers procedural va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 240/RC din 02 iulie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/3/2005.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen.

Sursa informației: www.scj.ro.